miercuri, 25 februarie 2009

Din 2010 concurs de admitere la liceu


Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, sustine ca institutiile de invatamant liceal vor avea dreptul sa introduca un concurs de ocupare a locurilor in clasa a IX-a.

Ecaterina Andronescu vorbeste despre problemele de astazi ale studentilor, ale invatamantul universitar si despre schimbarile care vor avea loc in invatamantul preuniversitar, intr-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei.

"Mai intai, toate universitatile trebuie evaluate institutional, pe baza criteriilor stabilite prin lege. In functie de rezultatele evaluarii, institutiile de invatamant superior vor decide daca este cazul sa inaspreasca modul de admitere", sustine ministrul Educatiei.

Schimbarile survenite in structura Bacalaureatul au fost luate pentru ca este necesar sa regandim programa scolara, "orientand-o spre competentele, spre abilitatile elevilor".

Ecaterina Andronescu sustine ca exista deja "un pachet legislativ in dezbatere, care va fi finalizat pana la 1 aprilie, cand va ajunge in parlament. Daca trece de legislativ pana in iunie, sunt toate sansele ca masurile din acest pachet sa fie aplicabile din anul scolar 2009-2010", sustine ministrul Educatiei.

Scopul acestor masuri este ca elevii sa se pregateasca pentru Bacalaureat inca din primii ani de scoala.

"Este necesar ca o selectie si o incurajare a elevilor pe baza competentelor dobandite sa fie facute inca din primii ani de scoala. Specializarea pe care decid s-o urmeze, atat in preuniversitar, cat și la superior, sa fie aprofundata de timpuriu.

Restul bagajului de cunostinte nu trebuie sa impieteze asupra competentelor de baza, care il pot ajuta pe absolventul de liceu la universitate sau in profesia deja aleasa", mai sustine Ecaterina Andronescu.

Cazurile de violenta in scoli-un fenomen tot mai des intalnit


>>Romania se afla pe primul loc intre 37 tari din lume privind numarul de profesori care au raportat acte de violenta ale elevilor in timpul orelor.
» In Romania 70% dintre tineri se tem sa se duca la ore din cauza actelor de huliganism, care, conform statisticilor, se petrec cel putin o data pe saptamana.
» O solutie pentru diminuarea cazurilor ar fi ca fiecare scoala sa aiba un psiholog scolar sau macar un medic scolar. Psihiatrii spun ca principala problema este lipsa comunicarii.

Va prezentam in cele ce urmeaza cazurile de violenta raportata de catre directorii argeseni.

COLEGIUL NATIONAL PEDAGOGIC „CAROL I” CAMPULUNG MUSCEL:
» o eleva cu situatie familiala precara a abandonat cursurile spre sfarsitul semestrului I, situatia fiind comunicata serviciului de combatere a traficului de persoane.

SCOALA CU CLASELE I-VIII BEREVOESTI:
» un elev a lovit un coleg de clasa si a fost eliminat pe o perioada de 3 zile, motiv pentru care i s-a scazut nota la purtare la 7.

GRUP SCOLAR „ARMAND CALINESCU” PITESTI:
» un elev a lovit un alt elev; parintii au colaborat cu scoala si au platit spitalizarea. Au fost pedepsiti ambii elevi prin scaderea notei la purtare si s-a cerut ajutorul psihologului scolii.

GRUPUL SCOLAR DE INDUSTRIALIZAREA LEMNULUI PITESTI
» a avut loc o altercatie grava intre doua eleve, soldata cu agresiune fizica grava, motiv pentru care eleva a fost mutata disciplinar la alta unitate scolara.
» conflict intre doi elevi care a fost solutionat prin chemarea Politiei si mustrare scrisa conform Regulamentului Scolar.

SCOALA CU CLASELE I-VIII nr.12 PITESTI
» un elev care nu frecventeaza cursurile a furat un telefon mobil si i s-a intocmit dosar penal pentru furt la sectia de Politie. Elevul are un comportament nonviolent. Masurile luate au fost: consilierea in cadrul cabinetului de Asistenta Psihopedagogica si colaborarea cu familia.

SCOALA CU CLASELE I -VIII OIESTI
» a avut loc un incident intre profesorul de serviciu si un fost elev al scolii, caz in care s-au luat masurile de rigoare (conform adresei Politiei nr. 906574/17.11.2008) si anume fostul elev a fost sanctionat contraventional cu amenda.
GRUP SCOLAR CONSTRUCTII DE MASINI COLIBASI
» o eleva a fost agresata fizic de o alta eleva, in afara incintei scolii. Masurile luate au fost: consilierea elevelor si anutarea familiile .

GRUP SCOLAR AGRICOL COSTESTI
» a fost inregistrat un caz de violenta fizica in timpul deplasarii cu trenul spre scoala al unui elev asupra altui elev, motiv pentru care elevul vinovat a fost exmatriculat.

GRUP SCOLAR AUTO CURTEA DE ARGES
» au existat altercatii intre elevi, rezolvate la nivelul scolii impreuna cu politistul de proximitate si au vizat in special agresiuni verbale, loviri usoare, precum si un caz de incercare de escrocare de bani, dar care nu a fost finalizat. Masurile luate au fost: punerea in functiune a unui sistem de supraveghere video, realizarea unor legitimatii pentru toti elevii si a cartelelor magnetice pentru accesul profesorilor in institutie.

COLEGIUL NATIONAL LICEAL „ZINCA GOLESCU” PITESTI
» a avut loc un conflict verbal intre doi elevi ai colegiului, conflict care a fost continuat in afara scolii prin agresiune fizica. Situatia a fost adusa la cunostinta Politiei si au fost organizate intalniri cu profesorii diriginti ai elevilor, cu parintii si elevii implicati, intalniri la care au participat si reprezentanti ai elevilor. Masurile luate au fost: instalarea unui sistem de supraveghere in scoala, identificarea grupurilor cu potential de declansare a conflictelor cu sprijinul psihologului scolii.

SCOALA CU CLASELE I –VIII CAPATANENI
» s-a inregistrat un singur caz de violenta si anume un elev a fost agresat fizic de un alt elev. Elevul vinovat a fost sanctionat prin scaderea notei la purtare.

SCOALA CU CLASELE I –VIII MARACINENI
» un elev din clasa a V-a a fost luat in evidenta Politiei Locale si Judetene, respectiv Comisiei Judetene pentru Protectia Copilului Arges in urma faptelor comise (furturi de automobile, furturi de telefoane mobile). Masurile luate au fost: informarea parintilor si consilierea elevului de catre psihologul scolii.

SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „IUSTIN PATRIARHUL” CAMPULUNG MUSCEL
-altercatii intre elevi, surprinse pe camere video. S-au luat masurile disciplinare care se impuneau.

GRUP SCOLAR I.C.M. DACIA
» au fost semnalate furturi de catre niste elevi ai scolii. A fost solicitata interventia Politiei Pitesti S-au luat masurile disciplinare care se impuneau.

GRUP SCOLAR „MIHAI VITEAZUL” PITESTI
» a fost inregistrat un incident generat de violenta verbala a doi elevi care s- a soldat cu ranirea unuia dintre ei si care a necesitat ingrijiri medicale. Elevii au fost sanctionati conform Regulamentului scolar. Masuri luate: s-a realizat un Parteneriat cu Jandarmeria care verifica zilnic starea disciplinara in unitatea scolara.

SCOALA CU CLASELE I –VIII SCHITU GOLESTI
» agresarea unei eleve din clasa a V-a de catre o persoana din afara scolii. Masuri:instiintarea Politiei Comunei Schitu Golesti pentru pedepsirea persoanelor straine care au patruns in incinta scolii.

COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE DIMA” PITESTI
» o banda de tineri rromi au cerut „taxa de protectie ” unui elev si dearece acesta a refuzat a fost agresat fizic. De atunci elevul este urmarit si amenintat de catre un membru al grupului, motiv pentru care scoala a apelat la politistul de proximitate si la jandarmi pentru supravegherea iesirii scolii la terminarea programului p.m.

luni, 16 februarie 2009

Un PEDAGOG de SCOALA 9(noua)



Ion Luca Caragiale (nascut 1 februarie 1852, Haimanale, judeţul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă.Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem (specific romanilor!!!).

DEMOLARE PAVILION DACIA

joi, 12 februarie 2009

Interviu cu dl Gabriel BRATU, Inspector Scolar General al ISJ Arges

Interviu cu dl Gabriel BRATU, Inspector Scolar General al ISJ Arges
Sursa:bitpress.ro

-V-ati fi asteptat ca Inspectoratul Scolar sa pice la negocierile cu PSD?
-Da, pentru ca, cel putin din punct de vedere teoretic, era posibil orice. Discutiile trebuiau incepute, din punct de vedere al protocolului politic, dincolo de oamenii pe care ii aveam noi sau ii aveau ei pe functii.

