TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
miercuri, 22 octombrie 2008
Aprobarea bugetului pe 2009 a fost amânată de Guvern
Guvernul a amânat astăzi aprobarea bugetului de stat pe anul 2009 pentru următoarea şedinţă, dar a aprobat bugetul de asigurări sociale, potrivit unor reprezentanţi ai Executivului. Premierul Tăriceanu le-a cerut şefilor instituţiilor publice să reducă drastic cheltuielile administrative. Astfel, ordonatorii de credite au la dispoziţie o săptămână pentru a prezenta premierului un plan de cheltuieli mult redus. Pe baza noilor calcule va fi stabilit şi bugetul pentru 2009.
Potrivit legii finanţelor publice, legea bugetului trebuie supusă spre aprobarea Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an.
"În actualul context al situaţiei economice internaţionale, bugetul României va fi îndreptat către investiţii, către dezvoltarea creşterii economice şi nu spre consum. Taxele şi impozitele nu vor fi majorate şi nu vom introduce impozite noi prin acest proiect de buget", a afirmat premierul Tăriceanu.
"Proiectul de buget este construit estimând o creştere economică de 6%", a precizat premierul, arătând că s-a ţinut cont de condiţiile economice internaţionale. Guvernul va acorda în continuare o atenţie deosebită domeniului social, iar pensiile şi salariile vor creşte în continuare, a spus primul-ministru.
Astfel, câstigul salarial mediu net va fi majorat în medie cu 10%. Daca în 2004 câstigul salarial mediu brut era de 818 lei, în 2008 acesta este 1.700 lei, urmând să crească la 1.865 de lei în cursul anului 2009, a subliniat premierul Tăriceanu.
Bugetul de stat consolidat pe 2009, aflat pe agenda şedinţei de Guvern de astăzi, prevede încasarea de venituri la bugetul general consolidat echivalente cu 38,9% din produsul intern brut (PIB), care ar urma să fie depăşite însă semnificativ de cheltuieli, estimate la 40,8% din PIB.
Astfel, potrivit proiectului de buget discutat astăz în Guvern, veniturile la bugetul general consolidat ar urma să însumeze anul viitor 224,8 miliarde lei, sau 38,9% din PIB, şi cheltuieli totale de 236,3 miliarde lei, echivalent cu 40,8% din PIB. La aceste valori, deficitul bugetar ar urma să echivaleze cu 1,9% din PIB.
Datele sunt calculate la o valoare estimată a PIB de 578,5 miliarde lei pentru 2009, diferită faţă de cea din ultima proiecţie din septembrie a Comisiei Naţionale de Prognoză, care estima un PIB de 592,9 miliarde lei pentru anul viitor, la o creştere economică de 6,5%.
Veniturile totale ar urma să avanseze anul viitor cu 22% faţă de cele din 2008, estimate la 184,3 miliarde lei sau 36,5% din PIB, în timp ce cheltuielile ar urma să crescă cu circa 21%, de la 196 miliarde lei - sau 38,8% din PIB - în 2008.
Nivelurile de venituri şi cheltuieli prevăzute pentru 2008 şi 2009 sunt record pentru ultimii ani, în condiţiile în care în 2007, veniturile încasate de stat au echivalat cu doar 31,6% din PIB.
În privinţa cheltuielilor, Executivul şi-a propus să aloce 6% din PIB (34,6 miliarde lei) pentru învăţământ, 3,9% din PIB (22,9 miliarde lei) pentru sănătate, 3% din PIB (17,3 miliarde lei) pentru agricultură, 4,5% din PIB (26,4 miliarde lei) pentru transporturi şi 1,3% din PIB (7,3 miliarde lei) pentru servicii publice şi locuinţe.
Pentru asigurări şi asistenţă socială, bugetul pe 2009 prevede alocarea a 11,4% din PIB (65,7 miliarde lei).