sâmbătă, 26 iulie 2008

CONTESTATII TITULARIZARE(2)

S-au afişat rezultatele finale, în urma contestaţiilor, la examenul de titularizare din Argeş. Au fost admise 109 contestaţii, dintr-un număr de 184, câte au fost înregistrate. În urma contestaţiilor depuse, doar unui singur candidat i s-a modificat lucrarea cu mai mult de un punct, respectiv 1.5 punct şi este vorba de o lucrare la „Electrotehnică, electromecanică, energetică“. Conform metodologiei, care spune că „dacă diferenţa între media stabilită de comisia de evaluare şi de comisia de contestaţii este mai mare de 1 punct, inspectorul şcolar general pentru maistri - instructori decide constituirea unei noi comisii de recorectare, formaţi din alţi membri decât cei din comisiile anterioare“, s-a întocmit o a treia comisie de corectare. Prima notă primită a fost 4.20, nota primită la corectare în urma contestaţiilor a fost 5.50, iar nota primită în urma corectării făcută de cea de-a treia comisie constituită a fost 5.70, care este şi nota finală a candidatului. Pe 30 iulie va avea loc repartizarea computerizată în funcţie de mediile şi obţiunile fiecăruia.