duminică, 31 mai 2009

Mesajul Generalului pentru elevi de 1 IUNIE


Mesajul Inspectorului Şcolar General

1 Iunie 2009

Ce ar trebui să fie 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului la noi, în România? Multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucării, dulciuri, hăinuţe noi, jocuri şi distracţii în parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocenţă, puritate, duioşie, pictură, dansuri, plimbări, desene pe asfalt, filme, urări, felicitari.

Ziua copilului este un prilej de a sărbatori copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia noastră, de a aprecia şi iubi copiii şi de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit şi plin de succese.

1 Iunie, prima zi din cireşar, cea mai frumoasă zi din calendarul anului, graniţa dintre primăvară şi vară, dintre mireasma florilor de mai şi fructele roşii, mari şi cărnoase, gazda de soare şi lumină, a fost declarată ZIUA COPILULUI, care nu este doar sărbătoarea celor mici, deoarece EI, COPIII, antrenează în frenezia bucuriei inocente atât pe părinţii lor cât mai ales pe BUNICII grijulii, atenţi şi afectuoşi permanent, iertători ai micilor şi nevinovatelor lor greşeli săvârşite fără intenţie pe tot parcursul copilăriei.

COPILUL ne încântă şi fascinează prin farmecul şi prospeţimea, prin inocenţă, candoarea, dorinţa şi capacitatea de a explora şi crea prin naturaleţea şi firescul comportamentului său. EL, ne schimbă viziunea asupra lumii, ne poartă în lumea basmului, poveştilor, legendei, în LUMEA COPILĂRIEI! COPILUL este triumful vieţii, al raţiunii şi dragostei pure dintre două fiinţe iubitoare. COPILĂRIA este un adevarat mit al reînnoirii, este cea mai frumoasă etapă a vieţii omului pe pământ.

LA MULŢI ANI, COPILE DRAG DIN ROMÂNIA ŞI DIN TOATĂ LUMEA!

Inspector Şcolar General,

Prof. Neculai NEGOIŢĂ

vineri, 22 mai 2009

MECI declara


Declaraţie de presă a ministrului Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, în legătură cu evenimentele petrecute la teza cu subiect unic la istorie (clasa a VIII-a) de joi, 21 mai
22.05.2009


Elevii aflaţi în sălile în care susţineau teza cu subiect unic la Istorie sau geografie nu au avut de suferit întrucât subiectele transmise lor au fost corecte.
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării nu elaborează subiecte pentru evaluările naţionale.

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, înfiinţat prin HG 231/2007, are, între cele patru competenţe, coordonarea şi organizarea sistemului de examene şi evaluări naţionale.
Conducerea ministerului, analizând situaţia creată şi abaterea de la procedurile privind elaborarea subiectelor ce privesc evaluările naţionale, decide:
- acceptarea demisiei directorului CNCEIP, Cristian Silviu Mirescu;
- acceptarea demisiei doamnei Rodica Tudorică, consilier inspector pentru disciplina istorie;
- demararea, începând din data de 22 mai a.c., a unui control general.
Începând cu săptămâna viitoare, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar va avea o nouă conducere.

Ecaterina ANDRONESCU,
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării
Bucureşti, 22 mai

joi, 21 mai 2009

M.E.C.I. pierde razboiul si la istorie

Subiectul al doilea al tezei unice la Istorie a fost redactat greşit. Armata I a fost confundată cu Armata a II-a, într-un enunţ al tezei. Eroarea a fost sesizată însă de Ministerul Educaţiei înainte ca subiectele să ajungă la copii, iar aceştia au primit subiectele împreună cu o erată. Totuşi, este cea de-a doua greşeală de la teza unică de anul acesta, după ce şi la Limba Română subiectele au fost elaborate eronat. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, la teza cu subiect unic din semestrul al II-lea la disciplina Istorie, clasa a VIII-a, subiectul al doilea conţine următorul text:
"În vara anului 1917, românii au desfăşurat un atac la Mărăşti şi două lupte de apărare la Mărăşeşti şi la Oituz, în Moldova. La 11 iulie 1917, a început Bătălia de la Mărăşti, prin atacul desfăşurat de Armata 2 română împotriva trupelor germane şi austro-ungare. După o săptămână, Armata 1 română, comandată de generalul Al. Averescu şi ajutată şi de trupe ruseşti a obţinut victoria, cucerind 30 de localităţi din zonă.

Dezorganizarea armatei ruse şi decizia Puterilor Centrale de a scoate România din război, au obligat armatele române să înceapă lupta de apărare. În 24 iulie 1917, a început atacul armatelor germane la Mărăşeşti.

În Bătălia de la Mărăşeşti, generalul E. Grigorescu a comandat Armata 1 română. Aceasta şi trupe ruseşti au obţinut o strălucită victorie. Timp de 14 zile, românii şi ruşii luptaseră împotriva unor armate foarte puternice, dar atacul german a fost oprit. Astfel, şi planurile Puterilor Centrale s-au spulberat. În acelaşi timp cu Bătălia de la Mărăşeşti s-a desfăşurat şi Bătălia de la Oituz. În 9 august 1917, la Oituz, românii împreună cu ruşii au blocat înaintarea armatelor Puterilor Centrale." (despre luptele din România în 1917)

În fraza "După o săptămână, Armata 1 română comandată de generalul Al. Averescu şi ajutată şi de trupe ruseşti a obţinut victoria, cucerind 30 de localităţi din zonă", inadvertenţa constă în faptul că în loc de Armata 2 apare Armata 1, constată Ministerul Educaţiei.

Una dintre cerinţele subiectului era ca elevii să menţioneze, pe baza textului, două deosebiri şi o asemănare între luptele desfăşurate în Moldova, în 1917, de Armata I română, respectiv Armata a II-a română.

Ministerul a anunţat că greşeala a fost identificată anterior începerii probei scrise, motiv pentru care, la ora 11:27, a fost transmisă o erată către toate Inspectoratele Şcolare Judeţene şi cel al Municipiului Bucureşti.

"Inadvertenţa nu a afectat desfăşurarea tezei, deoarece erata a fost comunicată înainte de începerea probei scrise", se mai arată în comunicatul de presă al Ministerului.

Aurel Cornea, FSLI: Ministrul Educaţiei ar trebui să treacă la demiterea tuturor celor care au greşit

"Nu aş considera-o o greşeală. Din punctul nostru de vedere, problema care a apărut nu a creat niciun impediment în desfăşurarea în bune condiţii a tezei la Istorie. Copiii nu sunt afectaţi", a declarat Sorina Făsui, de la Comisia de Examinare Bucureşti.

Întrebată a cui este vina pentru greşeala strecurată, Sorina Făsui s-a întrebat retoric: "Să spunem că e vina dactilografei?"

"Este o lipsă totală de profesionalism, de respect faţă de elevi, faţă de opinia publică, de profesori şi ar trebui, în momentul de faţă, ca întregul personal din acest centru (de unde s-a produs greşeala, n. red.) să-şi dea demisia, în cap cu domnul Mirescu. Ministrul Educaţiei ar trebui să treacă la demiterea tuturor celor care au greşit", a declarat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

"Astfel de erori nu sunt admisibile. Există o problemă. Se va constitui o comisie de anchetă şi se va vedea cine au fost vinovaţii, pentru ca astfel de greşeli să nu se mai repete", au precizat, pentru NewsIn, reprezentanţii ministerului.

Elaborarea subiectelor şi a baremelor, precum şi evaluarea sunt în grija Centrului National de Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP).

"Erata s-a transmis până la ora 11.27, cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea tezei. Centrele de comunicare au avut permisiunea să comunice această erată prin faxuri, la toate şcolile, astfel încât să nu deranjată buna desfăşurare a tezelor", a declarat Directorul Centrului Naţional de Curriculum şi Evaluare, Cristian Mirescu.

Mirescu a mai precizat că la ora 15:00 vor fi postate pe site-ul www.subiecte2009.edu.ro subiectele şi baremele pentru Istorie şi Geografie.

Peste 215.000 elevi din clasele a VIII-a susţin astăzi examenul la istorie sau geografie, ultima teză unică din acest semestru. Elevii au de rezolvat subiectul cu numărul 5.

Rezolvarea subiectelor a început la ora 12.00, iar elevii au la dispoziţie două ore.

Subiectele au fost greşite şi la teza de Limba şi Literatura Română

Ministerul Educaţiei a devenit personaj în opera lui Caragiale odată cu desfăşurarea examenului la Limba şi Literatura Română.

Cei care au elaborat varianta numărul 9 la teza unică de română pentru clasa a VIII-a, au încurcat personajele Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu din schiţa "Triumful talentului" a lui Ion Luca Caragiale. Practic, a fost repetată aceeaşi greşeală pe care scriitorul a ironizat-o în operă.

În Capitală, circa 80% dintre elevii claselor a VII-a şi a VIII-a au promovat teza unică la Limba şi Literatura Română din semestrul al II-lea.

Notele pe care elevii le vor obţine la tezele cu subiect unic vor avea o pondere de 50% în media pentru admiterea la liceu.

http://www.youtube.com/edu

Colectie de video-uri de la 100+ de universitati din lume (Stanford, UCLA, MIT, Harvard etc.)

