duminică, 29 iunie 2008

Frauda la BAC:Mult zgomot pentru NIMIC (Cristian Adomnitei)

Declaratia ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului privind divulgarea "subiectelor" de bacalaureat a pus toata tara pe jar. Chiar daca unii absolventi de liceu au aflat mai devreme cerintele, pentru ca despre acestea era vorba, candidatiii nu au fost ajutati in nici un fel. Pentru a intelege tevatura iscata pe marginea primei probe orale a examenului de bacalaureat, va vom prezenta firul evenimentelor. Luni, in jurul orei 11, un candidat din Cluj care era programat sa sustina proba orala la romana la ora 16 a primit dintr-o sursa inca necunoscuta cerintele subiectelor. Pentru ca una dintre cerinte i-a ridicat probleme, l-a sunat imediat pe profesorul cu care a facut meditatii la romana. Profesorul, care stia intrebarile, l-a intrebat pe candidat de unde le are si i-a cerut sa i le trimita pe e-mail. Imediat, profesorul respectiv a sesizat Inspectoratul scolar al judetului Cluj. Trebuie subliniat ca subiectele pentru probele orale erau publice de acum cateva luni, de cand Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului le-a postat pe site-ul sau. Fiecare subiect era insotit de modele de cerinte. Cu doua zile inainte de sustinerea probei orale, de la MEdCT s-au transmis la inspectoratele scolare cerintele exacte la fiecare subiect in parte, care au fost multiplicate si trimise catre fiecare centru de examen. "Cunoasterea acestor cerinte de catre candidati nu-i putea influenta cu nimic, dimpotriva, ii bulversa. Pe deasupra, ar fi fost o emotie in plus. Oricum, elevii cunosteau subiectele care au fost facute publice pe internet, deci vorbim doar de divulgarea unor cerinte pe marginea acestora", ne–a declarat Hadrian Arion, inspectorul scolar general al Inspectoratului Cluj. Cazul a fost sesizat la Parchetul Cluj si, de ieri, anchetatorii merg prin centrele de examen si discuta cu candidatii. Pana ieri la ora 18 nici un reprezentant al Parchetului Cluj nu a trecut pe la Inspectorat. Declaratia ministrului Cristian Adomnitei ca "se cunoaste deja persoana vinovata de transmiterea cerintelor la bacalaureat", nu a fost insa confirmata de nici una dintre institutiile sesizate – DIICOT, Parchet, IGP si SRI.

Sursa:Romania Libera, 25 iunie