Am primit de curand un articol prin e-mail de la profesorul Jude Laurenţiu de la Colegiul Naţional ,,Horea Cloşca şi Crişan" Alba Iuliaititulat:REFORMA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI... PRIN CAPCANELE ISTORIEI?(DRAMA UNUI POPOR SFÂŞIAT DE INTELECTUALII SĂI?)
Dansul ne adreseaza tuturor un mesaj:Stimati colegi,
Invatamantul cunoaste framantari deosebite... vrem, nu vrem cadrele didactice au ajuns iar un varf de lance... in lupta electorala! La fel cum de 18 ani obtinem in mod constant mariri de salariu, si acum vom obtine cele 50% pe care le vom pierde prin inflatie imediat dupa alegeri. Dupa atatea lectii care ni s-au dat, sa incercam sa obtinem mai mult. O reforma care sa ne asigure o salarizare buna si o pensie sigura!
Pentru aceasta ar fi util sa avem parlamentari buni cunoscatori ai fenomenului invatamant romanesc.
Alaturat exista un material in care se pot gasi multe din problemele cu care noi ne confruntam.
Daca acum nu si le vor insusi , putem fi siguri ca mai tarziu nu o vor mai face si vor vota la intamplare cum sa reformeze invatamantul. În secolul al XVII-lea umanist olandez Erasmus spunea “ Viitorul unei natiuni este hotarat de modul in care aceasta isi pregateste tineretul”. Cum noi nu suntem ca eruditul citat si ne propunem obiective mai modeste sa ne gandim cum sa pregatim tineretul ca sa ne poata asigura cel putin pensia.
Un alt aspect pentru care sindicatele ar trebui sa lupte: inlaturarea din lege a confidentialitati salarului cel putin pentru bugetari.
Va doresc toate cele bune!
Cu stima Laurentiu Jude
Cateva opinii interesante ale domniei sale:(din pacate articolul prea amplu il vom posta pe fragmente)
O situaţie dată poate fi discutată din punctul de vedere al oricărei teorii,oricum contează numai rezultatele, efectul situaţiei şi nu teoria.
REFORMA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI... PRIN CAPCANELE ISTORIEI?
(DRAMA UNUI POPOR SFÂŞIAT DE INTELECTUALII SĂI?)
<
robusteţe-i sale lingvistice, biologice şi morale cu care l-a înzestrat Dumnezeu,
şi mai puţin altor factori, oricare ar fi, susţinuţi de unii sau de alţii.>>
(I.M. Bota, T. Lânga)
Reforma învăţământului este o dorinţă a tuturor, dar: ce reformăm?, de ce?, pentru ce sau cine?, este nevoie sau nu?, care-i este efectul pe termen scurt sau lung?, n-are importanţă, luăm de undeva ceva, mai adăugăm mai scoatem să vedem ce iese, oricum vin alţii, care se vor implica şi ei, ce importanţă are... efectele se vor vedea peste mulţi ani, şi cine mai poate identifica cauza dacă iese prost...!
Este o reformă a încercărilor.
Încercăm să:
- renunţăm la propria cultură şi luăm alta de împrumut;
- împrumutăm descriptori de performanţă de peste mări şi ţări cu toate că ştim că aceştia vor orienta elevii spre o altă cultură, iar în interior vor produce haos;
- inversăm utilitatea indivizilor pentru comunitate: nu ne interesează cei bine pregătiţi în care s-a investit mult, dar îi păstrăm pe cei cu pregătire sumară;
- orientăm absolvenţii pentru locuri de muncă în străinătate;
- reluăm o practică impusă de otomani de a-i smulge pe copii din mediul lor de la vârste fragede pentru a-i duce într-un alt mediu pentru a-i educa şi forma ca luptători fideli imperiului. Propunerea legislativă de constituire de clase de elevi din mediul rural, capabili de performanţă, pe lângă unităţi de prestigiu din fiecare judeţ… pe baza unei burse a Guvernului României este o formă nouă de neotribut către Poartă… pregătirea exportului de materie cenuşie. Este o propunere de dezrădăcinare a generaţiei tinere valoroase, de distrugere în timp a mediului rural… Se pune întrebarea : Cine va culege profitul de pe urma muncii acestor copii când vor fi adulţi, când ei vor fi total rupţi de originile lor?
- uităm că o bună şi armonioasă convieţuire cu vecinii porneşte de la o bună cunoaştere a culturii şi limbii acestora etc.