Şcoala Nr. 7 Pitesti se prezinta




Coordonată de directoarea Georgeta Petre, actuala Şcoală Nr. 7 Piteşti continuă activitatea Şcolii Generale Prundu care apare atestată documentar din 1960 funcţionând într-o încăpere în actuala stradă Bănănăi.
Informaţia este consemnată într-un proces - verbal de inspecţie şcolară din 1963, în care se menţionează o inspecţie la Şcoala primară Prundu la clasa a III-a, proces - verbal existent în arhiva Academiei României. În arhiva unităţii, cea mai veche consemnare o reprezintă registrul matricol nr. 10 din anul şcolar 1904 / 1905, în care sunt înscrişi elevi în clasa a V- a născuţi în 1880, 1881, 1882. În 1890 a fost construit un local cu două clase , un hol şi cancelarie la care s-au adăugat încă două săli de clasă în anul şcolar 1939 / 1940, organizându-se la patru săli de clasă. Pentru asigurarea spaţiului de şcolarizare a populaţiei şcolare în continuă creştere, în anul 1973 s-a construit un local nou de şcoală cu patru săli de clasă ajungâdu-se în anul şcolar 1973 / 1974 la un spaţiu de şcolarizare de opt clase în două clădiri aflate la distanţă de circa 70 m unde s-a funcţionat până în anul şcolar 1977 / 1978, atunci când comuna Prundu a fost cuprinsă în planul de sistematizare al municipiului Piteşti - în locul ei construindu-se un modern cartier muncitoresc: Cartierul Petrochimiştilor, asigurându-se o impozantă intrare în municipiul Piteşti dinspre Bucureşti.

Laborator performant de informatică
Şcoala Nr. 7 este prevăzută cu câte un laborator de: biologie, chimie şi informatică. De asemenea, aceasta are şi cabinet de: fizică, geografie, limbi moderne, matematică şi ed. tehnologică. Laboratorul de informatică are o reţea de calculatoare performante, pe care sunt instalate programele educaţionale necesare pentru toate disciplinele de studiu. Din acest motiv în laboratorul de informatică se desfăşoară şi orele de matematică, biologie, fizică, chimie, lb. română, lb. engleză şi lb. franceză, geografie, istorie, educaţie tehnologică. Colectivul de cadre didactice din cadrul Şcolii Nr. 7 Piteşti au creat lecţii în AeL pe care le-au prezentat elevilor. Astfel orele desfăşurate în laboratorul de informatică au devenit mai interesante şi mai atractive.

A fost premiată…
Şcoala Nr. 7 Piteşti a fost admisă în Programul „Eco - Şcoala“ la 25.01.2002 şi a primit certificatul ECO-SCHOOLS şi premiul Steagul Verde de la 1.11.2003 la 1.11.2005 , fiind prima şcoală din judeţul Argeş care a avut acest rezultat. Acest premiu a fost reînoit pentru perioada 1.09.2006 - 1.09.2008. Responsabila acestui program este profesoara Mariana Rotaru. Trebuie menţionat faptul că tot colectivul acestei instituţii de învăţământ depune eforturi pentru ca şcola să fie din ce în ce mai bună. De exemplu, printre cadrele didactice de excepţie se numără şi profesorul Nicolae - Florentin Petrişor, care este resposabil cu relaţiile internaţionale. Acesta a condus două proiecte europene : Euro Ecole Nantes– Franţa (2004 – 2005) cu tema “ Să cunoaştem Europa încă din şcoala primară”, iar cel de-al II-lea (2005 – 2006) cu tema “ Limbile moderne şi integrarea europeană “.

Două proiecte de excepţie
Câţiva elevi ai acestei unităţi alături de numeroase cadre didactice, sunt înscrişi la un proiect numit E - Vacanţa. Respective echipă este formată din elevii: Stănescu Cătălina (cls a 8-a C), Niţă Ionuţ (cls a 8-a C), Gheorghe Dorin (cls a 8-a C), Alexandru Valentin (cls a 8-a C), Ion Cătălin Marian (cls a 8-a C), Dumitrescu Diana Ioana (cls a 7-a B), Arcan Andrei Cristian (cls a 7-a B), Stănescu Teodor (cls a 6-a B), Conete Lorena (cls a 6-a B), Oancea Cosmin Iulian (cls. a 6-a C) şi Ciobanu Ioana Madalina (cls a 6-a B, Liceul de Arta „Dinu Lipatti“ Pitesti), îndrumati de prof. Elena Vilvoiu.
Echipa celor mici este alcătuită din următorii elevi: Cîrstea Roxana (cls a 4-a A), Duţă Alexandra (cls. a 4-a A), Ferecatu Ioana (cls. a 4-a A), Stan Alexandra (cls.a 4-a A), Piţigoi Laurenţiu (cls. a 4-a A), Ciobanu Cristina (cls. a 4-a A), Şovar Andrei (cls. a 4-a A), Dinu Andreea (cls. a 4-a A), Cîrstea Ioana (cls. a 4-a A ), Păun Denis (cls.a 4-a A), Nedelcu Catalin (cls. a 4-a A), Puiu Gabriela (cls. a 4-a A), Radu Bianca (cls. a 4 -a A), Virban Isabela (cls. a 4-a A) şi elevele Ciobanu Narcisa (cls. a 8-a A), Ghica Andreea (cls. a 8-a A ) coordonaţi de Institutor Adriana Luminiţa Dascălu. Consilierul educativ, Dorilena Radu spune că “Activitatea din şcoala noastră a fost bine venită şi pentru părinţii, fraţii şi surorile elevilor celor două echipe din cadrul proiectului.
Au fost interesaţi de activitatea desfăşurată de elevii noştri, de lucrările realizate de aceştia, de activităţile care s-au desfăşurat în cadrul programului. Pe această cale aş dori să aduc mulţumiri doamnelor: dir. Petre Georgeta, dir. adj. Ioana Enache si bibl. Elena Stan pentru sprijinul acordat echipei noastre. Aş dori să mai menţionez şi faptul că datorită ocaziei derulării acestui proiect, Şcoala Nr. 7 Piteşti a devenit un centru activ unde elevii îşi petrec minim patru ore pe zi pentru a realiza prezentări în powerpoint, în paint, ascultă muzică, se joacă pe internet, comunică pe Messenger cu copiii din celelalte şcoli şi în special cu cei din şcolile partenere”.

CERCURI PEDAGOGICE

LUNI, 25 mai 2009
COSTEŞTI - TOPOLOVENI – ŞCOLI SPECIALE
MARTI,26 mai 2009
CÂMPULUNG
MIERCURI,27 mai 2009
CURTEA DE ARGEŞ
JOI, 28 mai 2009
PITEŞTI – LICEU
VINERI,29 mai 2009
PITEŞTI - GIMNAZIU

PASI spre DESCENTRALIZARE

Gradinitele si scolile ar putea fi infiintate si desfiintate de consiliile locale, iar liceele si scolile postliceale de consiliile judetene, a declarat pe 19 mai reprezentantul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Simion Hancescu, in urma discutiilor privind descentralizarea, cu reprezentantii Ministerului Educatiei.
Potrivit reprezentantului FSLI, in urma discutiilor de marti s-a conturat ideea ca inspectorii generali sa fie numiti de Ministerul Educatiei, la propunerea consiliilor judetene, in urma unui concurs. "Asa cum e de asteptat, procesul de descentralizare este foarte delicat si trebuie gasite solutii foarte bune", a spus Hancescu.

Prezent la discutii, presedintele Asociatiei Presedintilor de Consilii Judetene din Romania, Liviu Dragnea, si-a manifestat nemultumirea pentru faptul ca in cadrul discutiei au fost abordate putine puncte privind descentralizarea. Dragnea a tinut sa precizeze ca infiintarea si desfiintarea scolilor se va face de consiliul local, dar cu avizul Inspectoratului Scolar.

"Speram ca urmatoarea intalnire va fi mai eficienta, iar sindicatele sa se puna de acord. Daca o parte din sindicalisti nu vor fi de acord, atunci MECI sa-si asume raspunderea, intrucat nu putem pierde mult timp. In final, trebuie sa fie decizia ministerului, pe care o propune Guvernul, altfel discutam si la anul, si peste doi ani", a spus Dragnea. El a mai afirmat ca la urmatoarea intalnire se va discuta despre stabilirea calendarului privind descentralizarea in sistemul educational.

miercuri, 20 mai 2009

Sedinte de pretransfer ... la ceas de noapte

Şi astăzi se desfăşoară, în aceeaşi şedinţă publică găzduită de cantina aflată lângă Inspectoratul Şcolar Argeş, sesiunea demarată ieri, de ocupare a posturilor didactice prin pretransfer şi transfer pentru restrângerea de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare. La nivelul judeţului Argeş
şi-au depus dosarele 1.200 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, un număr record care plasează judeţul nostru în fruntea clasamentului pe ţară, a precizat inspectorul şcolar general adjunct Mihai Zaharia.
Mulţimea candidaţilor din acest an este şi ca efect al noii legi a pretransferului prin care se permite trecerea cadrelor didactice de la şcolile din mediul rural la cele din urban şi din ciclul gimnazial în ciclul liceal. Însă posturile disponibile sunt limitate, mult mai puţine decât solicitările dascălilor, aşa încât foarte mulţi candidaţi nu-şi vor putea schimba locul de muncă de la 1 septembrie 2009. Cei care sunt nemulţumiţi pot depune contestaţii în perioada 21-22 mai, urmând ca soluţionarea acestora să fie realizată până la 25 mai de către consiliul de administraţie al inspectoratului, când trebuie emise şi deciziile de pretransfer şi transfer. La această etapă de ocupare a posturilor din sistem participă numai cadrele didactice titulare. Ieri, in prima zi de pretransfer s-a terminat dupa miezul noptii.

marți, 19 mai 2009

Elevi in vizita la PARLAMENT


Mai mulţi elevi din Mioveni se vor întâlni astăzi la Bucureşti cu fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Elevii vor vizita Parlamentul şi, cu această ocazie, vor avea ocazia să-l cunoască personal pe liderul social-democrat, preşedinte de onoare al PSD. Vizita de la Palatul Parlamentului de astăzi se înscrie într-un program iniţiat de primarul din Mioveni, Ion Georgescu, cu sprijinul senatorului PSD Şerban Valeca şi a deputatului PSD Ion Burnei. Deja mai mulţi elevi de liceu din Mioveni au vizitat săptămâna trecută Parlamentul, şi ei având ocazia să se întâlnească pe holurile Casei Poporului cu Ion Iliescu. Programul îşi propune să le arate copiilor cum muncesc parlamentarii şi cum decurge o zi din viaţa unui deputat sau a unui senator de Argeş.

duminică, 17 mai 2009

Sefi noi si la deconcentratele din sportul argesean

In urma desfasurarii concursurilor pentru functiile de conducere ale institutiilor argesene aferente Ministerului Tineretului si Sportului, acestea vor avea sefi noi:
Directia Judeteana de Tineret Arges: Bogdan Badea-director executiv;
Stan Marieta Adriana – director adjunct;
Directia Judeteana pentru Sport: Grigorescu Marian – director;
Panturescu Flavius- director adjunct;
Casa Studentului Pitesti: Bogdan Balan- director, Ionescu Daniel- director adjunct;
Clubul Sportiv Municipal Pitesti: Driga Sergiu- director;
Clubul Sportiv Muncipal Campulung: Mircea Fulger- director;
Clubul Sportiv National Bascov: Dutulescu Gheorghe- director; Botila Mihai – director adjunct.

