TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
joi, 26 martie 2009
FSLI ne comunica
COMUNICAT
Ieri, 25 martie 2009, la Palatul Cotroceni, a avut loc o întâlnire între Preşedintele României, domnul Traian Băsescu şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale reprezentative, cu ocazia căreia domnul Traian Băsescu a făcut o analiză a situaţiei economice în care se află România. Din datele prezentate a reieşit că ţara noastră se confruntă cu o gravă criză economică şi că, din nefericire, nici perspectivele nu sunt încurajatoare.
Prezent la această întâlnire din partea Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, domnul Aurel Cornea – Preşedinte al F.S.L.I– a prezentat problemele cu care se confruntă învăţământul:
1. Legea nr. 221/2008 nu se aplică;
2. Există riscul de a nu se acorda anumite sporuri şi drepturi pentru salariaţii din învăţământ, în condiţiile în care bugetul educaţiei va fi rectificat negativ;
3. Descentralizarea învăţământului preuniversitar, aşa cum este gândită de către Coaliţia PDL-PSD, ar avea consecinţe negative asupra întregului sistem de învăţământ.
4. Nu există o viziune unitară şi coerentă în ceea ce priveşte reforma în învăţământ, cauza principală fiind neadoptarea pachetului legislativ privind educaţia.
În urma acestor discuţii, domnul Preşedinte Traian Băsescu a luat decizia de a convoca, săptămâna viitoare, la Palatul Cotroceni, conducerile federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ pentru a analiza problemele prezentate de domnul Aurel Cornea, întâlnire la care va participa şi ministrul educaţiei, cercetării şi inovării, doamna Ecaterina Andronescu.
DEPARTAMENTUL COMUNICARE,
Camelia PUZDREA