-Colegii din PDL cunosteau foarte bine ca v-ati fi dorit acest post.
-Nu mi l-as fi dorit, este un post pe care il ocup in baza unui contract de management si pe care in mod sigur o sa-l ocup si in continuare.

-Si care dureaza pana la…
Octombrie 2010.


-Cei din PSD nu cred ca au rabdare pana in octombrie 2010…
-E problema lor!

-Tot cei din PSD sustin ca mandatul dumneavoastra nu mai are nicio valoare atata timp cat ministerul Educatiei si-a schimbat denumirea.
-Numele ministerului s-a schimbat de mai multe ori, in mod normal ar trebui sa se schimbe si jumatate din obiectul de activitate, ceea ce nu este cazul. Chestiunea cu schimbarea numelui ministerului pentru a scapa de niste oameni e o marota deja. Oamenii pot veni cu orice fel de explicatii. Una este explicatia si alta este realitatea, una este ceea ce-si doresc unii si alta este respectarea legilor.

-Sa inteleg ca este imposibil sa fiti dat la o parte pana la incetarea mandatului de drept?
-Imposibil nu este nimic, s-a dovedit in ultimul an si nici nu vreau sa le dau idei. Cred ca au ei destul de multe, mai ales ca-i preocupa acest subiect.

„Nu exista oameni care sa vrea, care sa poata…”
Daca se va merge pe descentralizare, situatia va ramane la fel?
-Asta nu influenteaza cu nimic si, mai mult, din punctul meu de vedere este absolut obligatoriu sa se mearga pe descentralizare. Este un sistem supercentralizat, iar structurile administrative din toata tara asta sunt aproape la fel ca inainte de Revolutie, ceea ce nu este deloc in regula. Decizia trebuie transferata, incet-incet, nu ca functie administrativa sau politica, ci ca asumare de responsabilitati si nivel de competenta de catre oamenii din teritoriu.

-Cu ocazia asta se va descentraliza si spaga, adica nu va mai merge toata la seful inspectoratului, ci mai ales la directorii de scoala.
-Daca aveti elemente concludente eu va rog sa le faceti publice.

Totul este la nivel de speculatie deocamdata…
Sigur, putem specula si suspiciona orice. Eu va garantez ca toate concursurile organizate de mine la nivel de Inspectorat Scolar au fost pe competenta, chiar si acele concursuri cu directorii, pe care vad ca le mai acuza unii sau altii. Eu nu am tinut cont niciodata de culoarea politica.


-Din cate am inteles, Consiliul Local, prin primar, va desemna directorii de scoli. Credeti ca invatamantul va fi politizat, tinand cont si de faptul ca un primar reprezinta un partid politic?
-Nu stiu daca primarul va politiza, dar nu cred ca exista un nivel de competenta acolo. Si nu cred ca asta este problema noastra. Problema noastra este ca nu reusim sa cultivam o institutie a managerului educational, al unui om care pe langa vocatia profesionala si performanta pe o anumita specialitate, are si o pregatire pe latura administrativa adecvata. Problema este nu cine numeste directorul, avem si acum, 80 de scoli unde nu avem directori cu concurs. Stiti de ce? Pentru ca nu exista oameni care sa vrea, care sa poata… Defapt, astea sunt problemele cu care ne confruntam.

„Ma astept la orice, dar in acelasi timp pot sa va spun ca saunt pregatit si pentru orice”Pe la Inspectorat nu mai este niciun scandal? Nu s-a mai furat niciun act, nimic?
Toate hotararile pe care le am sunt definitive si irevocabile incepand de la calificativul nesatisfacator, inlaturarea mea din functie pe baza acelui calificativ si sanctionarea disciplinara cu destituirea, inclusiv acele documente care n-au disparut nicaieri.

Nimic nu dispare, totul se transforma…
Va asigur ca nu a disparut nimic. Pana la urma nici nu stiu daca a fost vorba de niste atitudini politice indreptate impotriva mea, pana la urma cred ca se transformase intr-o chestiune personala…


Apropo de chestiuni personale, cum va mai intelegeti cu vecina?
Vecina? Care vecina?

Cea de birou, doamna Anca Barbu.
Doamna Barbu e inspector general adjunct aici…


Colaborati bine?
-Colaboram, nu stiu daca bine sau rau. Colaboram in masura in care institutia pe care o reprezentam ne pune la aceeasi masa. Eu am colaborat intotdeauna bine si foarte bine, cu conditia sa fiu lasat sa lucrez.

-Va asteptati la sicane, la presiuni, la interventii de sus in jos si de jos in sus pentru a fi inlaturat din functie?
-Nici nu stiu ce sa va spun, insa dupa tot ce s-a intamplat pana acum pot sa spun ca ma astept la orice, dar in acelasi timp pot sa va spun ca sunt pregatit si pentru orice.

„Sunt atatia oamani maturi si responsabili in acest partid cu care puteti sa discutati…”

-Credeti ca PSD intarzie cu nominalizarea unei persoane tocmai pentru ca se asteapta sa se loveasca de refuzul dumneavoastra de a parasi functia?
-Eu va anunt din start ca imi vad de treaba si incerc sa-mi desfasor activitatea pe un mandat pe care inca il am. Daca la nivel politic nu s-a gasit o cale de negociere astfel incat, facand o alianta intre doua partide care au castigat alegerile si care formeaza un Guvern impreuna, sa ne protejam oamenii pe care ii avem in functie, nu e problema mea, e problema dumnealor. Protocolul la nivelul judetului este incheiat pe directiile pe care cele doua partide isi asuma responsabilitatea aplicarii in teritoriu a programului de guvernare. Acolo nu scrie nimic de demiteri, de demisii…

E normal sa interpretati protocolul in favoarea dumneavoastra. Presedintele Constantin Nicolescu declara zilele trecute ca o data impartite institutiile, este fair-play ca fiecare sa-si numeasca in functie pe cine doreste…
Acum, daca vor veni oamenii sa ma dea afara, e treaba lor… Daca ma vor destitui si vor pune pe altii in locul meu, nu e problema mea…

Veti interveni iar in instanta?
N-am spus lucrul asta… Nu stiu ce voi face, voi vedea la momentul respectiv. La acest moment eu imi vad de activitatea la Inspectoratul Scolar…

In privinta activitatii politice…
N-am despre ce activitate politica sa vorbesc pentru ca in acest moment sunt doar simplu membru.

Liderii ce mai fac?
Pai nu mai fac nimic pentru ca nu mai sunt pe aici. Ultima data i-am vazut acum trei saptamani. Cel mai bine e sa-i intrebati pe dumnealor, caci dumnealor raspund de destinele partidului la nivel judetean. Avem presedinte, prim-vicepresedinte, secretar general, un Birou de vreo 30 de persoane… Sunt atatia oamani maturi si responsabili in acest partid cu care puteti sa discutati…
Dar de ce zambiti cand spuneti „maturi si responsabili”?
-Ei… Eu zic sa-l intrebati pe lider, ca presupun ca are roaming… Ma limitez doar la ceea ce ma priveste. Nu vreau sa incurc lucrurile, nu vreau sa incurc aspiratiile nimanui…

Pai le-ati incurcat deja…
De ce?

Vrea si PSD sa-si puna omul si nu poate de dumneavoastra.
Probabil ca vrea, si eu vreau multe lucruri… Dar acest aspect il puteti discuta numai cu dumnealor.

Dumneavoastra nu ati fost contactat de pesedisti? Nu v-a intrebat nimeni, mai, Gabriele, nu ai de gand sa pleci, ca stau oamenii nostri dupa tine?
Daca nu vom reusi nici macar in urmatorii patru ani sa definitivam niste structuri institutionale…

Lasati teoria, eu v-am intrebat un lucru: v-a contactat sau nu cineva din PSD?
Raspunsul este nu.

Inseamna ca actioneaza de sus in jos?
Nu cunosc.

Nu ati simtit nimic, un cot, un branci?
Nu, mie imi plac jocurile fair-play, gen tenis de camp, nu te impinge nimeni… Nu-mi plac sporturile de dat la picioare…

N-ati dat niciodata la picioare?
Am mai calcat cateodata… asa, pe cate cineva…


Iulia Cojocaru, 11-02-2009

miercuri, 11 februarie 2009

INFORMARE FSLI privitoare la plata tezelor




INFORMARE FSLI
Astăzi, 10.02.2009, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a primit Ordinul Nr. 3094/30.01.2009 privind modul de plată a personalului didactic care face parte din comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea tezelor cu subiect unic la clasele a VII-a şi a VIII-a, în anul şcolar 2008-2009.
Este surprinzător şi revoltător faptul că, acest ordin conţine prevederi contrare celor pe care le-am negociat cu reprezentanţii M.E.C.I., în data de 29.01.2009.
Conform ordinului sus menţionat, sumele acordate pentru cei care fac parte din aceste comisii, au fost menţinute la nivelul celor din Ordinul 2853/19.12.2007. De asemenea, au fost excluţi de la plată, pe nedrept, preşedinţii de comisii.
Vă reamintim faptul că, faţă de sumele prevăzute în Ordinul 2853/19.12.2007, convenisem cu reprezentanţii M.E.C.I. ca, prin noul ordin, acestea să crească cu procente cuprinse între 20% şi 25%.
În aceste condiţii, F.S.L.I. solicită ministrului Educaţiei anularea Ordinul nr. 3094/30.01.2009 şi emiterea altuia, care să ţină cont de solicitările federaţiei noastre.

