Ecaterina Andronescu: Evaluarea situaţiei de la Universitatea „Spiru Haret” continuă până la aducerea ei în legalitate
1.Mă bucură susţinerea preşedintelui Mircea Geoană în a continua procesul de evaluare a situaţiei până la aducerea ei în legalitate. Ţin să precizez că ministerul nu se implică în niciun joc de interese.
2. Vreau să adresez un mesaj celor care, de bună credinţă, au absolvit Universitatea „Spiru Haret”. Toate diplomele obţinute în cadrul prevăzut de lege, respectiv programelor şi formelor de studii autorizate sau acreditate sunt valabile iar absolvenţii nu vor susţine nici o probă de validare.
3.Toate diplomele obţinute până la clarificarea totală a situaţiei sunt valide, urmând ca printr-un act normativ să fie reglementată situaţia individuală a celor care necesită revalidarea diplomei.
4.Soluţiile avansate anterior urmează să fie luate în considerare la întocmirea viitorului act normativ.
Informaţii privind misiunea de control a Ministerului Educaţiei la Universitatea „Spiru Haret”
În acest moment controlul nu s-a terminat, drept urmare nu putem oferi decât câteva date preliminarii:
1. Controlul demarat la Universitatea „Spiru Haret” se desfăşoară cu dificultate. Universitatea nu manifestă disponibilitatea necesară pentru clarificarea situaţiei propriilor studenţi. Responsabilitatea publică faţă de această situaţie revine în exclusivitate Universităţii „Spiru Haret”.
2. Echipa de control nu a avut încă acces la toate documentele şcolare solicitate.
3. Datele preliminarii arată că toţi studenţii înscrişi la diferitele centre în care funcţionează programe de studii în formă ZI, ID, FR autorizate, acreditate sau neautorizate sunt cuprinşi în aceeaşi bază de date.
4. Din verificările de ieri şi de astăzi nu avem datele necesare pentru a separa formele de învăţământ care au avut aprobarea legală de funcţionare de cele care nu au avut o astfel de aprobare.
5. Universitatea prin semnătura Rectorului, fără mandat confirmat, a validat în lipsă de respect faţă de lege 92 de conferenţiari şi profesori. Este de menţionat că pentru conferenţiari şi profesori legea prevede confirmarea CNATDCU.
6. Cifrele validate în urma controlului sunt cele confirmate şi de datele existente în minister privind numărul de diplome cerute anual de universităţi:
- în anul 2003: 5.700 de diplome;
- în anul 2004: 5.000 de diplome;
- în anul 2005: 6.000 de diplome;
- în anul 2006: 10.000 de diplome;
- în anul 2007: 15.000 de diplome;
- în anul 2008: 50.000 de diplome;
- în anul 2009: 56.000 de diplome;
7. Este necesară clarificarea integrală a situaţiei şi intrarea în legalitate pentru a elimina riscul major al decredibilizării diplomelor de învăţământ superior în ţară şi în străinătate.
8. Controlul continuă şi vă vom informa în legătură cu datele noi care apar.
9. La finalizarea controlului vor fi comunicate măsuri concrete privind situaţia de la „Spiru Haret”.
10. Atrag atenţia Universităţii să intre în legalitate şi în privinţa admiterii.
Ecaterina ANDRONESCU,
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării