TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
vineri, 22 august 2008
Sedinte publice pentru suplinire
În perioada 26 august -1 septembrie, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, va avea loc repartizarea în sedinţă publică a profesorilor suplinitori şi soluţionarea cererilor de continuitate prin suplinire. La această sedinţă vor particiapa toate cadrele didactice care au promovat examenul de titularizare cu nota minimă 5 (cinci) şi care nu au obţinut un post de titular în prima etapă de reparizare. Datele exacte în care vor avea loc aceste manifestări, pe discipline, vor fi afişate luni, 25 august la sediul ISJ.Candidaţii care nu pot participa la sedinţa publică de repartizare prin suplinire au dreptul să desemneze, prin procură notarială în original, împuterniciţi care să le reprezinte interesele. În cazul în care candidaţii nu sunt prezenţi personal sau printr-un împuternicit, cererea acestora nu se va putea soluţiona.