Prim-vicepreședinte FSLI,
Simion HANCESCU

marți, 10 februarie 2009

Un argesean in lotul olimpic la chimie



Sava E. Alexandru C. N. ,,Vlaicu Voda" Curtea De Arges, jud ARGES, clasa a X

FELICITARI!

La Olimpiada de Chimie desfăşurată în perioada 1-7 februarie, la Arad, s-a remarcat componentul lotului olimpic Alexandru Sava în urma unei probe de 5 ore. Acesta a obţinut locul I. Adolescentul, elev în clasa a X-a, a demonstrat încă o dată prin premiul obţinut potenţialul ridicat al liceenilor de la Colegiul Naţional “Vlaicu Vodă”. La olimpiadă au participat 115 elevi şi au avut de susţinut atât probe teoretice, cât şi probe practice: “De menţionat este faptul că subiectele date au fost din materia care se studiază la facultate, şi nu la liceu. Din judeţul Argeş s-au înscris 7 elevi, dintre care 5 au fost de la Colegiul Naţional <>. În afara premiului I obţinut de Alexandru Sava, s-au mai acordat trei menţiuni următoarelor eleve, tot de la C.N.V.V.: Georgiana Băieţilor (clasa a IX-a), Anca Marin (clasa a XI-a) şi Mihaela Anton (clasa a XI-a)”, a declarat Gheorghe Costel, directorul Colegiului Naţional “Vlaicu Vodă”.
Menţiuni şi alte olimpiade
De asemenea, au mai fost organizate alte două olimpiade, şi anume la Limba română şi la Fizică. Ruxandra Ducă, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Vlaicu Vodă” a obţinut menţiune la Olimpiada de Fizică desfăşurată la Rm. Vâlcea, iar Bianca Panţuru, clasa a XII-a, a obţinut menţiune la Olimpiada de Limba şi literatura română desfăşurată la Oradea în perioada 1-5 februarie.

luni, 9 februarie 2009

Sesiune speciala pentru TEZE


Sesiune specială pentru tezele naţionale

Pe 10 februarie 2009 se va începe sesiunea specială a tezelor naţionale. Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a care au absentat sau nu au promovat tezele naţionale din prima sesiune vor susţine teza la Limba şi literatura maternă, în prima zi a sesiunii.
Extragerea variantei de subiecte este programată pentru ora 10,00. Centrele de comunicare vor prelua varianta şi o vor multiplica pentru ca la ora 11.30 subiectele să ajungă în unităţile de învăţământ.
Testul durează două ore din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.

Fiecare lucrare va fi corectată de către doi profesori : unul va fi profesorul de specialitate care a predat la clasă iar celălalt un profesor evaluator din centrul de evaluare, dar din afara şcolii de la care provine teza. Durata activităţii de evaluare este de maximum 3 zile pentru fiecare şcoală, inclusiv ziua în care s-a susţinut proba, iar în centrele de evaluare, de cel mult 4 zile. Contestaţia semnată de părinte şi elev se depune în cazul în care este nevoie la comisia de învăţământ, în cel mult şapte zile de la data primiri înj şcoală a rezultatelor din centrul de evaluare.

Calendarul pentru perioada specială de teze naţionale:
10 februarie 2009 - Limba şi literatura maternă
12 februarie 2009 - Istorie/Geografie (numai pentru clasa a VIII-a)
17 februarie 2009 - Limba şi literatura română
19 februarie 2009 - Matematică

Handbalistul Marian COZMA era student la Pitesti


Tragedia care a lovit handbalul romanesc are legatura si cu Pitestiul. Marian Cozma, jucator de nationala a fost ucis in Ungaria la o discoteca, fiind injunghiat in inima de catre un grup de rromi. Sportivul terminase anul trecut Facultatea de Educatie Fizica si Sport a Universitatii Pitesti, iar acum era masterand in anul I tot la Pitesti.

Marian Cozma este un handabalist foarte cunoscut la Pitesti. In primul rand datorita faptului ca era student la Universitatea din Pitesti, la master si apoi pentru ca tatal sau, Petre Cozma a jucat pentru 6 ani de zile handbal la Dacia Pitesti.

Marian Cozma a fost omorat in noaptea de sambata spre duminica la o discoteca din orasul maghiar Veszprem, acolo unde el juca pentru echipa locala. Romanul a fost atacat de un grup de 30 de rromi, care se pare ca l-au confundat cu altcineva. Cu el, alti doi handabalisti au fost batuti, si se afla in stare grava la spital. Pana acum atacatorii nu au fost identificati.

duminică, 8 februarie 2009

Profesorii şi pensionarii au dat Guvernul în judecată pentru nerespectarea legii


Profesorii şi pensionarii au dat Guvernul în judecată pentru nerespectarea legii
Nemulţumiri tot mai multe în privinţa salariilor şi pensiilor după definitivarea proiectului de buget. Profesorii şi pensionarii cheamă Guvernul în instanţă, supăraţi că nu şi-au primit majorările promise in campanie şi votate în Parlament. "În momentul de faţă nu am pregătit proteste, aşteptăm cu decenţă şi bun simt, ca întotdeauna, ca lucrurile să rse rezolve pe cale legală. Din nefericire, un lucru pe care de altfel nu ni-l dorim, în condiţiile în care nu se va intra într-o situaţie de normalitate, împreună cu colegii noştri din teritoriu şi cu reprezentanţii de la celelalte federaţii, vom stabili şi măsuri care să ducă la forme de luptă sindicală extreme, legale", a declarat astăzi Aurel Cornea, preşedinte FSLI.

Legea adoptată anul trecut prevedea şi ca majorările să se facă retroactiv, din octombrie 2008, aceasta fiind şi promisiunea făcută de reprezentanţii PSD-ului înainte de alegeri. Profesorii mai au de primit, după creşterile salariale acordate de guvernul Tăriceanu, majorări de 33% în sistemul preuniversitar, şi de 50% pentru cei din învăţământul superior.

sâmbătă, 7 februarie 2009

Preselectie pentru Mamaia Copiilor

Pe 28 februarie, de la ora 11.00, la Palatul Copiilor Pitesti va avea loc preselectia zonala pentru cea de a IX-a editie a Festivalului "Mamaia Copiilor". Pentru Sectiunea de Interpretare se pot prezenta solisti individuali pentru cele 4 grupe de varsta (5-7, 8-10, 11-13 si 14-17 ani ), Grupuri mici formate din 2-5 componenti precum si grupuri mari formate din 8-20 componenti. La preselectia zonala concurentii individuali se prezinta cu doua melodii de muzica usoara romaneasca din care una trebuie sa fi fost prezentata pe scena Festivalului "Mamaia Copiilor" intr-una din cele 8 editii precedente.

Lista acestora se gaseste pe pagina de internet www.mamaiacopiilor.ro ). Grupurile mici prezinta un colaj de muzica usoara romaneasca avand o durata maxima de 5 minute sau doua melodii a cate 3 minute. Grupurile mari prezinta cate un show de muzica romaneasca cu durata maxima de 7 minute. Acompaniamentul trebuie asigurat pe negativ orchestral inregistrat pe CD. Taxa de participare este de 50 lei pentru solisti individuali, 80 lei pentru grupuri mici si 120 lei pentru grupuri mari. 28 febr. orele 11.00 Palatul Copiilor Pitesti

Pentru Sectiunea de Creatie se prezinta melodii in prima auditie cu o durata maxima de 3 minute, realizate de creatori profesionisti sau amatori . Juriul de specialitate care se va intruni in zilele de 14 si 15 mai 2009 va promova pentru etapa finala 20 melodii cu un continut adecvat varstei copilariei si adolescentei.

