Va reproducem scrisoarea primita de la un coleg de-al nostru.
Mai exista cineva care sa nu fi remarcat degringolada din invatamantul romanesc? Se presupune ca scoala trebuie sa educe, inainte de a instrui. Sa modeleze oameni capabili sa gandeasca cu sufletul, avand bunele repere ale omului crestin. Cei care mai au indrazneala s-o faca sunt catalogati in fel si chip: ,,incapabili sa tina pasul cu vremurile", "depasiti", "anchilozati in gandire" etc. Sa ai si nefericirea sa fii un profesor tanar, esti repede catalogat drept ciudat. Desi se stie ca nu poti fi pe placul tuturor, acea minoritate care gaseste indigesta prestatia unui dascal o contesta la cele mai inalte niveluri, in termenii cei mai urati. Profesorii umbla din ce in ce mai abatuti, cu privirea in jos, cugetand - nu la satisfactia unei munci nobile, ci la riscul de a fi contestati de acei elevi care nu au cei 7 ani de acasa. Pentru care nestiinta si mediocritatea dovedite nu mai sunt decat piedici in calea unei ascensiuni nemeritate. Care raspund cu insolenta fara margini, care, nevoind sa invete, saboteaza sistematic, prin conduita la ore, pe cei care vor sa se instruiasca. Care stiu ca la adapostul drepturilor copiilor pot profera orice ultragiu, caci dovediti fiind in cele din urma, nu exista nici un fel de consecinte de natura punitiva.
Gunoiul e indesat sub aureola ,,europenizarii" invatamantului. Reusita acestei implementari (caracteristic noua) originale este benefica salariilor si gradatiilor de merit ale superiorilor ierarhici (de la director adjunct in sus). Occidentul a remarcat deficientele managementului educational si gandeste asiduu strategii de corijare. In loc sa le copiem finalitatea de "Stan Patitu", preferam, nu-i asa, sa avem falitii nostri. Cu o fervoare demna de cauze mai bune. Directivele sunt tot mai clare: note cat mai mari, renuntarea la corijente si note la purtare scazute, numai in caz de abateri cu iz infractional, ori mai rau, cu recidiva.
Dascalul, cel caruia i se pretinde sa fie infailibil, a ajuns un echilibrist intre forte ostile. Sunt, fireste, atatea alternative: a fi mediocru, deci a te complace; a fi un simplu meserias (fara nici o chemare in domeniul psihopedagogiei), invatand lectia nepasarii; a parasi o corabie in deriva din dorinta de a-ti salva crezul. Eu am ales renuntarea: reprezint o minoritate de voci care au buna cuviinta, deci nu pot schimba nimic. Emigrez in Canada pentru orice alta slujba si cu o teribila sete de normalitate; iar sirul generatiilor de profesori din familia mea se va sfarsi cu mine. Va salut cu respect. Voi continua sa va citesc din Canada.
Cu respect, al dvs.
DAN CONSTANTIN - un profesor care a capitulat
