SOCIETATEA EDUCATORILOR DIN ROMANIA SOCEDU
Comitetul de initiativa considera ca a sosit momentul ca educatorii din Romania sa aiba o organizatie a lor, care sa-i reprezinte in relatiile cu institutiile statului, sa fie partener in elaborarea politicilor educationale, sa preia procesul dezvoltarii si managementului resursei umane din invatamantul preuniversitar.
Comitetul de initiativa considera ca problemele importante si grave ale sistemelor de educatiei si formare profesionala din Romania, ilustrate de plasarea lor pe ultimul loc in Uniunea Europeana, necesita o abordare profesionista, facuta de specialisti onesti si de calitate indiscutabila, de care scoala romaneasca dispune.
SOCEDU va colabora cu toate structurile din educatie si formare profesionala pentru initierea si realizarea unor programe eficiente, necesare dezvoltarii resurselor umane din domeniu. In viziunea Comitetului de Initiativa, SOCEDU nu se implica in relatiile de munca dintre angajati si angajatori, in negocieri salariale si alte aspecte care tin de conditiile de munca.
SOCEDU isi propune:
a. Sa gestioneze carierele didactice, formarea continua, evidenta ofertei si necesarului de salariati din sistemele de educatie si formare profesionala
b. Sa initieze, prin organismele abilitate, acte normative privind cariera didactica, exercitarea profesiei, formarea initiala si continua, intrarea si iesirea din sistem a salariatilor din Invatamantul Preuniversitar.
c. Sa reprezinte personalul din Invatamantul Preuniversitar in relatiile cu institutiile statului.
d. Sa contribuie, ca partener loial si competent, la elaborarea politicilor educationale ale statului roman.
e. Sa elaboreze si sa aplice standarde de calitate ale profesiei de educator.
f. Sa elaboreze si sa vegheze la respectarea Codului Etic al profesiei de educator.
g. Sa realizeze periodic analize si propuneri privind evolutia si modernizarea educatiei si formarii profesionale din Romania.
h. Sa initieze programe de cercetare pentru domeniul educatie si formare profesionala.
Consideram ca sustinerea acestui proiect de catre corpul educatorilor din Romania, in spiritul conlucrarii oneste si democratice, va aduce un suflu nou si un reviriment important, de care educatia si formarea profesionala au atata nevoie.
Persoanele de contact la nivel national si alte detalii pot fi gasite pe site-ul www.socedu.ro
Pentru propuneri cu privire la Statutul SOCEDU:http://socedu.ro/phpBB2/index.php