Modalitatea depunerii lucrarilor pentru Concursul de Creatie

In plic inchis pe care, in loc de numele expeditorului se trece un motto, se trimite lucrarea respectiva inregistrata in format wave pe un CD, textul dactilografiat, partitura realizata pe calculator( linia melodica cu cifraj), copie dupa chitanta de depunere a taxei de participare ( 120 lei pentru fiecare melodie) si intr-un plic mai mic sigilat specificarea numelor, adreselor si numerelor de telefon ale compozitorului si autorului de text. Atat pe C.D., pe partitura, pe text, cat si pe plicul cu numele autorilor se specifica doar Motto-ul lucrarii. Taxa de participare la Concurs se depune in contul RO25BRDE140SV06186951400 deschis la BRD Constanta Agentia Balada pe numele Agentiei Internationale "Euroconcert" cu specificarea "pentru concursul de creatie "Mamaia Copiilor". Lucrarile se pot depune si la Secretariatele etapei zonale de preselectie ( la centrele si in zilele specificate mai sus) unde se pot achita in numerar si taxele de participare, sau pot fi expediate pe adresa : Agentia Internationala "Euroconcert" C.P. 88 O.P. 1 Constanta pana la data de 10 mai 2009 ( data sosirii la Constanta).

Concurs naţional de poezie la Piteşti



Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti, în colaborare cu cenaclul studenţesc „Juventus“, organizează cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional Studenţesc de poezie „Juventus“ 2009. Pot participa studenţi sau masteranzi, indiferent de vârstă sau profilul facultăţii, sau membrii ai cenaclurilor studenţeşti de pe lângă Casele Studenţilor, din toată ţara. Participanţii vor trimite 5 poezii dactilografiate, un CV literar, dovada calităţii de student sau masterand precum şi o dischetă sau CD cu cele 5 poezii prezentate în concurs. Juriul va fi prezidat de către Jean Dumitraşcu ca director al revistei Argeş şi membru USR (Uniunea Scriitorilor Români), alături de directorul Casei de Cultură a Studenţilor Piteşti, scriitorul Cristian Melesteu, poeta Alora Şerb, profesorul Gheorghe Dobre, poetul Alexandru Marchidan şi profesorul Adrian Sămărescu, care va acorda cinci premii în bani şi cărţi. Creaţiile câştigătoare vor fi mediatizate în presa argeşeană, câştigătorii urmând a fi invitaţi şi la „Reuniunea Naţională a Cenaclurilor Literare Studenţeşti“, ce va avea loc în luna iulie. Studenţii care doresc să participe la acest concurs îşi pot depune creaţiile la CCS Piteşti, strada Panselelor nr. 2, până la data de 28 februarie.

Concursul Naţional Studenţesc de poezie "JUVENTUS", Pitesti
Autoritatea Naţională de Tineret şi Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor prin:

Casa de Cultură a Studenţilor Piteşti în colaborare cu cenaclul studenţesc "Juventus" organizează cea de-a IV-a ediţie a Concursului Naţional Studenţesc de poezie "JUVENTUS".
Pot participa studenţi sau masteranzi indiferent de vârstă sau profilul facultăţii, sau mebrii ai cenaclurilor studenţeşti de pe lângă Casele Studenţilor. Calitatea de student sau masterand se dovedeşte cu o copie după carnetul sau legitimaţia de student.
Participanţii vor trimite 5 poezii dactilografiate, un CV literar, dovada calităţii de student sau masterand precum şi o disketă sau CD cu cele 5 poezii prezentate în concurs.
Juriul, prezidat de Jean Dumitraşcu, membru USR, director revista Argeş, va acorda cinci premii după cum urmează:
I - 500 lei, II- 300 lei, III- 150 lei si 2 menţiuni, fiecare 100 lei. Creaţiile câştigătoare vor fi mediatizate în presa argeşeană, câştigătorii urmând a fi invitaţi şi la "Reuniunea Naţională a Cenaclurilor Literare Studenţeşti", ce va avea loc în luna mai la Piteşti. Funcţie şi de calitatea poeziilor participante, primii 15 clasaţi vor fi publicaţi într-un volum colectiv.
Adresa pe care vor fi trimise creaţiile este: CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR PITEŞTI, STR. PANSELELOR NR. 2, PITEŞTI, JUD. ARGEŞ. Termenul limită de primire a lucrărilor este 28 martie 2008 (data poştei).
rel suplimentare: tel. 0767805058-referent CCS prof. Gh. Dobre

Înscrierea copiilor în clasa I, ar trebui să aibă loc până pe 1 mai, anunţă Ministerul Educaţiei


Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării recomandă părinţilor să îşi înscrie copiii la şcoală pe cât posibil, până la data de 1 mai 2009. În aceste fel, MECI vrea să stabilească cu o mai mare claritate numărul de elevi care vor începe şcoala în septembrie 2009, astfel încât să poată fi identificat necesarul real de posturi disponibile pentru mişcarea personalului didactic. Data de 1 mai nu are caracter de termen limită, fiind doar o recomandare din partea Ministerului.

Inspectoratele şcolare judeţene vor trebui să se asigure că toate unităţile şcolare cunosc arondarea străzilor din fiecare localitate şi vor transmite acestora obligaţia înscrierii cu prioritate a copiilor care locuiesc în apropierea şcolii şi ulterior, în limita locurilor disponibile, a celorlalţi solicitanţi.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de înscriere în clasa I, fiecare unitate şcolară va afişa până la data de 16 martie 2009, numărul de clase disponibil, în conformitate cu planul de şcolarizare, iar săptămânal, situaţia înscrierilor. În plus, unităţile şcolare vor răspunde în scris şi în timp util tuturor solicitărilor de înscriere depuse de către părinţi.

Conform legii, în clasa I se pot înscrie copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar, precum şi cei care împlinesc respectiva vârstă până la sfârşitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psiho-somatică este corespunzătoare. De asemenea, „la cererea scrisă a părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, înscrierea în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar, va fi amânată cu un an”.

Sursa: Realitatea.net

vineri, 30 ianuarie 2009

Elevii olimpici ar putea fi recompensaţi cu sume care ajung la valoarea unui salariu mediu brut


Elevii care obţin rezulate deosebite la olimpiadele şcolare ar putea fi recompensaţi, timp de un an, cu sume de bani care pot ajunge la valoarea unui salariu mediu brut pe economie, conform unui proiect legislativ aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor. De asemenea, proiectul aflat în dezbatere la Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor, prevede şi acordarea unor sume de bani profesorilor care pregătesc elevii olimpici.

"Avem în dezbatere la Comisie un proiect legislativ prin care se doreşte stimularea elevilor olimpici. Pentru a decide cu privire la această iniţiativă legislativă, Comisia a solicitat Ministerului Educaţiei o situaţie statistică legată de numărul elevilor olimpici, de numărul cadrelor didactice care participă la pregătirea elevilor. Odată cu stabilirea aceste situaţii statistice şi cu stabilirea bugetului Ministerului Educaţiei vom continua discuţiile pe acest proiect de lege, deoarece considerăm că elevii olimpici trebuie stimulaţi, şi, totodată, trebuie stimulaţi şi dascălii care-i pregătesc", a declarat, vineri, deputatul Marius Gondor, membru în Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor.

Gondor a mai spus că urmează să fie stabilită concret perioada în care se vor acorda sumele de bani elevilor olimpici şi cadrelor didactice care îi pregătesc. "Iniţiativa legislativă luată în discuţie prevede stimularea elevilor olimpici cu o sumă de bani, acordată pe parcursul unui an. De exemplu, la premiul I se va acorda sub formă de premiu un salariu mediu brut pe ţară, la premiul II se va acorda 75 la sută din salariul mediu brut pe ţară, iar 50 la sută pentru premiul III. Vom mai discuta dacă sumele se vor acorda timp de 12 luni sau pe perioada anului şcolar", a precizat deputatul liberal-democrat.

Marius Gondor a mai menţionat că pentru acest proiect legislativ, Camera Deputaţilor este for decizional. "În prezent, acest proiect legislativ a fost amânat până la definitivarea bugetului de stat. Vă pot da asigurări că stimularea elevilor olimpici nu va rămâne doar la stadiul de proiect. Trebuie doar ca acest proiect să urmeze toate etapele necesare din Camera Deputaţilor şi Senat. Nu vrem să mai facem o lege pentru care nu există finanţare", a mai declarat deputatul.

Vacanta de Iarna mai lunga in anul scolar 2009/2010


Deputatul de Timis Alin Popoviciu a redactat o propunere legislativa prin care doreste sa modifice structura anului scolar 2009-2010, astfel incat elevii sa beneficieze de o luna de vacanta in perioada iernii pentru a fi reduse cheltuielile.
"Stiti ca suntem intr-o situatie de criza si avem nevoie de solutii de criza. Initiativa legislativa pe care o propun se refera la o noua structura a anului scolar 2009-2010. La acest lucru m-am gandit dupa mai multe discutii cu primarii care se plangeau ca, in perioada de iarna, mai ales in lunile decembrie si ianuarie, se cheltuiesc foarte multi bani cu incalzirea scolilor si gradinitelor", a spus Alin Popoviciu.

