TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
joi, 30 iulie 2009
despre COMASARA SCOLILOR
Primarul din Mosoaia abia i-a convins pe profesori de necesitatea comasarii scolilor
Florea Ene, primarul din Mososaia, a avut mari batai de cap sa le convinga pe cadrele didactice din localitate ca este necesara comasarea a doua scoli, intrucat nu mai este posibil sa mai existe clase cu doar 5 elevi, mai ales in virtutea ultimelor directive date de Ministerul Educatiei. Despre asta, dar si despre problemele pe care le intampina in aceste vremuri de criza, cititi in interviul de mai jos!
Domnule primar in aceasta perioada de criza, reusiti sa dati banii la timp salariatilor dumneavoastra?
Salariile o sa le pot asigura pana la sfarsitul anului, pentru ca m-am ingrijit de acest lucru. Nu am facut niste cheltuieli aiurea si in a doua parte a anului am sa incerc sa fac niste investitii mai mici. Prime de vacanta nu mai pot sa dau, dar peste salariu, le asigur lunar angajatilor 2 milioane lei vechi, pentru hrana.
Scolile sunt pregatite pentru inceperea noului an scolar?
Scolile sunt pregatite, dar sunt suparat ca o mare parte dintre copiii comunei pleaca sa invete la oras. Mi-am propus sa fac, la anul, o comasare a scolilor, deoarece a scazut numarul de elevi in clase si, din acest motiv, suntem pe punctul de a pierde trei scoli. Campusul scolar va fi realizat in locul vechii scoli din centrul comunei Mosoaia.
Cum au primit cadrele didactice vestea?
La inceput, cadrele didactice au fost reticente, dar mai apoi au inteles ca, de fapt, fac acest lucru tocmai ca sa nu-si piarda posturile. Am semnale de la parinti ca, aceasta comasare va prinde, intrucat, una este ca intr-o clasa sa fie 5 elevi, alta sa fie 25. Sunt foarte optimist si cred ca elevii care au migrat catre Pitesti, se vor intoarce in comuna. Comasarea scolilor va duce la cresterea nivelului invatamantului din Mosoaia.
Le veti asigura si transportul elevilor?
Avem deja un microbuz scolar si am facut demersuri la Inspectoratul Scolar, pentru a mai primi inca doua. Copiii vor fi luati de la domiciliu sau din anumite puncte prestabilite pentru a fi dusi la scoala si mai apoi, adusi de unde au fost luati. Se va invata pe doua schimburi, cei mici dimineata, cei de la gimnaziu dupa-amiaza, asa cum se intampla si la scolile din Pitesti.