Un fapt fara precedent in invatamantul romanesc s-a consumat miercuri, 18 iunie, la Colegiul National Sf. Sava, din Bucuresti: a fost semnat Actul de Constituire a Asociatiei Alianta Colegiilor Centenare. La intalnirea organizata de Grupul de Initiativa, alcatuit din profesori de prestigiu ai Colegiului National Sf. Sava, autori de manuale si programe scolare, detinatori ai unor distinctii profesionale, dar si prezente consecvente in spatiul publicistic al presei de specialtate, au participat 27 de colegii si licee centenare din toate zonele tarii, de la Colegiul National Mihai Eminescu, din Satu Mare, a carui prima atestare dateaza de la 1634, sau Colegiul National din Iasi (1828) ori Colegiile din Oltenia: „Carol I”, „Elena Cuza” si „Fratii Buzesti”, a caror existenta dateaza de la 1826, 1833 si, respectiv,1882, pana la nu mai putin centenarele „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, din Buzau (1867) – reprezentat de ambii directori la eveniment – ori Colegiul Dobrogean Spiru Haret, din Tulcea (1883). Au fost prezente, de asemenea, si centenarele bucurestene „Matei Basarab” (1859), „Mihai Viteazul“ (1865), „Gheorghe Lazar” (1868), „Gheorghe Sincai” (1892), dar si Colegiile „Mircea cel Batran”, din Constanta (1896), „Ion Maiorescu”, din Giurgiu (1869), „Dr.I. Mesota” din Brasov (1869), „D. Golescu” (1894), din Campulung-Muscel, „Traian”, din Turnu-Severin (1883), „Petru Rares” din Piatra Neamt (1869), „Ferdinand I”, din Bacau (1867), „I.L. Caragiale”, din Ploiesti (1864) etc. Dar ce a determinat aceasta neobisnuita intanire de la Sf. Sava? Raspunsul ni-l ofera Statutul Aliantei Colegiilor Centenare, care precizeaza obiectivele acestei asociatii, denumita in Art. 1 persoana juridica romana, de drept privat, neguvernamentala, fara scop politic, independenta. Alianta isi propune in esenta sa militeze pentru descentralizare in invatamantul preuniversitar, cu scopul declarat de a obtine pentru membrele Aliantei o larga autonomie financiara si de personal. Cu alte cuvinte, Colegiile Centenare isi asuma riscul de a deveni campul de experimentare a mult-discutatei descentralizari, pe care guvernele de pana acum au transformat-o intr-un fel de Fata Morgana a Educatiei. E, desigur, un obiectiv ambitios si concurential in acelasi timp. Statutul subliniaza, pe de alta parte, intentia Aliantei de a promova concepte, care au starnit adesea controverse, precum: flexibilitate in planurile-cadru ale ministerului, programe scolare minimale cu „posibilitatea completarii programelor la nivelul si la cerintele de formare si de dezvoltare specifice elevilor nostri“, selectarea propriilor elevi pe baza unor metodologii proprii, elaborarea, la nivelul Colegiilor membre, a politicilor de dezvoltare institutionala, realizarea unui bacalureat cu autoritate, adecvat elevilor acestor Colegii, elaborarea anuala a unui raport cu privire la starea eductiei etc. Atmosfera intalnirii a fost una marcata de optimism, uneori deschis, declarat, alteori moderat. S-a subliniat cu ocazia acestei intalniri, de semnare a Actului de constituire, ca, in esenta, Alianta se doreste a fi o voce cu adevarat profesionista in spatiul public, un interlocutor menit a cultiva dialogul fructuos cu institutiile indreptatite a lua decizii administrative si institutionale, ori a reglementa juridic o realitate a unei scolii a carei reformare se cuvine accelerata, pentru ca procesul sa se poata incheia. De fapt, intalnirea insasi a parut a fi raspunsul pragmatic pe care scoala romaneasca de elita il da, in acest moment, ezitarilor de pana acum, prelungirilor nesfarsite ale ideilor de reforma, intoarcerilor si rezolvarilor formale ale multor probleme ale invatamantului romanesc actual.
N.SIPAM. Colegiile care se incadreaza in criteriile de eligibilitate stabilite prin Statut sunt rugate sa transmita la CN Sf. Sava cererea de admitere in alianta.