A început sezonul de scutiri contrafăcute


• Elevii riscă şi dosar penal
Întomcirea de scutiri false a devenit o practică foarte răspândită în liceele şi colegiile piteştene. Elevii folosesc falsurile de cele mai multe ori pentru a scăpa de orele de sport, mizând pe naivitatea şi neatenţia profesorilor. Ei îşi confecţionează asemenea scutiri pe calculator, folosindu-se de scanări dar, în cele mai multe rânduri comit greşeli majore. În primul rând, scutirile nu conţin diagnostice reale şi nu conţin termeni medicali. În al doilea rând, parafa medicului unităţii de învăţământ are un cod, care nu corespunde. Nu în ultimul rând, falsurile pot fi depistate după semnătură, care nu seamănă cu cea a medicului de drept. Elevii care apelează la astfel de tertipuri riscă foarte mult, o reclamaţie a medicului la poliţie putând duce chiar la exmatriculare şi întocmirea de dosar penal. Astfel de măsuri drastice sunt mai rare însă, iar de cele mai multe ori diriginţii sunt avertizaţi şi propun scăderea notei la purtare pentru “micii falsificatori”.

Profesorii “indulgenţi” ar putea fi amendaţi
Scutirile trebuie semnate de doctorul unităţii de învăţământ la maxim şapte zile de la eliberare, medicii de licee sau şcoli fiind obligaţi să raporteze în fiecare săptămână îmbolnăvirile la Direcţia de Sănătate Publică. Există şi elevi cu boli cronice care sunt luaţi în evidenţă şi trataţi ca atare. Statistic vorbind, la un singur colegiu se prezintă, în aceastăă perioadă, la cabinetul medical, în medie 30-40 de elevi pe zi, mulţi dintre ei venind pentru scutiri. La sport sunt cele mai mari probleme, iar elevii obişnuiesc să ducă scutirile direct la profesori, fără să treacă şi pe la medicul şcolii sau liceului. Neprezentându-se la cabinetul medical al unităţii de învăţământ, fişele medicale şi scutirile vizate sunt mult mai puţine decât cele care zac prin secretariat, depuse de profesori. Problema este că profesorii, după lege, ar trebui să primească doar scutirile vizate de medicul unităţii, dar în realitate lucrurile nu stau chiar aşa. Profesorii care fac imprudenţa să primească scutiri nevizate de medicul şcolii sau liceului pot fi chiar pedepsiţi, conform legii, cu amenzi de la 400 la 1000 lei.

ŞEDINŢA PUBLICĂ pentru PRETRANSFERARE şi RESTRÂNGERE



ŞEDINŢA PUBLICĂ pentru PRETRANSFERARE şi TRANSFERARE PENTRU RESTRÂNGERE DE ACTIVITATE va avea loc la CANTINA din curtea I.S.J.Argeş după următorul program:
MARŢI – 19.05.2009

SOLUŢIONAREA RESTRÂNGERILOR PENTRU TOATE DISCIPLINELE 08-10
Limba română 10-11
Limba engleză 11-12
Limba franceză + Limba germană 12-13
Religie 13-14
Pauză 14-15
Istorie + Socio- umane + Geografie 15-17
Fizică + Chimie + Biologie + Protecţia mediului 17-19
Discipline tehnice:
Educaţie tehnologică + Instruire practică + Ingineri 19-20

MIERCURI – 20.05.2009

Matematică +Informatică 9-11
Educaţie fizică 11-12
Învăţământ special, Arte,Palate şi cluburi ale elevilor 12-14
Pauză 14-15
Învăţători 15-18
Educatoare 18-20

S-a finalizat noua grila de salarii pentru bugetari


Presedintele Romaniei va ocupa nivelul 15 de salarizare, cel mai inalt din grila de remunerare a bugetarilor din Romania, impreuna cu presedintii Senatului, Camerei Deputatilor si Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a declarat, joi, secretarul de stat in Ministerul Muncii, Valentin Mocanu.

"Am definitivat modul in care va arata grila de salarizare si intervalul dintre cele trei niveluri de referinta. Urmeaza a fi populate cu restul functiilor din sistemul bugetar, urmand ca aceasta activitate sa fie incheiata pana la sfarsitul lunii mai, astfel incat sa publicam pe site grila de salarizare a angajatilor din sistemul public", a precizat Mocanu.

El a adaugat ca, in urma discutiilor cu reprezentanti ai sindicatelor din educatie, s-a stabilit ca profesorul de gradul II de liceu cu o vechime de pana in 10 ani sa fie trecut pe acelasi nivel de salarizare cu locotenentul cu studii superioare, grefierul cu studii superioare si tehnicianul seminarist, urmand ca functia de profesor cu gradul I de liceu cu o vechime de pana in 10 ani sa ocupe o pozitie superioara in grila de salarizare.

"S-a stabilit ca profesorul cu gradul I de liceu cu o vechime cuprinsa intre 6 si 10 ani sa ocupe o pozitie superioara in grila de salarizare, intrucat acest grad este maximum ce poate fi detinut de un cadru didactiv angajat in sistemul de invatamant", a explicat la finalul discutiilor presedintele executiv al federatiei Spiru Haret, Marius Nistor, citat de NewsIn.

Pe de alta parte, reprezentantul Ministerului Muncii a adaugat ca "primul ministru va fi trecut in aceeasi grila de salarizare intre coeficientii 11 si 15, alaturi de magistrati si demnitari, iar prima pozitie in grila va fi ocupata de cei platiti cu salariul minim pe economie".

Salariile mai mari decat cele prevazute la pozitia a 15-a nu vor mai creste pana cand nu vor fi ajunse din urma de cele din grila de salarizare, a subliniat Mocanu.

Pe 22 aprilie, surse guvernamentale declarau, pentru NewsIn, ca salariile din sistemul bugetar mai mari decat cel al presedintelui Romaniei nu vor mai creste pana in 2015, iar cel mai mare salariu va fi de cel mult 15 ori mai mare decat al unui debutant, peste sase ani.

Astfel, proportia dintre cel mai mic si cel mai mare salariu din sistemul bugetar ar urma sa fie de 1 la 15, reducere substantiala fata de proportia de pana acum, de 1 la 72.

marți, 12 mai 2009

NECULAI NEGOITA noul GENERAL AL ISJ ARGES


Gabriel Bratu a primit luni decizia de demitere de la sefia Inspectoratului Scolar Judetean Arges. Cel desemnat de P.S.D. Arges pentru a prelua functia de “general” este Neculai Negoita. El a fost director la Liceul de Chimie din Pitesti si actualmente este profesor de chimie la Colegiul “Bratianu”. Prefectul Marcel Proca si vicepresedintele C.J. Arges Florin Tecau au fost prezenti la “inscaunarea” noului “general”. Gabriel Bratu a anuntat ca nu va mai actiona in instanta decizia de schimbare a lui."Luni am primit ordinul de demitere, in baza ordonantei emise de Guvern. Nu voi mai contesta nicaieri decizia. Pâna la urma mi-am dus mandatul la final, iar la mijloc mai este si acel protocol politic intre P.S.D. si P.D.-L. conform caruia sefia Inspectoratului revine P.S.D. Deocamdata nu am negociat nimic cu privire la ramânerea mea in Inspectorat. Teoretic, ma voi intoarce la catedra de la Universitatea de Stat din Pitesti. Daca vor fi negocieri, voi vedea", a precizat Bratu.

