miercuri, 11 noiembrie 2009

ISJ

Dupa ce unii inspectori au primit calificativul NESATISFACATOR pentru "activitatea prestata la ISJ" a urmat si evaluarea directorilor.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis luni la Ministerul Educaţiei o adresă cu privire la demiterea a doi directori de şcoli din judeţ. În urma evaluării, aceştia au obţinut rezultatul neasatisfăcător, nereuşind să îl convingă pe Gabriel Bratu, inspectorul şef al ISJ, că îşi fac treaba aşa cum trebuie în instituţie. Şeful ISJ spune că aceşti doi directori au probeme privind toate punctele din cadrul evaluării.

„Au obţinut rezultatul nesatisfăcător!“
ISJ Argeş a terminat evaluarea directorilor de unităţi şcolare. Pe unii dintre ei i-a felicitat pentru calificativul „foarte bine“ obţinut, pe unii i-a mustrat pentru rezultatele slabe, iar alţii urmează să fie demişi. Directorii Ion Oană, din cadrul Şcolii nr. 3 Câmpulung şi Cârstea Gabriela, de la Grupul Şcolar Construcţii Montaj Piteşti urmează să fie demişi, Bratu anunţând că a trimis la Minister documentaţia cu privire la schimbarea din funcţie a celor doi directori. „Au obţinut rezultatul nesatisfăcător. Ieri am comunicat la Minister, iar timp de cinci zile cei doi pot depune contestaţie. Au avut rezultate proaste pe toate palierele, în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei şcolare, a cataloagelor şi multe altele.“, a explicat inspectorul şef Bratu. Pe lângă aceşti doi directori care urmează să fie schimbaţi, alţi patru au primit mustrări din partea şefului ISJ şi şi-au înregistrat „o pată pe CV“, obţinând rezultate slabe.
Sursa: TOP