O cercetare realizata in randul cadrelor didactice din Romania arata foarte clar ca majoritatea dintre acestia sunt pentru reintroducerea examenului de admitere la liceu, care sa fie realizat de catre fiecare institutie de invatamant in parte.
Studiul a fost realizat de "Intuitext" si a avut in vedere modul cum a decurs admiterea computerizata si parerea privind actualul sistem de intrare in clasa a IX-a la liceu si scolile de arte si meserii (SAM). A reiesit ca 76% din profesori sustin revenirea la examenul de amitere in clasa a IX-a. Dascalii cred ca notele de la tezele unice nu reflecta nivelul de pregatire a elevilor, selectia facuta pe baza de examen de admitere fiind o metoda mult mai obiectiva. Doar 14% din cadrele didactice sustin ca tezele cu subiect unic si sistemul de admitere prin repartitie computerizata sunt solutii viabile. O alta intrebare a privit si modul in care oferta educationala pentru studiile liceale este in concordanta cu piata muncii, 54% din participantii la studiu fiind de parere ca reteaua scolara nu acopera nevoile de studiu ale elevilor din zilele noastre. si aceasta, in ciuda faptului ca absolventii de gimnaziu si parintii lor declara ca sunt la curent cu tipurile de licee existente in Romania. Ca preferinte, 54% din elevi aleg liceele teoretice, 24% pe cele cu profil tehnologic, 20% pe cele economice si sub 10% pe cele cu profil pedagogic.
SAM sunt considerate de catre 80% din profesorii intervievati ca fiind utile pentru elevi, indeosebi pentru cei care doresc sa isi gaseasca o slujba in domeniu imediat dupa absolvire.