Încă din şcoala generală, profesorii nu mai stăpânesc elevii la ore, fiind nevoiţi să părăsească clasa
Se vorbeşte din ce în ce mai des despre decăderea învăţământului nostru, despre elevii pentru care şcoala nu este decât un loc unde merg pentru a ieşi din casă şi a descoperi ultimele noutăţi în materie de modă, telefonie, computere, despre rezultatele din ce în ce mai slabe. Nemulţumirile profesorilor faţă de comportamentul elevilor cresc pe măsură ce copiii aflaţi pe băncile şcolilor şi liceelor înaintează în vârstă, mulţi părăsind orele plângând.
Am putea spune că hăul halucinant şi vătămător spre care se îndreaptă generaţiile actuale nu mai poate fi stopat şi ne întrebăm firesc: unde ne vor duce toate acestea? Cu toate acestea, rămâne speranţa că încă se mai poate face ceva, pentru că sunt în joc viaţa şi viitorul copiilor noştri.
Temele sunt făcute pe messenger sau pe internet
Epidemia modului cum înţeleg şcoala elevii musceleni a cuprins mai toate unităţile şcolare. Statutul elevilor presupune participarea la activităţile şcolare. Ignoranţa voită a mesajelor cadrelor didactice, fuga de la ore, actele de indisciplină în timpul programului şcolar, atitudini ironice în faţa profesorilor, zgomote în timpul activităţii didactice, intrarea sau ieşirea din clasă după bunul plac, batjocura sub forma şuşotelilor pe coridor faţă de profesorii care nu se îmbracă modern contribuie, în mare măsură, la rezultatele slabe la învăţătură şi indiferenţa faţă de şcoală. Acţionând în spirit de turmă, elevii se iau unul după altul, cel care învaţă este considerat „tocilar” şi ironizat, iar profesorii, la capătul răbdării, nu ştiu ce măsuri să mai adopte, pentru a putea stăpâni desfăşurarea normală a orelor şi se simt vulnerabili în faţa elevilor. Multe şcoli din Câmpulung se confruntă cu astfel de probleme. Aproape nu mai are sens căutarea unei cauze, din moment ce aceasta este cunoscută chiar de profesori, aceea de acces la tot felul de informaţii cu caracter violent, sexual, prin intermediul internetului şi al televizorului.
Poate, o parte din vină o au şi părinţii, care, prea ocupaţi, nu mai supraveghează copiii, din lipsa timpului liber, dar şi imposibilitatea stopării acestui fenomen ajuns la nivel de drog virtual. Motivul invocat de copii pentru petrecerea a atât de multor ore în virtual este ascuns sub pretextul căutării pe internet a informaţiilor necesare pentru diverse lucrări sau referate (şi acestea luate de-a gata, fără a mai implica lectura şi interesul). Fără a conştientiza pericolul care se ascunde în spatele paginilor web, părinţii îşi lasă copiii în faţa calculatoarelor. Pentru a preîntâmpina asemenea neplăceri, aceştia ar trebui să monitorizeze orele online, ce site-uri vizitează, amplasarea acestui drog electronic într-un spaţiu în care are acces întreaga familie. Dependenţa de calculator se poate verifica cu uşurinţă. Copiii care au ajuns în acest stadiu nu îşi mai găsesc locul, îi enervează orice, nu îşi văd rostul, sunt trişti, deprimaţi, nu ştiu ce să facă cu timpul liber, nu au plăceri şi interese atunci când sunt îndepărtaţi de calculator. Messengerul şi discuţiile în reţea au devenit obiectivul principal încă de la primele ore ale dimineţii şi până la ore târzii din noapte, în timp ce temele sunt făcute în grabă sau deloc. Un copil nu se mai joacă, vrea telefon mobil la grădiniţă. Un copil nu mai colorează, vrea Adobe Photoshop. Un copil nu mai vrea în faţa blocului ca ceilalţi copii de vârsta lui, vrea cu Audi la mare. Copilul de azi nu are o mai mare libertate decât o aveau părinţii lor acum 20 de ani. Copilul de azi are o mare problemă de responsabilitate, respect şi gestionarea unui volum mare de informaţii, pe care noi, când eram de vârsta lui, nu îl aveam.
