Premierul României trebuie sa intre in legalitate! Avertismentul vine din partea Avocatului Poporului care spune că noua ordonanţă de urgenţă care priveşte salariile profesorilor este la fel de neconstituţională ca prima. Declaraţiile au fost făcute în exclusivitate la Realitatea TV.
"Suntem în prezenţa unui conflict constituţional grav între Parlament şi Guvern. Parlamentul, printr-o lege promulgată de preşedintele României, a stabilit un lucru, Guvernul se opune aplicării legii", consideră Ioan Muraru. "Eu nu concep ca o încălcare gravă şi repetată a Constituţiei să rămână fără sancţiuni. Primul ministru trebuie să intre în legalitate", a adăugat el.
Avocatul Poporului crede că verdictul Curţii Constituţionale va fi pentru cea de-a doua ordonanţă, ce prevede majorări salariale pentru profesori cu 28%, la fel ca în cazul primeia, acela de neconstituţionalitate. "Această OUG, a doua, nu răspunde motivaţiei noastre admise de CCR pentru respingerea primei OUG. Noua ordonanţă va avea aceeaşi soartă", crede Muraru.
Ioan Muraru susţine că din moment ce Guvernul a depus la Curte cea de-a doua ordonanţă chiar în timpul derulării procedurii, judecătorii ar fi trebuit să o includă în acelaşi dosar. Muraru spune că va aştepta motivarea Curţii Constituţionale în cazul primei ordonanţe. Dacă va constata că magistraţii au despărţit cele două documente, Avocatul Poporului va depune o contestaţie şi în cazul celei de-a doua ordonanţe de urgenţă.