Peste 1.600 de dosare depuse la ARACIP pentru selectia de formatori


Peste 1.600 de dosare au fost depuse la Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar pentru selectia in vederea obtinerii calitatii de formator consilier, in cadrul proiectului "Dezvoltarea sistemului national de management si asigurare a calitatii in invatamantul preuniversitar", potrivit site-ului institutiei.
Listele preliminarii cu persoanele admise sau respinse vor fi publicate in data de 2 februarie, contestatiile vor putea fi depuse ziua urmatoare, iar in data de 4 februarie se vor publica rezultatele.

Interviurile vor fi sustinute in perioada 5-13 februarie, iar rezultatele vor fi afisate pe 16 februarie. Repartizarea cursantilor pe grupe, localitati si perioade de desfasurare a cursurilor se va publica in 23 februarie. Proiectul este co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.

Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP) a organizat in perioada 10 decembrie-15 ianuarie proceduri de selectie pentru 500 de formatori-consilieri, persoane-resursa la nivel local pentru inspectoratele scolare judetene si unitatile scolare. La selectia formatorilor-consilieri au putut participa cadre didactice cu abilitati de comunicare interpersonala, cunostinte de operare PC si disponibilitate de deplasare in interiorul judetului.

"Se considera avantaje pentru candidati experienta si activitatea ca formator, cunostintele sau experienta in managementul si asigurarea calitatii in educatie, expertiza in evaluarea institutionala de programe sau proiecte", a afirmat presedintele ARACIP, Serban Iosifescu. Formatorii-consilieri vor sprijini furnizorii de educatie in interpretarea, adaptarea si implementarea standardelor, metodologiilor si a celorlalte instrumente realizate in directia optimizarii proceselor de evaluare interna, asigurare si imbunatatire a calitatii.

O eleva premiata la Bruxelles


Raluca Maria Ionescu, eleva la Grupul Scolar Ferdinand I din Curtea de Arges, se numara printre cei 27 de castigatori care vor fi invitati, in aprilie, la Bruxelles, pentru a primi un premiu pentru cea mai buna traducere, in urma concursului "Tineri traducatori", a anuntat vineri Comisia Europeana.
Eleva din Arges a primit premiul pentru o traducere din engleza in romana. "Sunt incantat sa constat ca scolile din intreaga Europa au primit concursul cu atata entuziasm. Concursul reprezinta o adevarata provocare pentru verificarea cunostintelor lingvistice dobandite in scoala. In acelasi timp, elevii isi fac o idee despre ceea ce inseamna sa lucrezi ca traducator", a explicat comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, cel care ii va premia pe elevi.
Traducerile din cadrul concursului "Juvenes Translatores" ("tineri traducatori") au fost notate de traducatori si revizori profesionisti din cadrul Directiei Generale Traduceri (DGT) a Comisiei Europene. ArgesNews

Cum si pana cand mai rezistam?!


Conform ANOFM, 641 de societăţi din toată ţara au anunţat disponibilizarea a aproape 60 000 de angajaţi. Cele mai multe firme care vor face disponibilizări sunt din Braşov (29). Câte 28 de firme din Cluj şi din Galaţi au anunţat, de asemenea, disponibilizări, în vreme ce din Argeş au făcut un anunţ similar 25 de firme. Urmează 23 de firme din Timiş, tot atâtea din Prahova şi câte 22 din Vâlcea şi Bihor. Din punct de vedere al numărului de persoane disponibilizate, Argeşul ocupă locul 6 în ţară, cu 2 944 de angajaţi care vor rămâne fără un loc de muncă. Cele mai multe persoane care vor rămâne şomere sunt din Bucureşti (7374). Cluj (3984 de persoane), Galaţi (3765 de persoane), Timiş (3220 de persoane), Prahova (3165 de persoane) şi Braşov (2957 de persoane) sunt judeţele unde vor avea loc mai multe disponibilizări decât în Argeş. Disponibilizările ar urma să se producă până în luna martie, începând chiar cu luna în curs. Cele mai afectate domenii sunt construcţiile de clădiri, domeniul auto, fabricarea substanţelor şi produselor chimice şi extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale. Peste 90% dintre concedieri vor avea loc la companii private.

miercuri, 28 ianuarie 2009

PROPUNERILE SINDICALE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT LA CCM


PROPUNERILE FEDERAŢIILOR SINDICALE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT LA
CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ UNIC LA NIVEL DE RAMURĂ ÎNVĂŢĂMÂNT


Proiectul conţine şi ultimele propuneri de îmbunătăţire aduse de sindicatele afiliate F.S.L.I. din: Constanţa, Argeş(SIPA MUNTENIA), Iaşi, Prahova, Maramureş şi Vâlcea (în special adnotările cu roşu).
Vezi Textul complet.

ALO? Ne asculta pe banii nostri?!!


Legea 298/2008 nu e doar abuziva, ci va avea si consecinte directe asupra noastra, a clientilor firmelor de telefonie mobila, care vom suporta, din propriul buzunar, costurile de implementare a sistemelor de stocare a datelor privind convorbirile, sms-urile si e-mailurile. Investitiile pe care operatorii din domeniul telecomunicatiilor si IT-ului le vor face pentru respectarea Legii 298/2008 privind stocarea datelor din retea sunt masive, ajungand la milioane de euro. Operatorii vor fi obligati sa investeasca masiv in securizarea depozitelor de date, achizitionarea de softuri specializate si in personal, iar aceste costuri se vor regasi in facturile platite de populatie.

Trei milioane de euro. Potrivit Gardianul, atat a investit o companie care furnizeaza telefonie mobila si servicii de internet catre romani pentru a pune la punct depozitul de date impus operatorilor prin Legea 298/2008. “Un operator de telefonie mobila mi-a spus ca investitia intr-un «data ware house» l-a costat 3 milioane de euro. De altfel, operatorii sunt obligati sa cheltuiasca sume cuprinse intre cateva sute de mii si cateva milioane de euro, deoarece vorbim de softuri, servere, securizare“, ne-a declarat, ieri, Liviu Nistoran, presedintele Autoritatii Nationale pentru Comunicatii (ANC).

Este foarte posibil ca toate costurile acestor investitii sa se regaseasca in tarifele platite de utilizatori. Astfel, la factura pentru servicii se adauga si cea de monitorizare, spun specialistii din domeniu.
“Costurile foarte mari vor pune o povara in plus pe companii, mai ales pe cele mici. Chiar daca investitiile sunt deductibile fiscal, costurile tot sunt suportate de operatori. In plus, daca nu ai profit, nu ai ce sa deduci”, a mai spus Liviu Nistoran. “Pretul investitiilor va fi absorbit in tarife”, considera si Radu Petric, presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC).

Dispar retelele de cartier

“Efectele legii se vor vedea rapid. Firmele care nu fac investitiile vor intra in ilegalitate si vor pierde avizul de functionare dat de reglementator“, ne-a declarat Radu Petric, presedintele asociatiei cablistilor. Potrivit acestuia, legea a fost data fara sa se faca nici un fel de calcule in avans. “Din nou se iau masuri fara competenta. Trebuia sa se vada cati operatori rezista acestor investitii, impactul lor asupra firmelor si clientilor”, spune Petric. “Sunt 2.000 de companii mici in domeniul telecomunicatiilor, care sunt oricum «cenusaresele» sectorului, care platesc tarife de interconectare mari. Daca se adauga si investitia in «data ware house», se va duce profitul acestora”, confirma si Liviu Nistoran. Firmele de telecomunicatii mici sau de cartier vor fi foarte afectate, pe de o parte, deoarece nu au banii pentru investitie si risca sa intre in ilegalitate, iar pe de alta parte, sunt obligate sa-si onoreze contractele catre clienti. “Nu s-a dat nici un termen de gratie pentru intrarea in legalitate. Nimeni nu s-a gandit ce vor face firmele mici care ofera servicii de telecomunicatii si internet si care si-au asumat angajamente fata de clienti”, afirma Radu Petric.

Cum se aplica legea interceptarilor in masa

Softul necesar retinerii datelor personale in baza Legii 298 este aproape identic cu cel folosit la ascultarea telefoanelor. Potrivit Ziua, chiar daca, oficial, nimeni nu recunoaste, operatorii de telefonie mobila stiu cu exactitate cine ne suna, de pe ce numar si din ce loc, pe cine sunam si unde ne aflam in momentul cand dam telefon. Firmele de telefonie cunosc toate datele de identificare ale persoanei cu care vorbim la telefon, locul unde aceasta se afla cand a vorbit cu noi, ce model de telefon folosim, identitatea internationala de abonat mobil (IMSI) a apelantului si apelatului si identitatea internationala a echipamentului mobil (IMEI) a apelantului si apelatului.

Singura problema pana la intrarea in vigoare a Legii 298 era aceea ca, operatorii de telefonie nu stocau informatiile respective decat pentru abonatii pentru care exista un mandat semnat de judecator care sa permita interceptare. Legea 298 va permite stocarea si indentificarea datelor personale si a locului de unde vorbim pentru absolut toti utilizatorii de telefonie. Chiar daca in Legea 298 se specifica faptul ca nu va face obiectul stocarii continutul convorbirilor sau al SMS-urilor, nimeni nu vorbeste nimic despre softul pe care operatorii de telefonie il folosesc sau il vor folosi pentru aceste operatiuni.