SE SCHIMBA GARDA

Ieri au avut loc la Bucureşti primele examene pentru numirea unor noi directori în funcţii de conducere ale unor instituţii publice din Argeş după demiterea în masă a foştilor directori. Toate cele 13 persoane din Argeş care ieri au dat examen la Ministerul Agriculturii au reuşit să obţină rezultate foarte bune şi ocupă acum funcţiile de conducere în tot atâtea instituţii publice deconcentrate din judeţul nostru „cu acte în regulă“.
» Maria Dobrea - director Unitatea Fitosanitară Argeş
» Ion Arsenescu - director executiv Direcţia Agricolă şi Dezvoltare Rurală Argeş
» Marian Drăguşin - director general Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Argeş (Vasile Roman a obţinut funcţia de director adjunct)
» Gabriel Toader - director general Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (Alexandru Şerbănescu a obţinut funcţia de director adjunct)
» Marius Jurubiţă - director Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit
» Lucica Chiţulescu - director Institutul pentru Calitatea Seminţelor Argeş
» Ion Creangă - director Oficiul Judeţean de Studii Pedologice şi Agrochimice
» Gheorghe Davidescu - director Direcţia Silvică (Ion Moraru va fi director tehnic, iar Ecaterina Vâlcoci va fi director economic)
» Ion Matea - director Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie.
Astăzi sunt programate să aibă loc şi examenele pentru ocuparea funcţiilor de directori la Agenţia de Sănătate Publică (propunerea PSD pentru acest post este Viorel Enache) şi la Casa de Pensii (Maria Cîrlan este propusă deja de PSD) şi Agenţia de Prestaţii Sociale (Aida Enache, tot de la PSD, va fi cea care va da examen). De asemenea, Ovidiu Marinescu de la PD-L va susţine examen pentru obţinerea funcţiei de director al Direcţiei Muncii Argeş.

luni, 11 mai 2009

PRETRANSFER ARGES 2009

Lista cu punctajele cadrelor didactice care solicita pretransferul si transferul pentru restrangere de activitate 2009-2010

PROIECT MICLEA-LEGEA INVATAMANTULUI


SPICUIRI DIN VARIANTA MICLEA (PREZIDENTIALA)
Art. 3 (1) Învăţământul obligatoriu este de 10 clase. Frecventarea obligatorie a învăţământului de 10 clase, forma de zi, încetează la vârsta de 18 ani.
(2) Statul asigură gratuitatea învăţământului preuniversitar.
(3) Prin bugetul anual, statul asigură minimum 6% din PIB pentru finanţarea învăţământului preuniversitar.
Art. 7 (3) Finanţarea învăţământului preuniversitar se face după principiul „resursa financiară urmeaza elevul”, în baza căruia alocaţia bugetară aferentă unui elev sau preşcolar se transferă la unitatea de învăţământ la care acesta învaţă.
(4) Fondurile alocate învăţământului sunt evidenţiate distinct în bugetul de stat, precum şi în bugetele locale.
Art. 10 (1) Sistemul de învăţământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri:
a) educaţia timpurie (0 – 3 ani);
b) învăţământul preşcolar care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare (3–6/7 ani);
c) învăţământul primar care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV;
d) învăţământul secundar care cuprinde:
- învăţământul secundar inferior sau gimnaziu care cuprinde clasele V–IX,
- învăţământul secundar superior sau liceu care cuprinde clasele de liceu X–XII şi învăţământul profesional;
e) învăţământul terţiar non-universitar care cuprinde învăţământul postliceal şi formarea continuă postliceală.
(9) Absolvenţii învăţământului gimnazial dobândesc Diploma de absolvire, însoţită de un portofoliu personal pentru educaţie permanenta şi foaia matricolă.
Art.12 (1) Absolvenţii liceului primesc diploma de absolvire, foaia matricola şi portofoliul de educaţie permanentă, care atestă finalizarea studiilor liceale şi care conferă dreptul de acces, în condiţiile legii, în învăţământul terţiar postliceal şi dreptul de susţinere a bacalaureatului.

Art.16 (2) Educaţia timpurie, învăţământul primar şi gimnazial sunt în responsabilitatea Consiliului Local, iar învăţământul liceal, învăţământul special şi învăţământul terţiar non-universitar sunt în responsabilitatea Consiliului Judeţean.

Art.35 (1) Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 categorii de competenţe cheie care determină profilul de formare al elevului:
a) Competenţe de comunicare în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională;
b) Competenţe fundamentale de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
c) Competenţe digitale (de utilizare a tehnologiei informaţiei pentru cunoaştere şi rezolvarea de probleme);
d) Competenţe axiologice (ca set de valori necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială);
e) Competenţe pentru managementul vieţii personale şi al evoluţiei în carieră;
f) Competenţe antreprenoriale;
g) Competenţe de expresie culturală;
h) Competenţe de a învăţa pe tot parcursul vieţii.
(2) Disciplina Tehnologia informaţiei şi comunicării (TIC) va constitui o disciplină opţională pentru elevii din clasele I-IV şi disciplină obligatorie în clasele V-XII.

Art.36 (1) În ansamblul ariei curriculare, Curriculumul Naţional are o pondere de 80% la nivelul învăţământului obligatoriu şi de 70% la nivelul liceului. 20% din orele de la nivelul învăţământului obligatoriu şi 30% din orele de la nivelul liceului se vor decide la nivelul fiecărei şcoli, în funcţie de nevoile de învăţare ale elevilor şi se va constitui ca şi curriculum la decizia şcolii.
(2) În interiorul fiecărei discipline, Curriculumul Naţional va acoperi doar 75% din orele de predare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei respective. În funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul va decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei va fi folosit pentru învăţare remedială în cazul copiilor cu probleme, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea celor capabili de performanţe superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev.

Art.42 Structura şi caracteristicile evaluărilor şcolare vor fi organizate după cum urmează:
(1) La finalul clasei pregătitoare, cadrul didactic responsabil întocmeşte, în baza unei metodologii validată ştiinţific, un raport de evaluare a competenţelor cognitive, emoţionale şi sociale ale copilului.
(2) La finalul clasei a II-a, fiecare şcoală, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetarii şi Inovării, organizează şi realizează evaluarea achiziţiilor fundamentale: scris-citit şi matematică. Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor până la finalul clasei a IV-a şi pentru redactarea unui raport de evaluare detaliat către părinţi. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate de educaţie sunt trecute în Portofoliul de educaţie al elevului;
(3) La finalul clasei a IV-a, Ministerul Educaţiei, Cercetarii şi Inovării va realiza, prin eşantionare, o evaluare la nivel naţional a competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar, după modelul TIMSS şi PIRLS. Şcolile pot decide, în baza unor metodologii proprii, şi alte modalităţi de evaluare a propriilor elevi de clasa a IV-a;
(4) La finalul clasei a VI-a, toate şcolile, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetarii şi Inovării, vor organiza şi realiza evaluarea elevilor prin două probe trans-curriculare: limbă şi comunicare (limba română şi o limbă străină), matematică şi ştiinţe.

(5) Rezultatele evaluărilor vor fi utilizate pentru realizarea unui raport de evaluare asupra fiecărui elev, care va fi înmânat părinţilor, pentru orientarea şcolară către un anumit tip de liceu şi pentru stabilirea planurilor individualizate de învăţare pentru anii următori de studiu din învăţământul obligatoriu.
(6) Unităţile de învăţământ au obligaţia ca în clasele VII-IX să remedieze deficienţele constatate, să consilieze şi orienteze elevul către tipul de liceu sau de carieră care îi valorifica cel mai bine potenţialul personal. Rezultatele evaluării, împreună cu planurile individuale de învăţare, se arhivează în Portofoliul educaţional al elevului.
(7) La finalul clasei a IX-a se va realiza o evaluare naţională trans-curriculară obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaţionale curente. Evaluarea va avea patru componente: evaluarea competenţelor de comunicare în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională, evaluarea competenţelor la matematică şi ştiinţe; evaluarea competenţelor de utilizare a calculatorului, printr-o probă practică. Evaluarea celorlalte competenţe-cheie care va fi făcută de către diriginte, consilierul şcolar şi colectivul de profesori ai clasei respective şi finalizată sub forma unor calificative stabilite pe baza rezultatelor obţinute în ciclul gimnazial. Rezultatele obţinute se înscriu în Portofoliul educaţional al elevului.
(8) La finalul clasei a XII-a se va realiza a doua evaluare naţională a competenţelor specifice prin bacalaureat. Evaluarea va fi diferenţiată, în funcţie de filiera şi profilul liceului. Se vor stabili 3 tipuri de probe, în funcţie de principalele tipuri de competenţe specifice dezvoltate de fiecare filieră, respectiv profil de liceu. Probele se bazează pe întregul Curriculum Naţional aferent competenţelor respective şi vor avea un pronunţat caracter trans-disciplinar. Pe parcursul clasei a XII-a se susţin probele practice pentru evaluarea şi certificarea competenţelor de utilizare a calculatorului.
(2) Organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor didactice şi non didactice dintr-o unitate de învăţământ este realizată de către director. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ aprobă comisiile de concurs şi validează rezultatele acestuia. Din comisia de concurs face parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al inspectoratului şcolar judeţean.

Art.65 (1) Unităţile de învăţământ încheie împreună cu părinţii, în momentul înmatriculării elevilor/preşcolarilor, un contract educaţional, în care sunt înscrise obligaţiile reciproce ale părţilor. Contractul educaţional tip este aprobat prin ordin de ministru şi este particularizat, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie.
(2) Părintele sau tutorele legal instituit este obligat să ia măsuri pentru asigurarea frecvenţei şcolare a elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 şi 5000 RON.

(4) Direcţiile judeţene pentru educaţie sunt instituţii deconcentrate de specialitate, în subordinea consiliului judeţean având următoarele atribuţii:
a) realizează finanţarea complementară a unităţilor de învăţământ din subordine;
b) realizează achiziţia mijloacelor de învăţământ pentru unităţile şcolare din judeţ;
c) propune spre aprobare Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării înfiinţarea de licee, unităţi de învăţământ special, palate, cluburi ale elevilor.
d) aprobă, la propunerea Consiliului Local înfiinţarea unităţilor pentru educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial;

Art.74 (1) Inspectorul şcolar general este numit de ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în baza unui concurs public şi este reprezentantul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării în teritoriu.
(2) Inspectorii generali adjuncţi sunt numiţi de către inspectorul şcolar general şi validaţi de către ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
(3) Inspectorii şcolari se numesc de către inspectorul şcolar general, prin concurs, pe baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială, pe o perioadă de 4 ani, conform legii.
(4) Funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi ocupate doar de către persoane care au urmat programe de formare şi dezvoltare a competenţelor manageriale în domeniul educaţional la nivel de masterat sau studii postuniversitare.
(5) Directorii unităţilor conexe sunt numiţi de către Inspectorul şcolar general, în urma unui concurs public, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Directorul încheie contract de management pe o durata de 4 ani cu inspectorul şcolar general. Contractul de management poate fi prelungit, cu acordul partilor, în urma evaluării performanţelor manageriale.

