TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
marți, 14 iulie 2009
Gabriel Bratu s-a îmbolnăvit exact când trebuia să redevină şef
Incredibilele păţanii de la Inspectoratul Şcolar!
Ieri a ajuns la Inspectoratul Şcolar Judeţean ordinul de încetare a prerogativelor de inspector general şcolar ale lui Neculai Negoiţă, din funcţia de inspector şef al ISJ. Gabriel Bratu, fostul inspector general, a câştigat luna trecută, în instanţă, dreptul de a se întoarce la conducerea Inspectoratului. A aşteptat mai bine de o săptămână să se reîntoarcă, deoarece Ministerul nu elibera ordinul care a sosit abia azi. Din păcate, se pare că Bratu s-a îmbolnăvit şi nu se mai poate întoarce la ISJ.“. Am fost anunţat de cei de la Minister în legătură cu încetarea activităţii domnului Negoiţă, însă am făcut o criză şi nu mă pot întoarce. Nu ştiu deocamdată ce am, probabil o criză de stomac sau de fiere. Cred că din cauza stresului...“, a declarat Bratu, care a spus că se va întoarce la Inspectoratul Şcolar când se va simţi bine din punct de vedere medical. Neculai Negoiţă a transmis că sarcinile sale de inspector general au fost preluate de către adjunctul Mihail Zaharia.
Sursa: Ziarul TOP