Cine este autoritatea care va controla din punct de vedere tehnic cum vor fi utilizate programele informatice pentru colectarea si stocarea datelor, in conditiile in care aceste softuri sunt aproape identice cu cele folosite pentru interceptari telefonice in baza unui mandat judecatoresc? Acesta este motivul pentru care, redactia ZIUA a depus o cerere la Avocatul Poporului pentru sesizarea Curtii Consti­tutionale. Speram ca prin acest demers civic sa reusim sa desfiintam aceasta lege profund nedemocratica, care ii pune pe cetatenii Romaniei sub lupa unei monitorizari permanente.

Se asteapta observatii

Incepand de astazi, timp de 30 de zile, orice persoana sau organizatie neguvernamentala va putea formula puncte de vedere pe marginea acestor norme (le puteti viziualiza la adresa www.ziua.ro). Persoanele care doresc sa propuna modificari la aceste norme o pot face accesand pagina de Internet a Ministerului Comunicatiilor. Ulterior, reprezentantii MCSI, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Public, Serviciul Roman de Informatii si Serviciul de Informatii Externe, in calitate de autoritati competente, vor analiza propunerile primite si vor inainta aceste norme la guvern pentru a fi aprobate in baza unei hotarari. In ceea ce priveste o modificare a Legii 298, acest lucru nu se va putea face decat printr-o noua lege sau Ordonata de Guvern.

Incepand cu 20 ianuarie 2008, s-a dat start la monitorizarea convorbirilor telefonice si a SMS-urilor, acestea urmand sa fie stocate timp de 6 luni de operatorii de telefonie fixa si mobila, potrivit Legii 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice, intrata in vigoare. Astfel, potrivit 9AM, toti operatorii de telefonie fixa si mobila, precum Romtelecom, RDS&RCS, UPC, Orange, Vodafone, Cosmote si Zapp, sunt obligati sa stocheze numarul de telefon al apelantului si al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locatia celui care este apelat, cand a fost facut apelul si cat dureaza convorbirea telefonica.

marți, 27 ianuarie 2009

Reprezentanţii sindicatelor cred că îngheţarea salariilor bugetarilor ar duce la agravarea crizei economice



Reprezentanţii sindicatelor ameninţă că ies în stradă dacă salariile vor fi îngheţate. Ei spun că măsura ar duce la agravarea crizei economice în care se află România. De altfel, CNSRL Frăţia a anunţat că, dacă guvernul îngheaţă lefurile, pregăteşte mitinguri pentru luna februarie. Liderii marilor confederaţii sindicale avertizează că, în cazul în care Guvernul va anunţa o asemenea măsură, nu exclud declanşarea unor ample acţiuni de protest.

Preşedintele executiv al Federaţiei sindicale "Spiru Haret", Marius Nistor, a criticat măsura de îngheţare a salariilor pentru şase luni. "În România am putea să îngheţăm puţin aplicarea legii Educaţiai care aloca 6% din PIB, să îngheţăm puţin Legea 221 privind majorările salariale semnată şi de preşedintele Traian Băsescu", declară Nistor.

Sindicaliştii din Educaţie spun că vor opri negocierea contractul colectiv de muncă şi că vor lua în calcul şi declanşarea grevei generale, dacă Executivul va îngheţa salariile pentru şase luni.

"Dacă vor îngheţa salariile, îngheţăm şi noi contractul colectiv de muncă şi anul universitar", a precizat, pentru NewsIn, liderul Federaţiei "Alma Mater", Răzvan Bobulescu. Aceasta se arată nemulţumit că propunerea privind îngheţarea salariilor nu a venit în cadrul negocierilor cu sindicatele. "Am aflat din presă acest lucru, iar astfel de măsuri nu se iau arbitrar", a mai spus Bobulescu.

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Petre Dandea, este de părere că "în felul acesta consumul s-ar reduce foarte mult şi o reducere a consumului ar agrava si mai mult criza care se manifestă la ora actuală în România".

Presedintele BNS, Dumitru Costin, crede că măsura anunţată "pregăteste terenul, poate, pentru o intervenţie a domnului Boc, mâine ne vom întâlni la ministerul Finanţelor, şi în care să ne transmită acelaşi mesaj. Ştim că domnul preşedinte nu va intervenim, deci nu vom avea un aliat, ca să zic aşa, în această problemă".

Preşedintele CNSLR Frăţia, care este şi lider al Sanitas, a anunţat că, în funcţie de decizia pe care o va lua joi Guvernul, confederaţiile sindicale se vor întâlni, din 2 februarie, pentru a pregăti reluarea protestelor.
În schimb, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, Vasile Marica, susţine că funcţionarii vor lua în calcul reluarea protestelor abia după ce vor afla pe ce este fundamentat noul buget.



Aurel Cornea: “Nu am negociat pe marginea salariilor”Negocierile propriu-zise privind Contractul colectiv de munca pe anul 2009 pentru cadrele didactice vor incepe saptamana viitoare, a declarat, pe 20 ianuarie, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Aurel Cornea, in urma intalnirii cu ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, si cu reprezentantii ministerului.
Cornea a spus ca, in cadrul intalnirii, nu s-au purtat discutii despre majorarile salariale, ci numai negocieri referitoare la miscarea personalului didactic, timpul de munca al personalului din invatamant si alte probleme salariale. "Nu am discutat probleme legate de buget", a precizat liderul FSLI.

O alta tema abordata, dupa cum sustine Cornea, s-a referit la "reorientarea pachetului de legi ale educatiei", care va fi propus din nou Parlamentului. Referindu-se la legea de marire a salariilor cadrelor didactice, liderul FSLI si-a manifestat speranta ca Executivul va aproba aceste majorari. "Noi beneficiem de o lege care prevede o anumita majorare. Credem ca Executivul va aproba marirea salariilor. Vom astepta ca proiectul de lege a bugetului sa fie realizat si apoi ne vom gandi, daca este nevoie, la forme de protest", a afirmat Cornea.

La randul sau, presedintele Federatiei Spiru Haret, Gheorghe Izvoranu, crede ca Educatia va avea in acest an 6% din PIB. "Doamna ministru sustine acordarea a 6% din PIB pentru Educatie. Din punctul de vedere al MECI, nu avem de ce sa ne indoim", a spus Izvoranu.

Vicepresedintele Federatiei sindicale Alma Mater, Anton Hadar, a sustinut ca pentru profesorii universitari este necesara o crestere salariala de 50 de procente. "Nu putem aplica legi pe jumatate. Nici nu ne gandim ca Guvernul nu va aplica legea de crestere a salariilor. O lege nu se poate negocia. In cazul in care acest lucru nu se va intampla, ne vom aseza la masa negocierilor cu liderii de sindicate si vom hotari forma de protest pe care o vom adopta", a aratat vicepresedintele Alma Mater. Potrivit acestuia, profesorii universitari nu vor recurge la blocarea sesiunii de examene, intrucat aceasta deja a inceput in multe dintre universitatile romanesti.

Vacanţa începe pe 31 ianuarie



Elevii au intrat în ultima săptămână de şcoală din acest semestru. În intervalul 31 ianuarie - 8 februarie 2009 este programată prima vacanţă intersemestrială. Semestrul al doilea începe luni, 9 februarie şi se termină pe 12 iunie 2009. În perioada 11 aprilie-20 aprilie elevii vor fi în vacanţă de primăvară, iar mult aşteptata vacanţă de vară va începe sâmbătă, 13 iunie şi se va termina duminică, 13 septembrie 2009. De la acest plan standard, Ministerul Educaţiei a aprobat şi o serie de excepţii:
» Pentru clasele a IX-a şi a X-a de la şcoala de arte şi meserii, pentru clasa a XII-a de liceu-filiera tehnologică, ruta de calificare directă şi pentru clasa a XIII-a de liceu, filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare, durata cursurilor este de 36 săptămâni, din care ultima săptămână va fi de practică. Orele vor fi planificate de către unităţile de învăţământ, în funcţie de prevederile convenţiilor de colaborare cu partenerii lor.
» Pentru clasa a XI-a-anul de completare, pentru clasa a XI-a de liceu-filiera tehnologică, ruta directă de calificare şi pentru clasa a XII-a de liceu, filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare, durata cursurilor este de 37 săptămâni. Ultimele două săptămâni sunt săptămâni de practică.
» Pentru învăţământul postliceal, durata cursurilor este stabilită prin planurile de învăţământ în vigoare.