Conducerea unităţilor de învăţământ

Art.75 (1) Unităţile de învăţământ preuniversitar sunt conduse de consiliile de administraţie şi de directori, ajutaţi, după caz, de directori adjuncţi. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral şi cu comitetul de părinţi.
(2) Consiliul de Administraţie (CA) este organul suprem de conducere a unităţii de învăţământ şi este format din 50% membri cadre didactice alese de către personalul didactic al şcolii şi 50% reprezentanţi ai părinţilor şi ai consiliului local, desemnaţi de către aceştia.
(3) Mărimea Consiliului de Administraţie variază între 7–15 membri, în funcţie de mărimea unităţii de învăţământ şi se întâlneşte lunar sau ori de cate ori este nevoie la solicitarea directorului, a preşedintelui consiliului de administraţie sau a două treimi dintre membri.

Sursa:http://edu.presidency.ro/?pag=15

sâmbătă, 9 mai 2009

9 MAI-Sarbatorim doar,Ziua Europei?


Ziua de 9 mai este cunoscuta ca avand o tripla semnificatie: declararea Independentei de Stat a Romaniei (9 mai 1977), sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial (capitularea celui de-al treilea Reich pe 9 mai 1945) si celebrarea simbolica a Zilei Europei. Toate aceste evenimente reprezinta momente de referinta in istoria mondiala in general si a Romaniei in particular, de aceea ele se serbeaza in fiecare an si li se acorda o insemnatate deosebita.

Centrul de Informare Europa al Primăriei a oraşului Mioveni împreună cu Centrul Cultural Mioveni organizează o serie de manifestări dedicate “Ziua Europei”:
Vineri 8 Mai 2009
- Ora 10.00 - program artistic susţinut de grupul „Steluţele Europei” al Şcolii Generale „Liviu Rebreanu”, coordonatori: înv. Voican Carmen, înv. Pisică Georgeta, înv. Niţu Laura (la Centrul Cultural Mioveni);
- Expoziţie de pictură „Europa în suflet de copil” (la Centrul Cultural Mioveni);
Sâmbătă 9 Mai 2009
- Ora 13.00 – Campionatul Judeţean de Oină (pe stadionul oraşului). Participă: Şc. Boteşti, Şc. Ţiţeşti, Şc. Mărăcineni, Şc. Topârceanu.

52 DE DIPLOME DE EXCELENTA


66 PREMII LAZAR III


50 PREMII LAZAR II


49 PREMII GHEORGHE LAZAR I




Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş a validat numele cadrelor didactice care vor primi cele trei distincţii speciale ce se acordã de minister, respectiv Distincţia Gheorghe Lazãr, Diploma de Excelenţã şi Adresa de Mulţumire Publicã. Astfel, vor fi acordate o Adresã de Mulţumire Publicã, 49 de Diplome Gheorghe Lazãr clasa I, 50 de Diplome Gheorghe Lazãr clasa a II-a, 66 de Diplome Gheorghe Lazãr clasa a III-aşi 52 de Diplome de Excelenţã. Cele şase contestaţii depuse au fost repinse pentru cã, oricum, persoanele respective fãceau parte din rîndul celor ce obţinuserã nominalizãrile. Numãrul validãrilor a fost ales în funcţie de resursele financiare necesare pentru susţinerea acestora

Triumful TALENTULUI, Minitrului Educatie:S-au gasit vinovatii pentru CARAGIALE


Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, îi consideră vinovaţi pentru greşeala strecurată în subiectele tezei unice la limba şi literatura română pe doi angajaţi ai Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, care, în opinia sa, trebuie înlocuiţi din funcţie. Cei doi sunt consilierul Stan Mihail, responsabil pentru elaborarea subiectelor şi a baremelor la teza cu subiect unic la limba şi literatura română şi directorul Dumitru Săvulescu, responsabil cu evaluarea. Aceştia şi-au depus vinerea seară la biroul ministrului educaţiei.

"La nivelul ministerului, s-a constituit o comisie de disciplină care să analizeze cum s-au achitat de atribuţii cei doi. Personal, consider că pentru cele două persoane nu mai este loc în cadrul Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare", a spus Andronescu.

Unul dintre subiectele la teza la română pentru elevii claselor a VIII-a, de joi, 7 mai, a fost analiza unui text din ''Triumful talentului'' de Ion Luca Caragiale, schiţă bazată pe două personaje cu nume similare Ghiţă Niţescu cu Niţă Ghiţescu. Cei doi sunt confundaţi în urma unui examen la caligrafie, creîndu-se, în acest fel, o situaţie hilară. Cele două nume au fost confundate, însă, şi de cei care au redactat subiectele, iar pe foaia de teză Ghiţă a apărut, din greşeală, în locul lui Niţă.

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP) a anunţat, joi seara, că tezele care conţin numele lui Ghiţă Niţescu în locul lui Niţă Ghiţescu, personajele confundate de cei care au redactat subiectele tezei unice la limba şi literatura română, nu vor fi anulate.



Sursa: NewsIn

vineri, 8 mai 2009

Stiri de la Inspectoratul Scolar - 8 Mai


Pregãtiri pentru BAC
Chiar dacã mai e ceva vreme pînã la începerea bacalaureatului, se lucreazã deja la organizarea examenului, la macheta pentru profesori supraveghetori şi informaticieni. Pînã acum, au fost stabilite centrele de examen - 21, centrele de evaluare - 6, informaticienii centrelor - 27, necesarul de subiecte, numãrul de candidaţi - 6.761 (fãrã candidaţii din seriile anterioare) şi au fost introduşi toţi elevii în aplicaţia Centrului de liceu.

BAC special pentru olimpici

În perioada 23 mai - 5 iunie, se organizeazã examenul de bacalaureat 2009, sesiune specialã, la Colegiul Economic Delta Dunãrii, din Tulcea, la care participã absolvenţii clasei a XII-a care fac parte din loturile naţionale lãrgite ale României pentru olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale. Elevii care participã la aceastã sesiune specialã de bacalaureat îşi vor asuma întreaga rãspundere pentru parcurgerea integralã a materiei din care vor primi subiectele de examen. De asemenea, conducerea unitãţii din care provine candidatul este responsabilã de încheierea în timp util a situaţiei şcolare a acestuia. Din Argeş vor participa la respectiva sesiune specialã 13 elevi, 11 dintre ei fiind olimpici la discipline sportive, unul la Biologie şi unul la Astrofizicã.

Mîine se închide sesiunea pentru mişcarea de personal
Azi şi mîine, se mai pot depune dosarele pentru mişcarea de personal, pentru transferare şi pretransferare. Potrivit unei ordonanţe intrate recent în vigoare, transferurile nu mai sînt restricţionate, existînd posibilitatea de mutare din mediul rural în cel urban sau de la gimnaziu la liceu, cu condiţia ca nota de la titularizare sã fi fost mai mare de 7. Pe 19 şi 20 mai, va avea loc şedinţa publicã de acordare a posturilor.

ISJ a editat o broşurã pentru admiterea în liceu
Inspectoratul Şcolar a terminat de editat şi a împãrţit deja în şcoli o broşurã ghid pentru admiterea în licee. Aceasta a fost întocmitã pe baza planului de şcolarizare aprobat şi a fost validatã de MEC. Inspectoratul a obligat şcolile sã stabileascã întîlniri cu pãrinţii şi elevii şi sã întocmeascã în acest sens un grafic, ce a fost şi el aprobat de ISJ. În vederea înscrierii, au fost organizate 7 centre zonale (Cîmpulung, Curtea de Argeş, Costeşti, Topoloveni şi 3 în Piteşti), un centru special de înscriere pentru candidaţii care au împlinit 18 ani înainte de 13 septembrie 2009 (Liceul Teoretic Ion Barbu, Piteşti), un centru special de înscriere pentru candidaţii din alte judeţe (ISJ Argeş) şi un centru special de desfãşurare a probelor de limbi moderne pentru clasele bilingve (C.N. Zinca Golescu).

S-au stabilit profesorii care vor fi premiaţi
Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş a validat numele cadrelor didactice care vor primi cele trei distincţii speciale ce se acordã de minister, respectiv Distincţia Gheorghe Lazãr, Diploma de Excelenţã şi Adresa de Mulţumire Publicã. Astfel, vor fi acordate o Adresã de Mulţumire Publicã, 49 de Diplome Gheorghe Lazãr clasa I, 50 de Diplome Gheorghe Lazãr clasa a II-a, 66 de Diplome Gheorghe Lazãr clasa a III-aşi 52 de Diplome de Excelenţã. Cele şase contestaţii depuse au fost repinse pentru cã, oricum, persoanele respective fãceau parte din rîndul celor ce obţinuserã nominalizãrile. Numãrul validãrilor a fost ales în funcţie de resursele financiare necesare pentru susţinerea acestora.

10 elevi din Arges au primit Bursele COPOS


Joia trecută, de la ora 13.00, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a avut loc decernarea burselor Copos pe luna aprilie. Premiile, sub forma a câte 400 de lei, au fost puse la dispoziţie de George Copos, care, de mai mult timp, îi stimulează cu aceste burse pe elevii cu cele mai bune rezultate la învăţătură din Argeş. Din 10 premianţi, pe luna aprilie, cinci au fost propuşi de ISJ Argeş, iar alţi cinci de către reprezentanţii presei locale. Iată-i pe tinerii propuşi de ISJ care au câştigat:

1. Alexandra Crai, elevă în clasa a X-a la Colegiul "IC Brătianu", câştigătoare a fazei naţionale a Olimpiadei de Limba şi literatura română;
2. Alexandru Sava, elev în clasa a X-a la Colegiul "Vlaicu Vodă", Curtea de Argeş, câştigător al fazei naţionale a Olimpiadei de chimie;
3. Marian Iagăru, elev în clasa a IX-a la Colegiul "IC Brătianu", premiul I la Olimpiada naţională de limba latină;
4. Cristina Cârstoiu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul "Vlaicu Vodă", Curtea de Argeş, premiul II la Olimpiada naţională de astronomie;
5. Raluca Măndiţă, elevă în clasa a XI-a la Liceul "Dinu Lipatti", premiul I la Concursul naţional de artă monumentală.

