Fierbere în marile centre universitare, pentru că studenţii au pornit în cursa pentru un loc în cămin. Ţinta este greu de atins în condiţiile în care locurile de cazare sunt insuficiente.
Pentru mulţi studenţi, anul universitar începe cu stângul. Locurile de cazare din cămine sunt mult mai puţine faţă de numărul cererilor. În toată ţara sunt 110.000 de locuri de cazare, în timp ce numărul studenţilor este de 155.000.
De exemplu, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, pe 13.000 de locuri din cămin se luptă 22.000 de tineri.
''Cu siguranţă cea mai gravă situaţie este în Bucureşti. Un student din şase primeşte loc la cămin. Cei 60.000 de studenţi care nu primesc loc în cămin probabil fie părăsesc facultate, fie recurg la acele abateri de la etica universitară prin a-şi cumpăra un loc'', susţine preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Gabriel Petre.
Reprezentanţii Universităţii Politehnice Bucureşti susţin că în acest an nu vor fi probleme la cazare, astfel că majoritatea studenţilor care au făcut cerere de cazare vor primi un loc în cămin.
''În proporţie de 99% dintre cei care au făcut cerere vor primi loc în cămine. Excepţie fac cei care au probleme comportamentale, sau cei cu restanţe'', a precizat Mircea Costoiu, director general UPB.
Şi la Cluj-Napoca, cererea este dublă faţă de posibilitatea de cazare. La Universitatea de Vest din Timişoara, peste 2.000 de studenţi din cei 5.000 vor fi nevoiţi să-şi caute gazdă. Lupta pentru un loc în cămin este justificată, pentru că acesta costă de şapte ori mai puţin decât chiria pe lună într-o garsonieră. Chiar şi dacă mai mulţi tineri pun bani mână de la mână pentru a închiria o locuinţă, tot vor plăti cam de patru ori mai mult decât în cămin.