Salariile mici din Educaţie ar putea fi mărite cu 33%, în două tranşe


Salariile mici din învăţământ ar putea creşte în acest an cu 33%, în două tranşe, în aprilie şi octombrie, au declarat, pentru NewsIn, surse guvernamentale. Cei mai mulţi miniştri ar fi fost de acord cu majorarea salariilor profesorilor debutanţi cu până la 33%, urmând ca primele majorări salariale să aibă loc în luna aprilie.

În ceea ce priveşte, însă, fondurile alocate Ministerului Educaţiei, reprezentanţii executivului mizează pe un buget mai mic de 6% din produsul intern brut (PIB) în 2009.

"În condiţiile în care anul trecut nu au reuşit să cheltuiească decât 3,6-3,7% din PIB, nu ne permitem să blocăm aceşti bani pentru educaţie, în acest an de criză", au afirmat reprezentanţii guvernului.

De altfel, creşterea salariilor cu 50% solicitată de profesorii universitari este exclusă, potrivit aceloraşi surse.

"Profesorii universitari au salarii mai mari decât un general, iar din cele 4-5 norme pe care le au pe la diferite facultăţi, câştigă uneori mai mult decât un profesor de la o universitate renumită din Franţa şi, în aceste condiţii, ei cer noi majorări de salarii? Nici nu se pune problema să acceptăm majorarea salariilor profesorilor universitari cu 50%", au precizat sursele citate.

luni, 26 ianuarie 2009

HAZ DE NECAZ... urla foamea-n noi




Ceea ce se vede in filmul de mai sus s-a intamplat in Brasov (26 ianuarie de ziua tovarasului) la Penny Market cand a fost o reducere de 50% la cotlet de porc (9 lei/kg in loc de 18), asta intamplandu-se pentru ca la 20 de ani de la revolutie ROMANII au nostalgia cozilor la alimente. Pentru cine nu a trait acele vremuri il instiintez ca asa se cumpara carne in halele de profil din ROMANIA.

0800800885 ALO, salveaza-ne doctore!


Ministerul Sanatatii a lansat o linie telefonica publica pentru sesizarea deficientelor din sanatate
Ministerul Sanatatii a lansat, cu suportul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale, o linie telefonica gratuita dedicata semnalarii deficientelor existente in sistemul de sanatate, se arata intr-un comunicat al ministerului.
Numarul gratuit de telefon 0800800885 va sta la dispozitia pacientilor, care pot sesiza probleme in asigurarea asistentei medicale, precum si a medicilor, care sunt incurajati sa informeze Ministerul cu privire la problemele intalnite in exercitarea profesiei.

Medicii şcolari din Argeş, plătiţi încă 3 luni de Guvern


Deşi, conform legii, personalul care lucrează la cabinetele şcolare din Argeş a trecut în schema de personal a autorităţilor locale, Guvernul a hotărât să continue asigurarea surselor financiare pentru acesta încă trei luni. Astfel, conform unei ordonanţe de urgenţă, drepturile salariale pe luna decembrie 2008, precum şi drepturile salariale aferente primului trimestru al anului 2009 pentru personalul de la cabinetele medicale şcolare vor fi asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii. În acest fel, Primăriile au timp să îşi dimensioneze bugetul şi să asigure pentru următoarele 3 trimestre fondurile necesare plăţii salariilor personalului de la cabinetele medicale şcolare. Tot din fondurile de la Guvern îşi vor primi salariile şi mediatorii sanitari pentru rromii din Argeş, deşi şi aceştia vor trece în subordinea Consiliului Judeţean.

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Primarul Tudor Pendiuc: ”Descentralizarea scoate învăţământul din impas!”


Primarul Tudor Pendiuc: ”Descentralizarea scoate învăţământul din impas!”
Sursa: Scris de Loredana Dumitrescu, http://www.esential.info.ro

Directorii vor fi numiţi de Consiliul Local
Toate şcolile vor avea personalitate juridică
Fiecare unitate şcolară îşi face bugetul
Inspectoral Şcolar se ocupă numai de partea profesională
Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, ne-a prezentat în amănunt ce implică programul de descentralizare a sistemului de învăţământ. Edilul piteştean susţine că descentralizarea este soluţia care scoate învăţământul din impas şi în acelaşi timp asigură personalul din învăţământ că nu vor fi probleme cu salariile şi cu atât mai puţin cu locurile de muncă.


» Domnule primar, având în vedere faptul că sunteţi expert în probleme de administraţie locală, ce ne puteţi spune despre procesul de descentralizare?

- Eu, în urmă cu aproximativ patru ani, am participat la o activitate susţinută din fonduri europene, o acţiune vizând descentralizarea în învăţământ. Acolo au participat toţi actorii implicaţi în această activitate de descentarlizare. Timp de o săptămână am dezbătut pe toate feţele această problemă şi cu toţii am ajuns la concluzia că singura soluţie care poate să scoată din impas atât din punct de vedere financiar, cât mai ales din punct de vedere al eficienţei în învăţământul preuniversitar şi universitar este descentralizarea sistemului. Există o lege a descentralizării, există o lege în domeniul învăţământului, însă...fie nu a fost aplicată,fie are foarte multe puncte slabe. Aşa se face că am discutat de foarte multe ori în cadrul diverselor acţiuni realizate de fostul guvern, acţiuni de masă, unde ne-am consultat cu diverse categorii profesionale referitor la domeniul învăţământului. Acelaşi gen de consultări l-am avut şi în cadrul PSD, ajungând la aceiaşi concluzie: descentralizarea este singura soluţie pentru ca învăţământul să performeze. Conform Hot. Nr. 31/31.12.2008, a Parlamentului României, această descentralizare va avea două nivele: 1. la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor vor fi descentralizate competenţele privind organizarea şi funcţionarea reţelelor şcolare şi numirea/eliberarea din funcţie a directorilor. 2. la nivelul unităţilor de învăţământ vor fi descentralizate competenţele referitoare la manageamentul resurselor umane. Conform tot aceleiaşi hotărâri, finanţarea cheltuielilor curente ale şcolilor se va realiza în funcţie de standarde de cost per elev, acoperite integral de la bugetul de stat.

» Cine va avea ultimul cuvânt la nivel de şcoală?

- Alături de cele două nivele trebuie să spunem că reprezentanţii comunităţilor locale vor participa la un nivel egal alături de reprezentanţii cadrelor didactice la procesul de decizie în unităţile de învăţământ. Prin urmare, coborâm de la acest nivel global, la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în domeniul conducerii şi organizării, iar în unităţile şcolare coborâm la nivelul resurselor umane.
» Ce propune actualul guvern?
- Guvernul actual vine şi promovează în Parlamentul României, la 22 decembrie 2008, proiectul privind descentralizarea. Parlamentul a hotărât ca, pe lângă ce am spus eu, să mai adauge un lucru foarte important, şi anume ca finanţarea activităţilor curente ale şcolilor să se realizeze în funcţie de standardele de cost per elev acoperite integral de la bugetul de stat. Acesta este un aspect foarte important care sper să se aplice cât mai curând, este o soluţie foarte bună.
» Cine o să numească directorii unităţilor de învăţământ?
- Cum văd eu lucrurile...directorul unităţii de învăţământ să fie numit de consiliul local la propunerea primarului, selectarea lui făcându-se prin concurs de manager, fără niciun amestec politic. Apoi, tot consiliul local al localităţii respective să discute şi să stabilească orientarea profesională pe termen lung pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de pe teritoriul său. Ce să caute... spre exemplu...un liceu de aviaţie în zona Rucărului, acolo trebuie un liceu cu profil de prelucrarea lemnului, ce să caute un liceu de marină la Piteşti.... aici avem nevoie de un liceu pentru construcţia de autoturisme,etc.
» Cum se vor face angajările?
- La nivelul şcolilor, directorul va face parte dintr-un consiliul de administraţie format jumătate din reprezentanţii cadrelor didactice şi jumătate din reprezentanţii administraţiei locale. Asta spune legea! Directorul şcolii trebuie să aibă alături un director educativ şi o echipă din care să facă parte, spre exemplu, un secretar, un specialist în contabilitate, specialişti în salarizare, în achiziţii publice, un administrator şi alţi specialişti... Directorul educativ să fie numit de Consiliul de Administraţie selectat pe bază de concurs profesional şi care să se ocupe numai de activitatea didactică. Fiecare unitate şcolară va avea personalitate juridică şi va trebui să-şi facă bugetul, care, apoi să-l înainteze consiliului local spre aprobare. Angajările vor fi făcute de directorul şcolii respective, prin concurs pe criterii strict profesionale stabilite de consiliul de administraţie.
» Vor mai exista inspectorate şcolare?
- Da! Va exista o structură care să coordoneze din punct de vedere profesional. Nu ştiu dacă se va numi inspectorat sau serviciu public la nivelul judeţului. Că o să fie la Consiliul Judeţean, că o să fie la Prefectură... aici este de discutat, dar este sigur că această instituţie se va ocupa numai de partea profesională... inspecţii, criterii pentru salariile de merit şi gradaţiile de merit, de programe de perfecţionare, de inspecţiile şcolare, constituirea şi întreţinerea unei baze de date a personalului didactic.
» Cum privesc salariaţii din sistem descentralizarea?
- Există reticenţă în ceea ce priveşte descentralizarea, atât la nivel local, cât şi naţional. Oamenii pun problema că directorii vor angaja doar rudele şi cunoştinţele, ceea ce este o greşeală. Este o greşeală că se pleacă din start cu ideea ...că se pot întâmpla lucuri anormale. Bun... dar nu ne putem pune problema că la fel s-ar întâmpla şi la Inspectoratul Şcolar? Dacă se vor face angajări ilegale... Dacă vor fi încadraţi oameni necorespunzător profesional se va vedea în timp şi vor pleca din sistem. Dacă apar asemenea angajări sigur vor apărea şi nemulţumiri şi de aici consecinţele de rigoare. De asemenea, mai există o temere! Aceea că personalul nedidactic şi cadrele didactice vor avea probleme cu salariile, cu locurile de muncă... Nimic mai fals! Să ne aducem aminte că noi, Primăria, Consiliul Local şi nu altcineva am dat în 2008 tichetele cadou. Iar salariaţi nici nu sunt în sistem câte locuri de muncă vor exista. Din contră, se vor mai face angajări. Eu asigur cadrele didactice de faptul că nu vor avea probleme când sistemul va fi descentralizat.Nu trebuie să se gândească la faptul că primarul are culoare politică şi directorii vor fi numiţi pe linie politică. Eu nu am făcut politică, eu fac plitica piteşteanului. Nu vor fi probleme! Să vedeţi ce rezultate o să dea acest sistem de descentralizare. Acum, costurile sunt extrem de mari. Trebuie să regândim folosirea spaţiilor, întraga bază de învăţământ... Sigur că este un proces dificil şi care necesită timp, dar şi încredere.

