Doru Nanciu, un fost profesor suplinitor de la Liceul de Chimie, din Piteşti, cu vechime de 5 ani în învăţământ, a stat ieri în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean, pe motiv că face greva foamei, dacă nu va primi ore în învăţământ.
Nu a primit ore, deoarece a primit cel mai slab calificativ
Profesorul Nanciu nu are niciun grad didactic în învăţământ şi a obţinut nota 7 la examenul de suplinitor din anul 2006. Încă de atunci a fost suplinitor pe postul de chimie industrială, singurul loc disponibil din Piteşti, mai existând un alt post în Câmpulung. Potrivit unor informaţii oferite de către Anca Barbu, inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar General, Doru Nanciu a obţinut calificativul nesatisfăcător. „Nu i s-a putut aproba solicitarea de continuitate, din moment ce el nu a obţinut calificativul foarte bine, cum era regula“, a explicat Anca Barbu. Conducerea Inspectoratului a oferit soluţii profesorului disperat, însă acesta a refuzat propunerile. I s-a oferit un post, cu jumătate de normă, la ca-tedra de maistru ori ca suplinitor la materiile de fizică - chimie, la şcoli din mediul rural. Din spusele Ancăi Barbu, profesorul grevist are 5 procese înregistrate cu cei din conducerea Şcolii de Chimie.
A renunţat să ofere detalii, pentru a nu-i supăra pe cei din învăţământ
Deşi am încercat să discutăm cu profesorul grevist, acesta a refuzat să vorbească. A aşteptat minute în şir cu o pancartă atârnată de gât, pe care scria „Jos mafia din învăţământ“, în speranţa că pro-blemele i se vor rezolva. Părând nehotărât, profesorul îşi ţinea 5 minute pancarta la gât, apoi renunţa la a mai o purta, şi tot aşa, pe o perioadă mai lungă de timp. „Nu vreau să discut acum nimic, pentru că nu vreau să se supere cei din învăţământ pe mine, vă spun mâine tot, dacă nu se va rezolva nimic“, au fost singurele lui cuvinte pe care ni le-a adresat.
Sursa: Ziarul TOP