Este o reformă ce cultivă în mod eronat imaginea unor creaţii de cabinet:
- elevi şi personal didactic extrem de docili, uşor manipulabili;
- cadru didactic cu mentalitate de apostol şi elev discipol cu mentalitate de sugativă.
Este o reformă ce perseverează:
- să se inspire din sisteme de învăţământ de împrumut, greu adaptabile specificului autohton, care nu dau rezultatele aşteptate nici în ţara lor de origine;
- în a impune obiective de performanţă nerealiste, cu efecte negative asupra comunităţii.
Este o reformă a prejudecăţilor:
- ne place mecanismul cunoaşteri bazat pe o logică hrănită de prima vedere. Chiar dacă intuiţia ne spune că ceva nu este în regulă, ne resemnăm şi admitem că : Lasă că merge şi aşa!!!; No lasă că şi aşa-i bine!!!
- ne mândrim, cu toate că nu este nici un motiv de mândrie, că irosim resursele ţării pregătind pentru alţii. România este pe primele locuri în lume la… exportul de inteligenţă …şi cu toate acestea România este o ţară săracă!;
- exportăm materie cenuşie, dar importăm ideologi şi formatori de opinie în speranţa de a ne aduce în ,,rând cu lumea’’; dar de multe ori aceştia ne produc haos economic şi social;
- nu ştim!, cu toate că toată lumea ştie!, că la baza culturii popoarelor din acest spaţiu european este vechea cultură traco - daco - getică, aşa că o cenzurăm din manualele şcolare pentru a nu fi cunoscută ca şi cum nu ar fi existat;
- ne supără cu toate că ar trebui să ne bucure că se vorbeşte de două latinităţi: latina originară - foarte veche - vorbită în zona Mării Negre şi latina peninsulară care s-a dezvoltat mult mai târziu în peninsula Italică;
- nu cunoaştem forţa imensă de manipulare a evaluării;
- nu vrem să admitem ca variantă probabilă că noua putere mondială ce s-a născut poate ne va cere să învăţăm chineza, ca limbă de circulaţie internaţională.
Este o reformă ce are nevoie de un studiu de fezabilitate şi fiabilitate.
Este o reformă fără un studiu de fezabilitate şi fiabilitate temeinic realizat de către specialiştii buni cunoscători ai psihopedagogiei şi specificului autohton. Ar fi util de ştiut dinainte pentru stabilirea liniilor directoare ale reformei:
- care este randamentul aşteptat al investiţiilor în învăţământ; raportul cost /profit pentru comunitate;
- ce înseamnă eficienţă şi performanţă în învăţământ din punctul de vedere al ţării din care face parte absolventul;
- cum definim elevul performant şi cadrul didactic performant din punctul de vedere al costurilor pe care trebuie să le suporte comunitatea;
- cum poate fi eficient învăţământul pentru individ şi ţară;
- în ce constă ineficienţa învăţământului românesc; cauzele şi mecanismele după care acestea se derulează până la efectele negative la nivel economic şi social;
- identificarea cauzelor şi mecanismelor ce îi determină pe absolvenţii de valoare ai şcolii româneşti, briliantele de la olimpiadele şi concursurile şcolare şi naţionale ce ajung să plece în străinătate , << să vândă maşini, să se angajeze la poliţie sau să devină impresari şi descoperitori de talente blonde pentru a-şi câştiga existenţa>>
Printre premisele reformei trebuie să-şi găsească cu prioritate locul:
- şi elevii, personalul didactic şi nedidactic cu însuşirile lor reale în mediul lor real al comunităţilor autohtone;
- şi faptul că mentalitatea noastră este produsul unei perioade istorice de aproape o mie de ani de dominaţie străină, în care am fost educaţi şi formaţi să stăm cu capul plecat, şi să luăm că este bun tot ce vine de la ,,Înaltele Porţi’’. Drept urmare elevii, personalul din şcoli, părinţii etc. au ca moştenire istorică anumite trăsături morale, civice, intelectuale şi fizice specifice ce se manifestă printr-un anumit bun simţ, deprinderi, abilităţi, competenţe şi responsabilităţi asumate peste care se suprapun influenţele epocii actuale;
- şi, nu în ultimul rând, prosperitatea comunităţii din care fac parte toţi.
Este o reformă în care uităm esenţialul.
Uităm că, în momentele grele, ajută-te singur, este singurul ajutor primit de la prieteni!
