Potrivit Inspectoratului Şcolar Arges, în anul şcolar 2007-2008 se înregistrează un număr de 187 de elevi cu abandon şcolar. 139 elevi au plecat în străinătate, iar 43 elevi sunt înregistraţi ca veniţi din străinătate. 282 elevi sunt retraşi din învăţământ, din ciclul superior al liceului.
Statisticile semestrului al II-lea al anului şcolar 2007-2008 arată că 10.088 elevi au fost sancţionaţi disciplinar în semestrul al II-lea (prin scăderea mediei la purtare, eliminare câteva zile sau exmatriculare), în topul sancţiunilor fiind Grupul Şcolar „Astra” Piteşti cu 1030 elevi sancţionaţi, Colegiul Tehnic Câmpulung cu 812 elevi sancţionaţi, Grupul Şcolar „Mihai Viteazul” Piteşti cu 571 sancţionări, Grup Şcolar Forestier Curtea de Argeş cu 556 elevi sancţionaţi şi Grupul Şcolar Construcţii de Maşini „Dacia” cu 544 sancţionări.
Statistica Inspectoratului Şcolar mai arată că 779 elevi argeşeni sunt declaraţi repetenţi, 83 din ei fiind de la Grupul Şcolar „Mihai Viteazul” Piteşti, 58 de la Grup Şcolar „Astra” Piteşti, 48 la Şcoala cu clasele I-VIII Râncăciov Călineşti, 45 de la Şcoala cu clasele I-VIII Mihăeşti, 37 de la Şcoala cu clasele I-VIII Valea Mare Ştefăneşti, 36 de la Colegiul Tehnic Câmpulung.
Din cauza slabei frecvenţe şcolare au rămas cu situaţia şcolară neîncheiată 2934 elevi, din care 251 la Grup Şcolar „Astra”Piteşti, 177 la Grup Şcolar Industrializarea Lemnului Piteşti, 108 la Grup Şcolar Forestier Curtea de Argeş, 101 la Grup Şcolar Agricol Costeşti, 95 la Grup Şcolar Agricol Mărăcineni.
Din totalul de 83.736 elevi, 76442 elevi au promovat; în semestrul al II-lea 1954 elevi sunt corigenţi la o materie , 730 corigenţi la două materii, 206 corigenţi la trei materii, 162 corigenţi la patru materii, 149 corigenţi la mai mult de patru materii.
Aceste statistici vor fi completate pentru întreg anul şcolar 2007-2008 în septembrie, după sesiunea de încheiere a situaţiei şcolare şi corigenţe din august-septembrie.