TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
joi, 19 martie 2009
Testare OECD PISA
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare din Învăţământul Preuniversitar a organizat, miercuri, 18 martie 2009 testarea instrumentelor de evaluare din cadrul proiectului OECD PISA 2009.
Din judetul Arges vor participa 94 de elevi cu vârsta de 15 ani din ciclul gimnazial, şcoala de arte şi meserii şi liceu. Unităţile de învăţământ şi elevii au fost selectaţi aleatoriu. Astfel, din judeţul nostru au fost selectate 3 unitati scolare pentru a participa la aceasta evaluare: Scoala „Liviu Rebreanu” Mioveni = 24 elevi, Colegiul Tehnic Campulung = 35 elevi, Colegiul National Liceal „Alexandru Odobescu” Pitesti = 35 elevi.
Ca o observatie elevii de gimnaziu testati, care trebuie sa aive minim 15 ani, nu sunt altii decat elevii repetenti, ceilalti neindeplinind criteriul de varsta admis.
Domeniul principal al evaluării PISA 2009 este citirea / lectura. Elevii vor primi o broşură de teste ce trebuie soluţionate pe durata a două ore, conţinând cerinţe de investigare a competenţelor de citire / lectură în situaţii ce pot fi întâlnite în viaţa adultă. Mai exact, vor fi prezentate sarcini de lucru pe o varietate de texte literare şi non-literare, diagrame, tabele, grafice, hărţi etc. De asemenea, elevii vor primi şi un chestionar legat de mediul socio-educaţional, cu durata de 40 de minute.
România participă la programul OECD - PISA2009, Programul Internaţional OECD pentru Evaluarea Elevilor, iar CNCEIP îndeplineşte rolul de Centru Naţional PISA 2009 pe toată durata de patru ani a proiectului. La PISA 2009 participă aproximativ 60 de ţări OECD şi ţări partenere.