1. TRĂIM ÎNTR-UN ECOSISTEM
<
>
(Albert Einstein).
Cultura exprimă totalitatea acţiunilor de răspuns a unei populaţii în interacţiunea indivizilor cu mediul.
Legea unităţii dintre elementele unui sistem ecologic afirmă existenţa unei reţele complexe de legături reciproce între indivizi, populaţii, biocenoze şi între acestea cu mediul abiotic - toate fiind legate de toate. Reţelele trofice sunt atât de puternic conectate şi ramificate, încât o mică perturbaţie produsă undeva, poate avea consecinţe ample la distanţe mari şi după lungi intervale de timp. Vrem sau nu, omul ca individ şi comunităţile umane se supun acestei legi. Conexiunea complexă între indivizi, populaţii şi mediu ne constrânge să evoluăm cu sistemul şi să ne adaptăm lui, ocupând o anumită nişă specifică, altfel dispărem. Confruntarea cu mediul solicită ca individul să posede un complex bagaj cultural individual adaptat mediului şi care să răspundă cerinţelor acestuia:
- să posede un anumit nivel de cunoştinţe privind valorile materiale şi spirituale acceptate de mediul în care trăieşte;
- să cunoască şi să respecte - pe cât posibil, motivat intrinsec - un set de comportamente standardizate pentru a interacţiona cu mediul ( esenţial pentru individ este setul de comportamente standardizate pentru a interacţiona cu ceilalţi indivizi ai comunităţii);
- să fie capabil de a realiza produse care să fie recunoscute ca valori de comunitatea în care trăieşte - altfel individul este marginalizat sau chiar eliminat.
Acest complex bagaj cultural individual, pentru a fi util, în confruntarea cu mediul, este armonizat cu al celorlalţi indivizi ai comunităţii. Rezultanta compunerii acestora formează complexul cultural specific al comunităţii, exprimând forma de adaptare a comunităţii la un anumit teritoriu într-un anumit interval de timp, pentru a-şi asigura nemurirea. Individul muritor, pentru a putea trăi atât cât îi este dat, este constrâns încă de la naştere să-şi însuşească cultura comunităţii sale printr-un proces complex de educaţie şi instrucţie pe toată durata vieţii, având ca efect adaptarea reuşită sau nu a individului la mediu.
Formarea individului în spiritul comunităţii, de regulă, este acceptată în mod firesc de cei care se nasc şi cresc în comunitatea respectivă, fără constrângeri majore - o mare parte din acţiunile membrilor comunităţii fiind motivate intrinsec prin utilizarea miturilor, tradiţiilor ce creează o armonie între membrii comunităţii şi o stare de fericire a indivizilor care o compun. Individul uneori conştientizând că maximul de fericire îl poate obţine numai în comunitatea respectivă - înstrăinarea, dezrădăcinarea fiind tragedii.
Aspiraţia individului spre fericire este condiţionată de aspiraţia spre fericire a tuturor celorlalţi indivizi din sistem, toţi condiţionându-se reciproc, ducând la un echilibru dinamic care face să triumfe anumite valori materiale şi spirituale recunoscute de toţi, cu acceptarea între ei a unui anumit set de comportamente standardizate, şi cu constituirea unor instituţii necesare creării, comunicării şi impunerii acestor valori rezultând un complex cultural specific. Pe durate lungi de timp acest complex cultural specific duce la un anumit echilibru dinamic, la o anumită armonie, individul simţindu-se în siguranţă şi cu şanse mari de a-şi satisface trebuinţele, cu o motivaţie intrinsecă corespunzătoare acţiunilor sale - indusă prin educare. Pentru aceasta, comunitatea prin instituţiile sale are grijă să-şi crească şi să-şi formeze puii în litera şi spiritul legilor ei. În acest echilibru se intervine, prin manipulare culturală, de către anumite componente ale comunităţii: şcoală, reclame, modă etc. prin profesionişti în manipulare culturală: cadre didactice, ideologi de serviciu, formatori de opinie etc. Acestea constituie factori perturbatori cu efecte şi durate de multe ori trecătoare pentru populaţii dar nu pentru indivizi. În cazul în care din diverse motive apar perturbaţii cu caracter limitativ, în sistem apar probleme, starea de armonie dispare în consecinţă indivizii şi populaţiile au de suferit.
