TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
marți, 12 ianuarie 2010
In ce directie merge reforma din invatamantul argesean?
Avem toate reperele și toate pârghiile să schimbăm în anii următori radical situația în Şcoala Argeșeană sub toate aspectele inclusiv al mentalităților” Scris de Loredana Dumitrescu
Inspectorul şcolar general, Gabriel Bratu
„Restructurarea sistemului de învățământ, la nivelul județului Argeș, prin reconfigurarea rețelei școlare și prin redimensionarea planului de școlarizare reprezintă una dintre prioritățile și, în același timp, una dintre responsabilitățile pe care mi le-am asumat pentru următoarele șase luni și, în perspectivă, pentru anul școlar viitor.”
• De ce este necesară reconfigurarea rețelei școlare și în ce constă acest lucru?
Reconfigurarea rețelei școlare implică, în primul rând, o analiză foarte atentă pe niveluri de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal. În al doilea rând, trebuie revăzut ce înseamnă unitate școlară cu personalitate juridică iar acest lucru trebuie analizat la nivelul fiecărei localități în parte.
În acest sens, e bine de precizat un lucru despre care eu personal vorbesc de cel puțin trei ani și anume faptul că nu vom mai putea păstra unități școlare cu efective foarte mici de, poate 20-30 de elevi, deoarece nu vor mai putea fi finanțate corespunzător și nu se vor mai putea asigura salarii pentru toate cadrele didactice care lucrează în astfel de unități școlare. În ultimii 3 ani am identificat situații de unități școlare cu efective mici în multe localități. Pe unele, cu acordul autorităților locale, am reușit să le comasăm însă, pe cele mai multe nu.
Din varii motive... fie că școala de centru, unde trebuia să se concentreze activitatea nu se afla în satul natal al primarului..., fie prin comasare se pierdea vreun post de suplinire pentru care cineva era foarte interesat să rămână în continuare, fie din motive de incapacitate de transport al elevilor către viitoarea școală de centru, etc.
Motive există sau pot fi găsite, presiuni s-au făcut cu duiumul iar noi am reușit, de pildă anul trecut, să realizăm efectiv doar 9 comasări dintr-un număr de 20 care erau... aproape obligatorii... adică mai puțin de jumătate.
Acum lucrurile vor evolua, pot spune, aproape natural către astfel de comasări deoarece finanțarea per elev va determina acest lucru. În acest fel poate vom reuși cu toții să înțelegem că și învățământul reprezintă o piață, o piață educațională, cu cerere și ofertă și că nu vor putea rezista pe această piață decât școlile puternice, cu efective mari de elevi.
Doar că pentru a exista și funcționa astfel de școli e nevoie de o ofertă corespunzătoare... adică e nevoie de spații de învățare civilizate, de laboratoare moderne, de bază materială corespunzătoare, de profiluri diversificate și, foarte important, corelate cu piața muncii și, nu în ultimul rând, de cadre didactice calificate și profesioniste care prin competență profesională, prin tact pedagogic și prin...vocație vor reuși să atragă elevii către școală... elevi care vin urmați de... finanțare. Altfel, fără o ofertă educațională atractivă elevii nu vor veni, finanțarea nu va mai exista iar respectivele scoli...vor dispărea în timp.
• De ce este necesară redimensionarea planului de școlarizare și în ce constă acest lucru?
Planul de școlarizare este punctul cel mai nevralgic, după părerea mea, în ceea privește viitorul sistemelor de învățământ la nivel județean. În primul rând, oferta unităților școlare de nivel liceal în ceea ce privește domeniile și profilurile în care școlarizează trebuie să fie corelată strict cu ... piața muncii, altminteri niciodată nu vom reuși să le oferim copiilor noștri un loc de muncă la terminarea școlii ci doar...adeverințe, atestate, diplome chiar...
Un alt lucru important de sesizat este legat de dinamica populației școlare. Această dinamică arată că, în ultimii 20 de ani, numărul absolvenților claselor a VIII-a a scăzut în județul nostru de la aproximativ 13000 de elevi în 1990 la aproape 6300 de elevi în 2010... Adică mai puțin de jumătate față de acum 20 de ani... iar numărul liceelor către care se pot îndrepta a rămas aproape același...
În plus, ecuația demografică, raportată la unitățile școlare de diverse niveluri este ușor diferită în diferite zone ale județului. Implicarea potențialilor angajatori ai absolvențior este la fel de inegală. Iată câteva repere ale proiectelor și proiecțiilor noastre în ceea ce privește viitorul învățământului de toate gradele la nivelul județului Argeș.
Ne aflăm într-un stadiu destul de avansat în ceea ce privește estimările și studiile de care avem nevoie pentru restructurare și reconfigurare la nivel de sistem. Am realizat, împreună cu echipa de la inspectorat, o echipă de oameni tineri, profesioniști și extrem de motivați în provocarea de a schimba fața școlii la nivelul județului, toate delimitările conceptuale necesare astfel încât să știm cu exactitate unde suntem, unde vrem să ajungem și, ceea ce este cel mai important, care sunt demersurile care trebuie realizate etapizat în vederea realizării obiectivelor propuse.
• Care sunt partenerii cu care veți colabora în această veritabilă... revoluție a sistemului de învățământ?
Partenerii sunt cei a căror implicare am invocat-o, solicitat-o, dorit-o întotdeauna... adică părinți, lideri de sindicat, aleși locali, parteneri economici. Trebuie să înțelegem că Școala nu e nici a Ministerului, nici a Inspectoratului Școlar... Școala este a comunității locale, ea trebuie redată comunității locale cu tot cu resurse și cu responsabilități sporite, atât la nivelul directorilor de școală cat și la nivelul autorităților locale. Adică Școala trebuie urgent și real descentralizată.
Un loc important în această ecuație deloc simplă îl are învățământul superior. Adică unul dintre partenerii importanți în ceea ce privește atât pregătirea universitară a viitorilor absolvenți din învățământul preuniversitar precum și cel mai important furnizor de formare continuă pentru cadrele didactice. Iar dacă citez aici Universitatea din Pitești pot să spun că parteneriatul funcționează în ambele sensuri, multe dintre școli și licee primind studenți la practică pedagogică sub îndrumarea atentă a unor cadre didactice de prestigiu din învățământul preuniversitar.
• În anii următori... vor fi schimbări majore în sistemul de învăţământ argeşean?
Nu pot să spun decât că avem toate reperele și toate pârghiile să schimbăm în anii următori radical situația în Școala Argeșeană sub toate aspectele inclusiv al mentalităților... Avem în școli o generație nouă de elevi și total diferită de ce știm cei mai mulți dintre noi despre...cum ar trebui să fie un elev fiindcă...pe vremea noastră...lucrurile erau mult mai așezate...
Eu cred că ne revine responsabilitatea de a abandona definitiv astfel de abordări nostalgice și de a privi cu încredere și optimism către viitor. Vă garantez că actuala echipă de la IȘJ Argeș, cu o medie de vârstă ușor peste 40 de ani, are și maturitatea și competența și apetența necesară de a oferi județului Argeș o altă școală, alți elevi, cu deschidere către o altă lume pe care ne-o dorim cu toții dar pe care, uneori, ne temem că n-o vom putea accede vreodată... Noi o să vă demonstrăm că se poate!
Sursa: Esential in Arges