TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
joi, 26 martie 2009
Peste 1.000 de elevi vor beneficia de bursa "Guvernul Romaniei"
Un numar de 1.025 de elevi din intreaga tara (cate 25 din 41 de judete) capabili de performanta, care provin din mediul rural, din familii al caror venit pe membru de familie este sub o treime din salariul de baza minim brut pe tara vor putea beneficia de bursa "Guvernul Romaniei" in valoare de 350 de lei pe luna.
"Cuantumul bursei scolare 'Guvernul Romaniei', stabilita in conformitate cu Legea nr. 32/2008 pentru completarea art. 10 din Legea Învatamantului nr. 84/1995, este de 350 de lei/ elev/ luna. Bursele scolare 'Guvernul Romaniei' se asigura din bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii si se indexeaza anual cu indicele de inflatie, prin ordin al ministrului Educatiei", potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern.
Sumele destinate burselor scolare "Guvernul Romaniei" se vor repartiza lunar inspectoratelor scolare de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii. Inspectoratele scolare vor vira sumele primite de la Ministerul Educatiei catre unitatile de invatamant care scolarizeaza elevii beneficiari ai burselor scolare. Potrivit hotararii, unitatile de invatamant vor plati lunar elevilor beneficiari ai bursei scolare sumele ramase dupa achitarea cheltuielilor de cazare si masa. Totodata, beneficiarii bursei scolare "Guvernul Romaniei" pot primi, in conditiile legii, alte tipuri de burse sau forme de sprijin.
Cuantumul bursei scolare "Guvernul Romaniei" va cuprinde urmatoarele tipuri de cheltuieli per elev per an scolar: cheltuieli de cazare - 350 lei; cheltuielile de masa - 2.790 lei; cheltuieli scolare (rechizite, auxiliare curriculare, imbracaminte, transport urban si intrajudetean pentru elev si tutorii legali ai acestuia, activitati de timp liber etc.) - 360 lei. Totalul sumei puse la dispozitie de Guvern intr-un an scolar pentru cei 1.025 de elevi este de 3.587.500 de lei.