În mod firesc, sub acţiunea constrângerilor, sistemul îşi deplasează starea de echilibru în aşa fel încât efectul factorului perturbator să fie minim, iar după dispariţia lui să revină pe cât posibil la ,,situaţia iniţială'' - acceptată ideologic de membrii comunităţii. Aceste procese fireşti ale unor succesiuni ecologice, de echilibrare şi reechilibrare a comunităţilor sunt însoţite de numeroase tragedii individuale, dar acesta este preţul dăinuirii populaţiei cerut de ,,greşeli istorice'' - ,,costuri inevitabile, generaţii de sacrificiu''. Unii indivizi dispar ... , alţii părăsesc sistemul pentru că nu-i mai reprezintă, sau nu le mai satisface nevoile personale, intrând într-o degringoladă a căutărilor fericirii ce nu se mai termină până la sfârşitul vieţii...!
Remarcabilă este, pentru acest spaţiu mioritic, că haosul cultural, ca urmare a frecvenţei mari a acestor echilibrări şi reechilibrări culturale cât şi a agresivităţii manipulărilor culturale sub tăvălugul istoriei comparativ cu alte spaţii geografice, nu a reuşit să facă să dispară valorile culturale tradiţionale, acestea de fiecare dată au reîncolţit, comunităţile reintrând în făgaşul succesiunilor fireşti. Dar se pune întrebarea: - Oare până când?!.
În consecinţă procesul complex de educaţie şi instrucţie la noi a fost şi este dificil datorită haosului cultural. De multe ori existând mari contradicţii între cerinţele mediului şi educaţia respectiv instrucţia impusă de organismele abilitate. Instituţiile au avut de multe ori activităţi prin care au creat confuzie şi nu au mai apără valorile culturii pe care o reprezentau:
- nu au crescut şi format copii în conformitate cu cerinţele mediului, în litera şi spiritul legilor comunităţi, în consecinţă indivizii, ca maturi, au creat produse care nu au fost recunoscute ca valori de comunitatea în care trăiesc. Individul era marginalizat sau chiar eliminat şi devenea nefericit. Privită ca ansamblu comunitatea se fisura, evoluţia ei tinzând spre un proces de atomizare;
- implementau indivizilor componente culturale anti-comunitate. Cunoştinţe transmise şi însuşite nu corespundeau valorilor materiale şi spirituale acceptate de mediul în care trăiau, drept rezultat indivizii trebuind să plece din comunitate;
- au modificat mediul biotic şi abiotic punând în pericol existenţa individului, în consecinţă acesta trebuind să migreze în alte habitate;
- au creat oameni de cultură care nu cultivau cultura comunităţii.
Drept urmare cunoaşterea şi respectarea setului de comportamente standardizate al comunităţii nu mai era posibilă, pentru că nu mai exista ca întreg setul respectiv. Pentru a interacţiona cu mediul individul şi-a format - motivat intrinsec - propriul set de comportamente ,,standardizate’’, ce l-a dus, datorită originalităţii sale, la un conflict permanent cu ceilalţi indivizi ai comunităţii, respectiv cu mediul.
În această complexitate de interacţiuni în care individul trebuia să-şi ducă existenţa, şi să fie fericit, identificăm câteva elemente esenţiale care-i determina evoluţia:
- cultura comunităţii din care face parte;
- soliditatea complexul cultural specific al comunităţii;
- unitatea de acţiune a setului de comportamente standardizate spre un efect util în modele de comportament.
Comunitatea îşi elaborează în mod aprioric, statistic armonizator şi stabilizator modelele de comportament idealizate pe care prin diverse mijloace le impune indivizilor pentru a fi copiate ca şi comportament. Fericirea individului fiind dată de capacitatea comunităţii de a învăţa din trecut, de a-şi selecta ce-i este util în vederea elaborării modelelor de referinţă, pe care să le utilizeze în scop instructiv - educativ. Cu toate că sursa de inspiraţie a modelelor ţine de istorie, de trecut, scopul are în vedere prezentul şi anii următori, perspective benefice pentru noile generaţii în viitor!
2. CADRELE DIDACTICE FORMATORI DE O ANUMITĂ CULTURĂ.
<>(Albert Einstein).
<> (Joannes Magnus Gothus ).
Cultura este totalitatea acţiunilor de răspuns a unei populaţii în interacţiunea indivizilor cu mediul. Edificiul cultural este bogăţia materială şi spirituală a comunităţii.
Iar tradiţiile comunităţii sunt forme de manifestare a celor mai eficiente modalităţi de adaptare a oamenilor la ecosistemul în care trăiesc, probate pe lungi intervale de timp şi care au intrat în obişnuinţa vieţii de zi cu zi.