Ceilalţi cinci elevi premiaţi au fost propuşi de ziariştii locali, după cum urmează:
Nicoleta Tănase, clasa a XI-a, Liceul "Dinu Lipatti", premiul I la Concursul naţional de artă decorativă, elev propus de săptămânalul Esenţial;
Alexandra Bratu, Colegiul Economic Piteşti, clasa a IX-a, olimpică la matematică, propusă de cotidianul Argeşul;
Paula Enache, Colegiul "IC Brătianu" Piteşti, clasa a XI-a, premiul II, faza naţională a Olimpiadei de biologie, propusă de cotidianul TOP;
Ionuţ Cîrstea, clasa a XI-a, Liceul "Dinu Lipatti", premiul I, faza naţională a Concursului de nai.

Săptămânalul Argeşeanul a propuso pentru premiere pe eleva Diana Ivănoiu. Elevă în clasa a IX-a la Colegiul "Zinca Golescu", ea a câştigat, în această primăvară, locul III la etapa naţională a Olimpiadei de biologie. Toţi aceşti elevi merită felicitările noastre!

NOUTATI LEGISLATIVE


Ordin nr. 4043/06.05.2009 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti şi judeţele nominalizate în Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5573/2008, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5741/2008, cu modificările şi completările ulterioare

Ordin nr. 4042/06.05.2009 pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5743/2008, cu modificările şi completările ulterioare

Ordin nr. 4038/06.05.2009 pentru modificarea Calendarului mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2009 – 2010, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5742/2008, cu modificările şi completările ulterioare

joi, 7 mai 2009

SE SCHIMBA GENERALII

Printre cei demişi se vor număra şi inspectorul general şi cel adjunct de la Inspectoratul Şcolar Cluj. De asemenea, se vor face demiteri în judeţele Braşov, Cluj, Dolj, Harghita şi Bacău.

Ministerul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat astăzi că a început demiterea inspectorilor şcolari şi estimează că aproximativ jumătate dintre ei vor fi înlocuiţi.

"Am început demiterea inspectorilor pe criterii de performanţă. Nu ştiu exact câţi dintre ei vor fi înlocuiţi, oricum mulţi şi-au prezentat deja demisia. Cred că în jur de jumătate dintre inspectori vor fi schimbaţi", a declarat ministerul Educaţiei în timpul unei vizite la şcoala nr. 3 din Capitală.

Ecaterina Andronescu le recomandă inspectorilor şcolari generali să citească cu atenţie circulara care spune că salarizarea se face în conformitate cu legile in vigoare. Inspectorii demişi vor fi înlocuiţi cel târziu la sfârşitul acestei săptămâni.
"Mai multe persoane au produs foarte multă agitaţie în sistem, pe care au uitat cât de greu am reuşit să o temperam şi să reechilibram lucrurile. Au existat nişte schimburi de scrisori între directorul finanţelor publice şi inspectoratul şcolar care i-au speriat pe colegii profesori şi i-au determinat să iasă la proteste greu de stăpânit şi cu efecte asupra sistemului de învăţământ", a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministerul Educaţiei a devenit personaj în opera lui Caragiale.


Cei care au elaborat varianta numărul 9 la teza unică de română pentru clasa a VIII-a au încurcat personajele Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu din schiţa "Triumful talentului" a lui Ion Luca Caragiale. Practic, a fost repetată aceeaşi greşeală pe care scriitorul a ironizat-o în operă. Textul şi-a pierdut astfel logica, iar elevii nu au mai ştiut cum să răspundă la una dintre cerinţele probei, comentarea semnificaţiei textului. Unul dintre subiectele la teza la română pentru elevii claselor a VIII-a a fost analiza unui text din ''Triumful talentului'' de Ion Luca Caragiale, schiţă bazată pe două personaje cu nume similare Ghiţă Niţescu cu Niţă Ghiţescu. Cei doi sunt confundaţi în urma unui examen la caligrafie, creându-se, în acest fel, o situaţie hilară. Cele două nume au fost confundate, însă, şi de cei care au redactat subiectele, iar pe foaia de teză Ghiţă a apărut, din greşeală, în locul lui Niţă.

Puteţi citi textul corect mai jos:

"- Rezultatul concursului! strigă solemn prezidentul comisiei. S-au prezintat doi concurenţi: d. Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu. A reuşit domnul...

- Domnul?... întrebară într-un glas cei doi concurenţi.

- Domnul Niţă Ghiţescu! (n.r. - în teza cu subiect unic apărea Ghiţă Niţescu)

- Daţi-mi voie, domnule director, zise Niţă atins, pe când Ghiţă nu ştia ce să crează; trebuie să fie o greşală! Poate că n-aţi văzut bine probele!

- Cum! întrebă aspru directorul, prezidentul comisiei.

- Slava domnului! adăogă Niţă... ne cunoaştem ce putem... Trebuie să fie, nu Niţă Ghiţescu, ci Ghiţă Niţescu.

- Domnule! nu-ţi permit să fii rău crescut!... mă-nţelegi? Am zis bine: a reuşit d. Niţă Ghiţescu!

Dar d. Niţă Ghiţescu (n.r. - în teza cu subiect unic apărea Ghiţă Niţescu) nu s-a lăsat biruit de asprimea d-lui prezident al comisiei; foarte obraznic, a strigat şi mai tare:

- Nu se poate, domnule director! v-aţi înşelat! uitaţi-vă la probe!

Tonul cu care a zis "uitaţi-vă la probe!" a făcut un efect straniu asupra superiorului: i-a impus, parcă; acest domn a răspuns:

- În fine, errare humanum est... să vedem...

Şi zicând acestea, a scos din buzunar un plic, pe care camaradul lui Niţă-l cunoştea bine, şi din plic a tras o scrisorică; s-a uitat pe ea cu băgare de seamă şi, cu tonul mult mai blând, zâmbind:

- Ştii că ai dreptate dumneata?... Aşa e!... Vezi?... confundasem. În adevăr, a reuşit d. Ghiţă Niţescu.

- Aşa da! a răspuns plin de satisfacţie d. Niţă Ghiţescu.

Şi d. director, grav, se retrase-nchizând uşa. "

Inspectorul şcolar Mihai Stan a catalogat această greşeală drept o "eroare" şi a declarat că fiecare va fi sancţionat în funcţie de greşeala pe care a făcut-o.

"Greşeala nu este atât de gravă, probabil a fost făcută la publicarea subiectelor. Eu cred că dacă elevii nu s-ar fi cramponat de numele de pe foaia de examen ar fi rezolvat cu uşurinţă subiectele. Subiectul nu a fost corectat, pentru că supraveghetorii erau de la alte materii şi nu şi-a dat nimeni seama", a spus un profesor de la Şcoala Titu Maioreacu din Capitală.

Reprezentanţii Centrului de Curriculum şi Evaluare, instituţia responsabilă de redactarea subiectelor, vor prezenta o poziţie oficială în cursul acestei zile.

La clasa a VII-a nu au fost probleme, subiectele s-au bazat pe analiza gramaticală şi stilistică a unui fragment din "Cişmigiu & comp." de Grigore Băjenaru şi pe caracterizarea unui personaj la alegere dintr-o nuvelă studiată la clasă.

Peste 400.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a au susţinut astăzi teza cu subiect unic la Limba şi literatura română. Examenul trebuia să se desfăşoare în urmă cu două zile, dar a fost amânat din cauza negocierilor dintre federaţiile sindicale şi Guvern

INFORMARE FSLI


Astăzi, 06.05.2009, la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a avut loc întâlnirea programată între Birourile executive ale federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ şi reprezentanţii Guvernului, în vederea analizării situaţiei din sistemul de învăţământ. Din partea Guvernului au participat ministrul educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, ministrul de finanţe, domnul Gheorghe Pogea, ministrul muncii, domnul Marian Sârbu şi ministrul administraţiei şi internelor, domnul Dan Nica.

Discuţiile au început la ora 10 şi au durat mai bine de patru ore, timp în care fiecare ministru şi-a spus punctul de vedere în legătură cu problemele ridicate de membrii Birourilor executive ale federaţiilor sindicale, care au venit cu contraargumente.

Domnul ministru Pogea a spus în repetate rânduri că în anul 2009 vor fi asigurate veniturile salariale ale angajaţilor din învăţământ la nivelul celor din 2008 şi nu vor fi diminuate în niciun fel, dar nici nu se pune problema vreunei creşteri salariale în acest an.

În ceea ce priveşte Legea salarizării unitare în sistemul bugetar, reprezentanţii Guvernului prezenţi la întâlnire s-au angajat să preia un model european de ierarhizare a categoriilor de bugetari. Biroul executiv al FSLI a propus plasarea cadrelor didactice cât mai aproape de vârful ierarhiei în această lege.

FSLI a susţinut menţinerea titularizării în sistemul naţional de învăţământ şi în viitoarele legi ale educaţiei şi a atras atenţia asupra problemelor ce pot apărea în cazul descentralizării.

La solicitarea federaţiilor sindicale, domnul ministru Dan Nica a programat o întâlnire în data de 12 mai 2009, la ora 9, între Birourile executive ale federaţiilor sindicale şi asociaţiile reprezentanţilor comunităţilor locale, pentru dezbaterea unor probleme privind descentralizarea. Totodată s-a stabilit şi un calendar privind descentralizarea, care se va derula pe parcursul a doi ani. Reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ vor face parte din cadrul comisiilor de lucru care vizează acest proces.

De asemenea, s-a convenit începerea dezbaterilor între partenerii sociali şi MECI, a legilor învăţământului, în data de 15 mai a.c.

