vineri, 5 decembrie 2008

Scoala Nr.1 „Nicolae Simonide“ - gazda norvegienilor si spaniolilor


La Şcoala Nr. 1 „Nicolae Simonide“ au venit cadre didactice din Norvegia şi Spania, în cadrul parteneriatelor şcolare iniţiate de proiectul „Comenius“.
Coordonatoarea programului, totodată şi psihologul şcolii, doamna Viorela Coandă, ne-a spus că profesorii din Norvegia (de data aceasta neînsoţiţi de copii) au sosit de ieri-seară, urmând ca astăzi să sosească şi profesori din Spania. A fost organizată o lecţie deschisă.
Educaţie europeană
„Comenius” înseamnă o primă componentă a Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii şi se adresează instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private (grădiniţe şi şcoli postliceale), tuturor elevilor, profesorilor, părinţilor şi ONG-urilor. „Comenius” sprijină financiar parteneriate şcolare, proiecte de formare a personalului didactic, stagii de formare continuă pentru a creşte calitatea educaţiei. „Comenius” a sprijnit din 2006 copiii şi profesorii de la Şcoala Nr.1, pentru a dobândi competenţele şi abilităţile necesare pentru dezvoltarea personală. Un alt obiectiv îl reprezintă înţelegerea diversităţii culturale.
„Asistăm la a doua venire a partenerilor străini la noi în ţară. Am avut activităţi artistice lansate creativ de partenerii noştri străini.Am lucrat cu copiii, ajutaţi de terapia prin artă, prin joc, prin lucru manual, precum modelarea plastică şi artele plastice. Anul trecut în decembrie am sărbătorit ziua celor trei ţări, România, Spania şi Norvegia, şi am realizat un schimb cultural, de identitate naţională. Noi, românii, am împrumutat tradiţiile, stilul specific spaniol şi norvegian, adaptându-le apoi graţie spectacolelor şi activităţilor. Străinii au încercat şi ei să ne cunoască mai bine, astfel fiind înlesnită comunicarea interculturală şi diversitatea“ – ne-a declarat profesoara Viorela Coandă.