Personalitatea individului este supusă unui proces de formare continuă pe toată durata vieţii. În acest sens prin ideologi de serviciu şi formatori de opinie se intervine pentru a ajuta evoluţia favorabilă a comunităţii, evoluţie care are în vedere o obiectivă adaptare la mediu, pentru a asigura viabilitatea comunităţii. Pe lângă formarea naturală şi spontană de transmitere a tradiţiilor, comunitatea prin intermediul instituţiilor oficiale intervine în orientarea direcţiei de formare a propriilor indivizi utilizând şi oameni calificaţi în acest tip de demers social pentru a-şi promova valorile dorite. Orientările pot fi rezultatul unor nevoi interne, obiectiv necesare adaptării la mediu, sau unor comenzi politice de diverse inspiraţii. Sursele din care se recrutează personalul profesionist de formatori erau diverse:
- din import , preluând gata formaţi ideologi de serviciu sau formatori de opinie, care-şi aduc propria cultură pentru a şi-o implementa aici;
- autohton, când îşi produce ideologi de serviciu, formatori de opinie etc. după reţete proprii sau de împrumut.
Aceşti profesionişti, în funcţie de educaţia şi pregătirea lor, vor răspunde comenzii politice în mod specific. Diplomele, atestatele de competenţă, poziţia socială le conferă autoritatea necesară dirijării evoluţiei culturale a comunităţii. Şansa sau neşansa unei comunităţi de a evolua viabil este strâns legată de aceşti ideologi de serviciu şi formatori de opinie spontani sau profesionişti mai mult sau mai puţin ataşaţi valorilor culturale perene ale comunităţii. Dacă prin ceea ce fac sau nu fac asigură armonia şi soliditatea comunităţii atunci aceasta dăinuie şi indivizii sunt fericiţi. Alteori pentru a răspunde unor interese străine impuneau un lung şir de transformări de care din punct de vedere istoric nu ducem lipsă. Istoria oferă exemple când prin utilizarea ideologilor şi formatorilor de împrumut, cât şi a frecvenţei mari a schimbărilor s-a ajuns la perturbări economice şi sociale. Aceşti profesionişti de împrumut, necunoscători ai comunităţii, nu-şi puteau armoniza pregătirea cu nevoile comunităţii, dar fiind în mod oficial competenţi inoculau cu autoritate puternice disfuncţionalităţi în comunitate.
Cadrele didactice cultivă şi dezvoltă la elevi componente ale culturii cu orientare spre diverse domenii. Această activitate este fără sens dacă se materializează în afara culturii comunităţii noastre, investiţiile îmbogăţind o altă cultură. Ar fi ca o malformaţie parazită pe un organism cu efecte maligne, care în timp îl ucide.
Şcoala este o instituţie inventată de comunitate pentru a-şi impune modelele comportamentale, orientând evoluţia în sensul dorit. Modul în care şcoala acţionează, concretizată prin valoarea absolvenţilor aflaţi în folosul comunităţii, este un indicator al maturităţii comunităţii.
Şcoala, prin mijloacele sale, ar trebui să formeze indivizi fericiţi în concordanţă cu armonia comunităţii, altfel existenţa şcolii nu-şi are rostul. Este evidentă importanţa culturii autohtone în viaţa fericită a indivizilor la un moment dat. Evidente sunt şi efectele invaziilor culturale străine.
În procesul instructiv educativ al unui elev, cultura comunităţii sale, este, poate, cel mai important aspect care trebuie abordat de şcoală. Dacă şcoala şi mass-media îl pregătesc într-o altă cultură absolventul evident va întoarce spatele propriei culturi şi se va deplasa spre cea în care a fost format. Elevul trebuie să-şi ştie rolul într-o anumită cultură, să-şi ştie avantajele şi dezavantajele.
Alegerile sale pentru viitor se bazează pe ceea ce ştie şi cum ştie!
Nevoia intrinsecă de a şti este rezultatul unor procese complexe de cunoaştere necesare:
adaptării la mediu;
dobândirii demnităţii personale;
utilităţii acţiunilor individuale.
Acestea presupun competiţie, scări de valori constante şi unice ( care să nu se schimbe în timpul ,,meciului''), recunoaşterea corectă a meritelor. Toate acestea au descriptori de performanţă extraşi din propria cultură sau dintr-o altă cultură imitată faţă de care ne dorim să ne subordonăm.