În urma discuţiilor tensionate, s-a semnat acordul, având 10 puncte, toate negociate îndelung, între reprezentanţii Guvernului şi cei ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Spiru Haret, FEN şi Alma Mater. Ultimul punct al acordului menţionează faptul că sindicatele îşi rezervă dreptul de a relua acţiunile de protest, atâta vreme cât Guvernul nu îşi respectă angajamentele asumate prin documentul semnat astăzi.


DEPARTAMENTUL COMUNICARE,

Claudia PUZDREA

Informatii primite de la Liviu Marian Pop, Vicepresedinte FSLI

miercuri, 6 mai 2009

MAINE vom afla cine are dreptate:BRATU sau VOICA?

Pitesti. 5 mai 2009. ISJ. Seful ISJ Arges, Gabriel Bratu, a incercat sa raspunda astazi avalansei de intrebari venite din partea ziaristilor pe tema grevei din invatamant. Acesta a inceput sa critice modul in care liderii de sindicat organizeaza aceste proteste, din care cei ce vor suferi sunt doar elevii. "Vom face toate demersurile ca teza la limba si literatura romana sa se desfasoare in toate unitatile scolare", a declarat Bratu, dupa ce a avut o convorbire telefonica destul de aprinsa cu liderul SIPA Muntenia, Adrian Voica. In replica, sindicalistul sustine ca boicotarea tezelor cu subiect unic este unica forma de protest care ar atrage atentia celor de la Ministerul Educatiei. "Mai e nevoie si de profesori pentru a desfasura tezele cu subiect unic. Se va incheia un contract intre reprezentantii administratiei si cei ai profesorilor. De-a lungul anilor, s-au obtinut diverse promisiuni, insa nu s-au respectat. In acest moment, vorbesc de situatia din Arges. Inainte de 1 mai am spus ca se va declansa conflictul de munca. Colegii mei din judet sunt decisi sa intre in greva generala pe data de 7 mai. La acest moment, am vorbit cu multi parinti, care spun ca ne sustin, pentru ca Guvernul nu a mintit doar profesorii ci si pe toti romanii", a declarat Adrian Voica.

Sursa:ePitesti.ro

marți, 5 mai 2009

DE CE COMUNICATUL ESTE SEMNAT DE LIDERII DE SINDICAT DIN ESALOANELE INFERIOARE???

Unde ne sunt liderii???
Un banc f.f. vechi se referea la sporturile favorite ale activistilor PCR: 100 mp (fuga de raspundere), slalom (printre atributii), aruncarea greutatii (in spatele altuia), 4x100 (cognac). Vremurile si oamenii s-au schimbat, apucaturile, nu. Primul sport, ideosebi, se potriveste, ca o manusa, puterii din Romania anului 2009. Toate institutiile puterii fug de raspundere ca dracu' de tamaie. Acum se dovedeste ca de acest sport s-au apucat si liderii de sindicat, indiferent de ierarhie.

luni, 4 mai 2009

GREVA SE AMIN(A)!!!


Ecaterina Andronescu: Teza la limba română se va susţine joi, iar greva se suspendă
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat în această seară, la finalul negocierilor cu sindicatele, că salariile nu vor fi afectate şi va fi susţinută o poziţie pe grila de salarizare. Mai mult, aceasta a anunţat că teza la limba româna de mâine a fost reprogramată pentru data de 7 mai.
"Nu a fost deloc o zi uşoară, sper să aducem un plus de stabilitate în educaţie", a declarat Andronescu.

"În urma dezbaterilor de astăzi am decis că salariile profesorilor nu vor fi afectate şi vom susţine o poziţie pe grija de salarizare, în funcţie de rolul şi importanţa educaţiei. Suntem într-un moment de criză, nu avem resurse", a mai spus aceasta.

Andronescu a completat că se va constitui o comisei care să analizeze modul de organizare a investiţiilor care se fac în învăţământ.

"Restul tezelor unice vor fi date în funcţie de calendarul deja stabilit, respectiv pe 13 şi 21 mai. Le mulţumesc reprezentanţilor federaţiilor sindicale din învăţământ, pentru că au înţeles să renunţe la protestul de mâine (marţi - n.r.)", a declarat Andronescu.

Sindicatele şi reprezentanţii guvernului au convenit să se întâlnească, din nou, miercuri, pentru a discuta termenii în care personalul din învăţământ să renunţe definitiv la greva generală. Cele două părţi au discutat şi luni pe această temă, timp de aproape şase ore, însă, iniţial, sindicaliştii au anunţat că nu renunţă la protestul anunţat pentru ziua de marţi.

Iniţial, reprezentanţii FSLI şi FEN, două dintre sindicatele din învăţământ, au anunţat că profesorii vor intra în grevă generală pe 5 mai, iar tezele unice la limba şi literatura română nu se vor ţine.

Profesorii sunt nemulţumiţi, deoarece salariile nu vor creşte, iar unii dintre ei şi-ar putea pierde locul de muncă. Asta după ce Guvernul a decis să taie peste 800 de milioane de lei din fondul de salarii al Ministerului Educaţiei.

Sindicalistii din invatamant se intalnesc astazi cu Ministrul Educatiei


Sindicaliştii din învăţământ, care se vor întâlni, astazi, cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi cu cel al Finanţelor, Gheorghe Pogea, au declarat că sunt dispuşi să renunţe la grevele programate în zilele tezelor unice numai dacă se creează premisele respectării legile în vigoare.
Potrivit sindicaliştilor, întâlnirea anunţată pentru ora 12.00, la Ministerul Educaţiei, vine mult prea târziu şi nu se aşteaptă, din partea guvernanţilor, la alte răspunsuri decât cele de până acum. "Nu renunţăm la grevă decât dacă suntem asiguraţi că se respectă legile în ţara asta, pentru că, pe lângă anularea în mod nencostituţional a legii majorării salariilor cadrelor didactice, guvernul a dat o serie de ordonanţe nejustificate şi abuzive. Ne referim la ordonanţa prin care sunt demişi inspectorii generali şcolari, prin care se legiferează politizarea învăţământului, la ordonanţa rectificării bugetare. Să ne explice şi nouă miniştrii cum se pot încadra într-un buget de salarii mai mic decât este necesar fără să scadă lefurile şi fără să reducă din personal", a precizat, pentru NewsIn, secretarul general FEN, Constantin Ciosu.

Acelaşi punct de vedere îl are vicepreşedintele FLSI, Simion Hâncescu. "Mâine (luni - n.r.) vom discuta, probabil, despre rectificarea bugetară. Degeaba spune ministrul Andronescu că nu se fac disponibilizări şi nu scad salariile.

duminică, 3 mai 2009

OUG nr. 40/2009 pentru modificarea si completarea Legii invatamantului nr. 84/1995 si a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic


OUG nr. 40/2009 pentru modificarea si completarea Legii invatamantului nr. 84/1995 si a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 286 din 30 aprilie 2009

Avand in vedere necesitatea includerii studiilor universitare de licenta si a studiilor universitare de masterat printre conditiile necesare pentru ocuparea functiei de profesor in invatamantul preuniversitar si a unor functii didactice auxiliare din invatamantul preuniversitar, tinand seama de faptul ca primele promotii au finalizat in acest an ciclul I de studii universitare de licenta,
tinand cont de nevoia de a oferi absolventilor ciclului inferior al liceului posibilitatea de a obtine o certificare a calificarii profesionale obtinute, in situatia in care decid sa nu mai continue studiile in ciclul superior al liceului, dupa incheierea invatamantului obligatoriu,
pentru asigurarea conditiilor de acces egal la piata muncii si pentru identificarea unor solutii optime de combatere a efectelor crizei economice,
pentru eliminarea situatiilor discriminatorii aparute prin aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare,
luand in considerare faptul ca, potrivit Calendarului miscarii personalului didactic din invatamantul preuniversitar pentru anul scolar 2009-2010, aprobat prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5742/2008, cu modificarile ulterioare, se deruleaza activitatile privind constituirea catedrelor, incadrarea personalului didactic titular si vacantarea posturilor didactice/catedrelor pentru sesiunea de pretransferare si transferare pentru restrangere de activitate,
intrucat toate aceste elemente vizeaza interesul public si constituie situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. I
Legea invatamantului nr. 84/1995, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 23, dupa alineatul (4) se introduc doua noi alineate, alineatele (5) si (6), cu urmatorul cuprins:
"(5) Absolventii ciclului inferior al liceului care sustin si promoveaza examenul de certificare a competentelor profesionale dobandesc certificat de calificare profesionala nivel 2.
(6) Modul de organizare si desfasurare a examenului de certificare a competentelor profesionale se stabileste prin metodologie elaborata si aprobata de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii si se da publicitatii pana la data inceperii anului scolar precedent examenelor."

2. La articolul 151 alineatul (2), literele a) si b) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"a) educatoare, profesori pentru invatamantul prescolar ­ in invatamantul prescolar;
b) invatatori, profesori pentru invatamantul primar - in invatamantul primar;".

Art. II
Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.158 din 16 iulie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 5 alineatul (1), literele a) si b) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"a) in invatamantul prescolar: educator/educatoare; institutor/ institutoare; profesor pentru invatamantul prescolar, cu stabilirea salarizarii prin legea salarizarii unitare a bugetarilor;
b) in invatamantul primar: invatator/invatatoare; institutor/ institutoare; profesor pentru invatamantul primar; profesor cu stabilirea salarizarii prin legea salarizarii unitare a bugetarilor."

2. La articolul 7 alineatul (1), dupa litera g) se introduc doua noi litere, literele h) si i), cu urmatorul cuprins:
"h) functiile didactice prevazute la lit. c), d), f) si g) se pot ocupa si de persoanele care au absolvit cu diploma ciclul I de studii universitare de licenta sau ciclul II de studii universitare de masterat in profilul postului, cu conditia detinerii a minimum 30 de credite de studiu transferabile din programul de pregatire psihopedagogica oferit de departamentele pentru pregatirea personalului didactic;
i) functiile didactice prevazute la lit. e) se pot ocupa si de persoanele care au absolvit cu diploma ciclul II de studii universitare de masterat in profilul postului, cu conditia detinerii a minimum 60 de credite de studii transferabile din programul de pregatire psihopedagogica oferit de departamentele pentru pregatirea personalului didactic."