joi, 22 ianuarie 2009

ISJ a fost primul revendicat


PSD si PDL au cazut astazi de acord asupra institutiilor deconcentrate care le vor reveni, functie de algoritmul stabilit la nivel national. Ca atare, cel tarziu saptamana viitoare, toti directorii PNL vor fi inlocuiti din functii, semne de intrebare existand doar in privinta liberalului Cristian Libertatu, care nu este exclus sa faca pasul in PDL si sa fie numit in fruntea Directiei pentru Protectia Consumatorului, la acest moment fiind directorul Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorilor. Marea surpriza o reprezinta faptul ca democrat-liberalilor le-au revenit Finantele, desi presedintele PSD, Constantin Nicolescu afirmase in mai multe randuri ca Directia Finantelor publice va fi prima lor optiune, in realitate PSD a cerut prima data sefia ISJ Arges...

Va reamintim ca la institutia condusa de un partid, cea de a doua functie revine partenerului. In acest fel la ISJ, PDL va avea un general adjunct si PSD in persoana dlui Zaharia altul.Ramane de vazut daca dl C.I. (PD) va accepta adjunct la ISJ sau plin la CCD.
1.Inspectoratul scolar Judetean- P.S.D.- Carmen Ursu
2. Directia silvica arges- P.D.-L. - Gheorghe Davidescu
3. Directia Generala a Finantelor Publice- P.D.L.- Dragos Patroi
4. Compania Nationala apele Romanie- Directia Arges-Vedea- P.S.D.- Dumitru Ciobanu
5. Oficiul Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara- P.S.D.- Valentin Olteanu
6. Casa de Asigurari de Sanatate- P.D.-L.- Gheorghe Fratoaica
7. Agentia Locala de Mediu - P.D.-L.- Marius Stanca
8. Garda Financiara - P.S.D.- Aurel Stoian
9. Autoritatea de Sanatate Publica- P.S.D.- Dan Manu
10. Inspectoratul Teritorial in Constructii sud Muntenia- P.D.-L.- Stefan Ciocanel
11. Inspectoratul Teritorial de Munca- P.D.-L.- Marian Bugan
12. Directia Generala pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala- P.S.D.- Mihaela Anastasie
13. Agentia de Plati si Interventii în agricultura- P.S.D.- ?
14. Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (F.A.P.D.R.P.)- P.D.-L. - ?
15. Directia Sanitar Veterinara pentru siguranta alimentelor- P.D.-L.- Daniel Lupu
16. Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorului- P.S.D.- ?
17. Agentia Regionala de Protectia Mediului Arges- P.S.D.- Sorina Marin
18. Inspectoratul pentru Protectia Consumatorilor- P.D.-L.- Iulian Corbu
19. Garda Nationala de Mediu- Comisariatul Judetean- P.D.-L.- Gabriel BRATU20. Casa Judeteana de Pensii- P.S.D. - Maria Carlan
21. Inspectoratul Social Regional Sud Munteania- P.S.D.- ?
22. Directia Pentru Sport Judeteana- P.D.-L.- ?
23. Registru Auto Roman- P.D.-L.- Ion Predica
24. Autoritatea Rutiera Romana- P.S.D.- ?
25. Garda Nationala de Mediu- Comisariatul Regional- P.S.D.- ?
26. Directia Judeteana pentru tineret- P.D.-L.- Bogdan Badea
27. Directia Judeteana pentru Cultura- P.D.-L.- ?
28. Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca- P.S.D.- Mihai Oprescu
29. Inspectia de stat din cadrul A.S.P. - P.S.D.- Emilian Dragnea
30. Biroul Vamal de control si vamuire la interior Pitesti - P.D.-L. -?
31. Directia de Munca si Protectie Sociala- P.D.L.- Elena Mateescu
32. Agentia de Prestatii sociale- P.S.D. - ?
33. Serviciul Judetean de Metrologie Legala- P.S.D.- Vasile Stroescu
34. Oficiul de Mobilizare a Economiei si Pregatire a teritoriului pentru aparare Judeteana- P.D.-L.- Nicolae Jianu
35. Directia Judeteana de statistica - P.D.-L.- Adina Armencea
36. Administratia Nationala de Imbunatatire Funciare Sucursala Arges- Buzau - P.S.D. - ?
37. Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semintelor- P.S.D.- Lucica Ghitulescu
38. Inspectoratul Social Regional Arges- P.D.-L.- ?
In imagine prof. Carmen URSU
Sursa: BitPRESS

Am depasit 40.000 de vizite


Din 9 iunie 2008 (7 luni)pana astazi am depasit 40.000 de vizite pe blogul sipamuntenia.blogspot.com, conform datelor inregistrate pe trafic.ro

Intemeietorul Liceului Odobescu s-a stins din viata


Foştii colegi, rude şi cunoscuţi l-au condus ieri pe ultimul drum pe fostul director al Liceului Odobescu, Ion M. Dinu. Nãscut în urmã cu 89 de ani în Valea Mare - Dîmboviţa, profesorul Dinu, neavînd copii, a fãcut carierã în învãţãmîntul preuniversitar din Argeş, unde a format zeci de generaţii. În timpul directoratului sãu (între 1962 şi 1975, cu o întrerupere de un an, în 1968, cînd a fost inspector general judeţean), s-a construit actualul sediu al Colegiului Odobescu, pe lîngã alte sedii provizorii, predate apoi altor instituţii. A ieşit la pensie de la fostul Liceu Bãlcescu (Colegiul Brãtianu) - unde a predat româna între 1975-1984 şi 1959-1962. În Argeş, a fost şi inspector şcoar, între 1955 şi 1959, iar debutul ca profesor şi
l-a fãcut la Pucioasa - Dîmboviţa, unde a predat şapte ani. Înainte de rãzboi (a fost şi veteran decorat), a lucrat ca învãţãtor în satul natal. „Tatãl sãu încã îl aştepta sã se întoarcã şi sã se ocupe de agriculturã, de cînd a plecat la Şcoala Normalã din Bucureşti“, ne-a spus unul dintre colegii sãi apropiaţi de la Odobescu, Ion Bãcanu. Dascãlul a ales însã altã cale şi, în 1976, a devenit şi doctor în filosofie. A scris 15 cãrţi, din care cinci dedicate personalitãţilor argeşene din învãţãmãnt şi culturã. În ultima vreme, lucra la elaborarea Enciclopediei Argeşului şi Muscelului, din care a apãrut prima fasciculã. „E o mare pierdere, era printre cei mai buni documentarişti, fiind plin de date“, ne-a spus coordonatorul Enciclopediei, prof. Petre Popa de la Universitatea Piteşti. Dictoanele lui preferate erau „Per aspera ad astra“ (Pe cãi anevoioase se ajunge la stele) şi „Omnia vincit amor“ (Dragostea învinge totul). Înainte sã moarã, a apucat sã adauge monografiei Liceului Odobescu şi o monografie a satului sãu. A fost înmormîntat la cimitirul Sf. Gheorghe.
SINCERE CONDOLEANTE!