Foarte multe şcoli din Muscel vor începe anul de învăţământ 2008-2009 fără autorizaţie de funcţionare din partea Centrului Teritorial de Sănătate Publică Câmpulung, unele din cauza condiţiilor improprii în care învaţă copiii, altele, din cauza şantierelor în lucru în care se află unităţile respective. Datorită banilor care au venit de la Guvern, în peste 80% dintre instituţiile de învăţământ din Muscel, au fost întreprinse reparaţii ale acoperişurilor, faţadelor, interioarelor, lucrări de schimbare a tâmplăriei, a grupurilor sanitare uzate, a mobilierului, a sistemului de încălzire. În aceste condiţii, inspectorii de la Sanepid au amânat vizarea autorizaţiilor necesare funcţionării şcolilor cu pricina, întrucât nu este normal ca elevii să înveţe printre grămezi de moloz, praf şi materiale de construcţii. Şcoli importante din Câmpulung n-au primit viza de la Sanepid
Instituţiile din mediul urban, unde sunt în plină desfăşurare lucrări de reabilitare, motiv pentru care încep anul şcolar cu autorizaţia nevizată de inspectorii de la Sanepid, sunt Şcoala Generală nr.7, Şcoala Generală nr.5, Grupul Şcolar Tehnologic, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, Colegiul Naţional „Carol I”. Una dintre cele mai mari lucrări din Câmpulung este cea de la Grupul Şcolar Tehnologic. Suma la care se ridică investiţiile din această şcoală depăşeşte 100 miliarde lei vechi. În urmă cu doi ani, s-a decis ridicarea a 4 campusuri şcolare în judeţul Argeş. Unul dintre ele a ajuns şi la Câmpulung, mai exact la Grupul Şcolar Tehnologic, fostul Liceu Minier. Primele lucrări au fost finalizate, iar rezultatul s-a concretizat într-un cămin construit în regim hotelier şi o cantină. Elevii care vor fi cazaţi aici vor avea camere cu baie proprie, cabină de duş şi grupuri sanitare noi. Costurile investiţiei din acest moment sunt de aproximativ 20 miliarde lei. Urmează reabilitarea liceului, atelierului şi ridicarea unor construcţii ce vor servi drept cămin pentru cadrele didactice, sală şi terenuri de sport. Totul se va ridica la 116 miliarde lei vechi. Dincolo de lucrările care se fac pentru campus, unitatea se pregăteşte pentru deschiderea anului şcolar... fără autorizaţie sanitară de funcţionare, care, până în prezent, nu există. Deocamdată, se lucrează la reabilitarea grupurilor sanitare.
Anul trecut, la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, prin finanţare Phare, a început reabilitarea clădirii (410.000 euro) şi s-au efectuat lucrări de reabilitare a sălii de sport şi a internatului, investiţii care au fost continuate şi în 2008 (540.000 lei). La Colegiul Pedagogic “Carol I” s-au efectuat lucrări de consolidare-reabilitare a clădirii (1.150.000 lei), reabilitare a internatului (350.000 lei) şi se lucrează, în prezent, la construcţia unei săli de sport. La Şcoala Generală nr. 5 s-au executat lucrări de reabilitare a instalaţiei electrice, a grupurilor sanitare şi a utilităţilor (300.000 lei), iar reparaţiile continuă şi aici. N-au obţinut autorizaţia, din acelaşi motiv, nici Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 (anul trecut, au fost realizate lucrări de reabilitare şi consolidare, în valoare de 100.000 lei), Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 4 (al cărei sediu va intra într-o reabilitare completă), Grădiniţa cu Program Prelungit nr.2.
Şcoală la Câmpulung, cu WC în curte şi apă adusă cu găleata de la fântână
Prima dintre instituţiile câmpulungene desfiinţate, pe motiv că nu mai avea copii, a fost Şcoala Valea Româneştilor, în urmă cu trei ani. A urmat Şcoala Generală nr.6, apoi Şcoala Drăceşti sau Şcoala Mărcuş, cum o ştie toată lumea. În acest ultim caz, unitatea nu mai funcţionează decât cu o grupă de grădiniţă. Dar cea mai grea situaţie, şi din cauza distanţei de oraş, şi a condiţiilor inacceptabile pentru secolul în care ne aflăm, este întâlnită la Şcoala Chilii. Tot „confortul” şcolii clădite în urmă cu 81 de ani, de vestita familie Mărcuşanu, se rezumă la două fântâni, de unde se aduce apă cu găleata, şi o budă în curte, ceea ce o plasează în rândul unităţilor fără autorizaţie de funcţionare. Însă cea mai mare problemă o reprezintă alunecarea terenului pe care este construită. Cât despre bănci, în ele au învăţat şi bunicii actualilor elevi, fiind primul mobilier al şcolii. În fiecare an, în luna august, învăţătoarea Elena Mihalcea este pe schele, ca să dea cu var, spală tablele cu oţet, dă cu vopsea, “cârpeşte” pereţii pe afară. Unitatea aparţine de Şcoala Generală nr.2 şi nu degeaba i se spune că este un loc uitat de Dumnezeu.
Porţile sunt legate cu sârmă şi asigurate cu o încuietoare veche de când lumea. Abia se deschide, de ruginită ce este. Dintr-un alt secol sunt şi închizătorile uşilor, exact cum au casele bătrâneşti, pătrate, cu mânere subţiri şi rotunjite, care se deschid numai dacă le forţezi cu toată greutatea corpului. Scârţâie din cauza balamalelor antice şi se mişcă anevoios, fiind şi foarte grele. Pe parcursul anului şcolar trecut, cei nouă copii din trei clase au învăţat la un loc, într-o singură sală.
Şapte comune, prinse pe picior greşit, la capitolul şcoli
Aproape toate comunele sunt cuprinse de „febra” renovărilor la şcoli, fapt care a dus, ca şi în cazul Câmpulungului, la începerea anului fără autorizaţie. Dar sunt unităţi despre care se poate spune că motivele “picării” testului inspectorilor de la Sanepid sunt şi de altă natură: lipsa apei curente în incinta clădirii, lipsa grupurilor sanitare corespunzătoare, a mobilierului funcţional, a unor duşumele normale, fără infiltraţii.
Nu corespund următoarele unităţi din Muscel: Bughea de Jos (doar cea din centru are autorizaţie), Cetăţeni (numai şcoala mare este în regulă), Hârtieşti (au avut viză doar până în 2006), Mioarele, Poienarii de Muscel, Stoeneşti, Vultureşti. Cel puţin, la Poienarii de Muscel, două unităţi, de la Valea Itului şi Valea Îndărăt, au fost desfiinţate, prin restrângere de activitate, din cauza numărului de copii insuficient. Acum, ele funcţionează doar în regim de grădiniţă. Singura şcoală din Poienarii de Muscel autorizată din punct de vedere sanitar este cea de la Groşani.
Preluat din Evenimentul Muscelean,Scris de Magda BANCESCU
Vineri, 12 Septembrie 2008 00:00