Marele dezavantaj al subordonărilor, având ca reper forţa politică, constă în efemeritatea acestora de-a lungul istoriei şi haosul produs, cu efecte vizibile în profundele transformări economice şi sociale, iar pentru învăţământ în obiective, conţinuturi şi în modul în care se derulează evaluările.
Imitaţiile un pericol?!
Sunt unele opinii că nu este necesar să redescoperim lucruri deja descoperite de alţii, de ce să nu le luăm de la alţii gata făcute şi verificate. Această extrapolare de la tehnică la funcţionarea comunităţii este discutabilă pentru că:
- momentul în care se realizează nu mai este de actualitate, sunt defazate faţă de original;
- nu se potrivesc specificului autohton. De multe ori efectele în teren sunt eşecuri;
- după ce au fost implementate trebuie imediat schimbate că altă cultură este politic la ,,modă’’;
- de regulă, produc haos. Nu se aşază bine lucrurile că iar le stricăm toate rosturile;
- punerea în practică se caracterizează prin numeroase reveniri, readaptări, fiind trataţi ca neserioşi politic atât în interior cât şi-n exterior;
- economic, au dus la dezastrul industriei, agriculturii şi risipirea resurselor naturale;
- social, milioane de români au fost transformaţi în migratori.
Se spune că România îşi caută încă drumul către o Europă care cel puţin din punct de vedere al culturii civice şi al performanţelor pare dintr-o altă lume. Consider că, la fel ca la sportivi, performanţele altora, nu le putem împrumuta, cultura altora este a lor şi nu a noastră. Dacă dorim performanţe noi trebuie să le realizăm. Cea mai bună cultură pe care o putem ,,împrumuta’’ este aceea pe care noi ne-o putem crea, este a noastră şi ne putem bucura de ea dacă asigură armonie civică.
Perenă este propria-i cultură, drept urmare cadrelor didactice trebuie să cunoască şi înţeleagă cultura comunităţii şi evoluţia sistemică a ei, utilizând tradiţiile ca resurse didactice; formând absolvenţi adaptaţi culturii.
Avem multe de învăţat şi de la străini, depinde ce luăm ca bun pentru a ne înnoii. În prezent grupuri şi grupuri de elevi sunt purtate prin lume pentru a vedea realizările istorice, economice şi civice ale celor ,,mai civilizaţi ca noi’’. Aceste plimbări probabil că au un impact educativ mai mare decât ca o simplă plimbare la ,,şosea’’, şi că participanţii înţeleg că ceea ce văd este rezultatul unităţii în acţiune a acelui popor şi că spre deosebire de noi :
- ei construiesc durabil iar noi avem vocaţie de distrugători;
- ei îşi inventează mituri, noi le uităm pe a le noastre şi le luăm pe ale lor (Valentine day, Halloween etc.) etc.
Evaluarea în afara contextului comunităţii este manipulare
Punctul vulnerabil al învăţământului este evaluarea. Sistemul de evaluare orientează abordarea culturală, fiind în acelaşi timp şi un indicator al orientărilor culturale ale evaluatorilor şi a celor ce conduc destinele comunităţii. Important la evaluare este : Cine o face? Cum o face? De ce o face? Pentru cine?, pentru că este pârghia prin care se poate manipula modul de a gândi şi a se comporta a generaţii şi generaţii de absolvenţi tot restul vieţi, cu influenţe majore când vor fi părinţi asupra copiilor lor. Având în vedere rolul formativ hotărâtor în formarea personalităţii viitorului adult, evaluarea ar trebui scoasă de sub influenţa haosului cultural de moment. Nu este firesc ca aceasta să se schimbe odată cu moda! Esenţială este cunoaşterea efectelor sociale de durată a evaluărilor. Ar fi util folosirea la evaluări a principiului: descriptorii de performanţă au la bază cultura autohtonă, cu elementele fundamentale stabile în timp, în afara culorilor politice, scări de valori constante şi unice. Au drept scop recunoaşterea corectă a conţinuturilor însuşite, deprinderilor şi abilităţilor formate, meritelor etc. utile comunităţii pe durate lungi de timp(secole).
Reformatorii şcolii trebuie să poată răspunde la următoarelor întrebări:
• Ce vrea această comunitate?
• Ce-i face bine?
• Ce-i face rău?
• Care sunt direcţiile de evoluţie în beneficiul individului şi comunităţii?