3. La articolul 8, dupa litera h) se introduce o noua litera, litera i), cu urmatorul cuprins:
"i) functiile didactice auxiliare prevazute la lit. a), b), e), g) si h) se pot ocupa si de persoanele care au absolvit cu diploma ciclul I de studii universitare de licenta sau ciclul II de studii universitare de masterat in profilul postului."

4. La articolul 10 alineatul (1), literele a) si b) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"a) transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrangere de activitate sau prin desfiintarea unor unitati scolare; transferul se efectueaza respectand prevederile art. 7, care se aplica in mod corespunzator;
b) pretransferarea personalului didactic, la cerere, in aceeasi localitate sau in localitatea unde isi are domiciliul, respectand prevederile art. 7, care se aplica in mod corespunzator;".

5. La articolul 10 alineatul (1), dupa litera b) se introduc doua noi litere, Iiterele b^1) si b^2), cu urmatorul cuprins:
"b^1) pretransferarea la cerere si transferarea personalului didactic disponibilizat prin restrangere de activitate sau prin desfiintarea unor unitati scolare se realizeaza si din mediul rural in cel urban, daca persoana respectiva a obtinut media minim 7 la concursul de titularizare sau daca avea media minim 7 la repartitia guvernamentala;
b^2) pretransferarea la cerere si transferarea personalului didactic disponibilizat prin restrangere de activitate sau prin desfiintarea unor unitati scolare se realizeaza si intre nivelurile de invatamant, cu conditia suplimentara a parcurgerii unui program de perfectionare/formare continua in ultimii 5 ani;".

Materialul de fata reprezinta o prelucrare si formatare neoficiala a prevederilor oficiale, avand la baza texte publice preluate de la: Monitorul Oficial

LEGISLATIE -OUG nr 41/2009


OUG nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009. Ordonanta de urgenta 41/2009

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 286 din 30 aprilie 2009

Avand in vedere faptul ca actele normative care reglementeaza salarizarea si incadrarea categoriilor de personal din sectorul bugetar sunt aplicabile in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar si, respectiv, ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 31/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar, pana la data de 30 aprilie 2009 si tinand cont de numeroasele categorii de persoane care fac obiectul acestor acte normative, se impune promovarea in regim de urgenta a unei ordonante de urgenta, astfel incat acestea sa poata fi aplicate in continuare si in perioada 1 mai - 31 decembrie 2009, luand in considerare faptul ca neadoptarea prezentei ordonante de urgenta ar conduce la un vid legislativ care ar afecta personalul din sectorul bugetar, situatie extraordinara a carei reglementare nu poate fi amanata, nefiind suficienta utilizarea procedurii parlamentare de urgenta,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta Ordonanta de urgenta.

Art. 1
Pentru perioada 1 mai - 1 decembrie 2009, in ceea ce priveste salarizarea personalului din sectorul bugetar, se aplica urmatoarele acte normative:
a) Ordonanta Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, precum si unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 177/2008, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) Ordonanta Guvernului nr. 9/2008 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007, aprobata cu modificari prin Legea nr. 232/2007, si pentru acordarea unor cresteri salariale pentru functionarii publici in anul 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2008, aprobata prin Legea nr. 238/2008, cu modificarile ulterioare;
c) Ordonanta Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 83 din 1 februarie 2008, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 304/2008, cu modificarile ulterioare;
d) Ordonanta Guvernului nr. 16/2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului care isi desfasoara activitatea in sistemul sanitar-veterinar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2008, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 272/2008, cu modificarile ulterioare;
e) Ordonanta Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii si pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor si a Ordonantei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2008, cu modificarile ulterioare;
f) Ordonanta Guvernului nr. 13/2008 privind cresterile salariale aplicabile judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei pentru anul 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2008, aprobata prin Legea nr. 209/2008, cu modificarile ulterioare;
g) Ordonanta Guvernului nr. 14/2008 privind cresterile salariale care se vor acorda in anul 2008 controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi, salarizati potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2008, aprobata prin Legea nr. 237/2008, cu modificarile ulterioare.

Art. 2
Ordonanta Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 si in anul 2009 personalului din invatamant, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1. La articolul 1^1 alineatul (1), litera a^1) va avea urmatorul cuprins:
"a^1) pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2009, coeficientii de multiplicare si valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevazuti pentru toate functiile didactice si didactice auxiliare in anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a si 3a;".

2. La articolul 1^1 alineatul (1), literele b) si c) se abroga.

3. Anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b si 3b se abroga.

Art. 3
Articolul 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 31/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2009, se abroga.


Materialul de fata reprezinta o prelucrare si formatare neoficiala a prevederilor oficiale, avand la baza texte publice preluate de la: Monitorul Oficial

Poate fi de interes si:
Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009
OUG nr. 35/2009 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul cheltuielilor de personal in sectorul bugetar. Ordonanta de urgenta nr. 35/2009
OUG nr. 31/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar. Ordonanta de urgenta nr. 31/2009
OUG nr. 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar
HG nr. 1152/2008, hotarare privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2008, pentru finantarea unor cheltuieli curente si de capital ale unor judete
OUG nr. 99/2008, ordonanta de urgenta privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul programarii cheltuielilor publice
Legea privind statutul functionarului public parlamentar, legea nr 7/2006
Lege nr. 259/2007 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991
Ordonanta de urgenta privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, oug nr. 37/2008
OUG nr. 43/2008, Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar
OUG nr. 81/2008, ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/20

Teze sustinute in sesiunea speciala


Reprezentantii sindicatelor din Invatamant au anuntat ca profesorii intra in greva marti, pe 5 mai, iar protestele vor continua si pe 13 si 21 mai, in zilele in care se sustin tezele cu subiect unic. Greva din cele trei zile este valabila pentru tot personalul din Educatie. Liderii de sindicat au anuntat ca profesorii vor incepe greva generala marti, pe 5 mai, ziua tezei unice la Limba si Literatura romana. Sindicalistii acuza nerespectarea prevederilor legale legate de salariile cadrelor didactice.

Din acest motiv surse din MECI, spun ca tezele din semestrul II (posibil)vor fi sustinute in sesiunea speciala care incepe in 26 mai cu proba de Limba si literatura materna si continua in 28 mai, cu Limba si literatura romana, in 2 iunie, cu Matematica si in 4 iunie, cu istorie sau Geografie (numai pentru clasa a VIII-a).

AGERPRESS

vineri, 1 mai 2009

COMUNICAT SINDICATE


COMUNICAT COMUN AL CELOR 4 FEDERATII SINDICALE DIN INVATAMANT
COMUNICAT DE PRESĂ

În şedinţa din data de 30.04.2009 a Birourilor reunite ale F.S.L.I., F.S.I. „Spiru Haret”, FEN şi FNS “Alma Mater”, au fost analizate problemele cu care se confruntă salariaţii din învăţământ şi cercetare şi au constatat următoarele:
Prin O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, de la cheltuielile de personal pentru învăţământul preuniversitar a fost tăiată suma de 811,89 milioane lei, iar din bugetul MECI, suma de 676 milioane lei. În aceste condiţii, fondurile pentru plata integrală a salariilor în anul 2009 şi pentru continuarea investiţiilor în infrastructura din unităţile de învăţământ sunt insuficiente.
Cercetarea a primit în anul 2009 un buget diminuat cu peste 70% faţă de cel din anul 2008, fapt care va conduce la imposibilitatea continuării unor programe şi contracte de cercetare, precum şi la concedierea a numeroşi cercetători.
Noua lege de salarizare din sectorul bugetar, pe care Guvernul României intenţionează să o elaboreze, nu va fi niciodată unitară, atâta timp cât reprezentanţii justiţiei, internelor şi afacerilor externe, invocând legile speciale de salarizare, refuză să propună funcţii echivalente cu cele din sectoarele bugetare defavorizate în acest moment.
Prin O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, Guvernul oficializează politizarea funcţiilor de conducere.
Descentralizarea în învăţământul preuniversitar, gândită de Guvernul Boc, va avea consecinţe dezastruoase asupra procesului instructiv-educativ.
Strategia “Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii” nu poate fi pusă în aplicare din cauza lipsei resurselor financiare necesare.
Este fără precedent faptul că o lege - Legea nr. 221/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ- votată în unanimitate de Camera Deputaţilor, promulgată de Preşedintele României şi declarată constituţională, nu se aplică.
În aceste condiţii, Birourile celor patru federaţii sindicale din învăţământ, pe baza rezultatelor referendumului desfăşurat în rândul membrilor sindicatelor afiliate, au hotărât reluarea conflictului de muncă, prin:
• Grevă generală în zilele în care se desfăşoară tezele cu subiect unic.
• Nesusținerea Strategiei “Educație și Cercetare pentru Societatea Cunoașterii”, asumată de federațiile sindicale din învățământ prin Acordul încheiat în data de 24.10.2008, până când Guvernul României și Legislativul nu vor asigura finanțarea necesară aplicării acesteia.
În situaţia în care Guvernul României va continua să manifeste aceeaşi atitudine de dispreţ faţă de salariaţii din învăţământ, federaţiile sindicale vor declanşa şi celelalte acţiuni de protest stabilite în urma referendumului.

Bucureşti, 30.04.2009
Preşedinte FSLI Aurel Cornea
Preşedinte FSI “Spiru Haret" Gh. Isvoranu
Secretar General FEN Constantin Ciosu
Preşedinte FNS ALMA MATER Răzvan C. Bobulescu