În mai puţin de o săptămână, profesorii vor intra şi ei în focul examenelor. Pe 16 iulie, aceştia vor participa la concursul naţional de titularizare. La nivelul ţării, 50.972 de profesori îşi vor măsura forţele pentru a prinde unul din cele 64.609 de posturi vacante. Problema numărului scăzut al posturilor titularizabile rămâne şi în acest an: la nivelul ţării există doar 11.824. Cele mai multe, 6.119, sunt în mediul urban, iar 5.705 sunt în mediul rural.
După aceste locuri râvnite de mulţi dintre profesori, pentru că le asigură un loc de muncă stabil, până la pensionare, şi îi scapă de stresul anual al examenului de titularizare, candidaţii mai au o opţiune cât de cât fiabilă. Aproximativ 20.000 de posturi netitularizabile complete îi aşteaptă pe viitorii profesori. Restul catedrelor incomplete, de peste 32.000, vor presupune un efort în plus din partea profesorilor, pentru că aceştia vor trebui să facă naveta între şcoli, pentru a-şi completa norma didactică.
Bătaie mare pentru posturile de învăţători
În topul celor mai căutate posturi se situează cele de învăţători şi institutori (7.923 de candidaţi), educatori (6.082) şi profesori de limba română (4.781). La fel de căutate sunt catedrele de educaţie fizică şi sport (3.569) şi de limba engleză (3.330). La polul opus, există şi discipline la care de-abia s-a înscris câte un candidat. Printre joburile cele mai puţin dorite de candidaţi se numără geologia, limbile slovacă şi croată, istoria maghiarilor, transportul aeronautic sau feroviar şi maiştrii în cinema sau televiziune.
În judeţele-pilot, profesorii dau concurs direct la şcoală
În opt judeţe ale ţării, profesorii sunt chiar în aceste zile în focurile examenelor. Brăila, Cluj, Dolj, Harghita, Iaşi, Neamţ, Sibiu şi Satu Mare sunt judeţele în care, din 2005, candidaţii la un post de profesor susţin examenul de titularizare la nivelul şcolii sau al unor centre de examen, subiectele fiind realizate de respectivele unităţi de învăţământ. În aceste judeţe, s-au înscris la concurs peste 17.000 de candidaţi, aceştia având la dispoziţie 15.184 de posturi, din care doar 2.885 titularizabile. În majoritatea judeţelor, rezultatele finale vor fi afişate săptămâna viitoare. Astăzi, Ministerul Educaţiei ar trebui să finalizeze situaţia numărului de candidaţi înscrişi la examen. Rezultatele finale ale examenului de titularizare vor fi afişate pe 25 iulie.
Info plus:
9.000 de absolvenţi îşi doresc să devină profesori
Un singur eliminat
Un preot, candidat la un post de profesor de religie, a fost eliminat din examen, în Piatra Neamţ, pentru că a încercat să copieze
Calendarul titularizării
16 iulie – desfăşurarea concursului
25 iulie – afişarea rezultatelor finale
28-29 iulie – depunerea şi verificarea opţiunilor pentru repartizarea computerizată a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7
30 iulie - repartizarea computerizată
31 iulie – emiterea şi comunicarea deciziilor de numire