TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
duminică, 19 octombrie 2008
Ministerul Apărării caută militari voluntari la MIL FEST 2008
Ministerul Apărării caută militari voluntari. Păstrând tradiţia, o dată pe an armata organizează un târg de joburi. 4.500 de locuri de muncă sunt puse la dispoziţia tinerilor de Armata Română. Evenimentul MIL FEST 2008 se desfăşoară astăzi în piaţa George Enescu din Capitală.
Evenimentul are ca scop lansarea ofertei de locuri de muncă şi a celei educaţionale pentru anul 2009.
Ministerul Apărării angajează în 2009, aproximativ 4500 de soldaţi şi gradaţi voluntari în diferite specialităţi din Forţele Terestre, Forţele Navale şi din Forţele Aeriene (auto, geniu, comunicaţii şi informatică, apărare NBC, rachete şi artilerie, infanterie, tancuri, marină, radiolocaţie, paraşutişti, logistică, aviaţie, poliţie militară). Totodată, Ministerul Apărării oferă, prin instituţiile militare de învâţământ, locuri şi pentru ofiţeri.
"După 1 ianuarie 2007, de când armata a devenit profesionistă în totalitate prin renunţarea la stagiul militar obligatoriu, există o concurenţă acerbă pe piaţa locurilor de muncă. Prin aderarea României în UE, foarte mulţi tineri au plecat să îşi caute de muncă în străinătate", a declarat Căpitan comandor MAp, Tiberiu Frăţilă. Acesta crede că tinerii ar trebui să aleagă cariera militară pentru profesionalismul armatei, pentru stabilitatea locului de muncă şi pentru beneficiile pe care le-ar putea obţine continuând cariera militară.
Reprezentanţi ai instituţiilor militare de învăţământ vor oferi persoanelor interesate de profesia militară informaţii despre criteriile şi standardele care trebuie îndeplinite pentru a accede la şcolile, insitutele şi academiile categoriilor de forţe ale armatei.
Programul MIL FEST 2008 cuprinde şi demonstraţii de mânuire a armamentului.
Argumente pentru a intra în Armata Română
Invitat la Realitatea TV, Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apărării, a ărezentat câteva motive pentru care tinerii din românia ar trebui să se orienteze către o carieră militară.
"În primul rând pentru că statul român are nevoie de armată. Este o profesie bărbătească. Există obligaţia, prevăzută şi în Constituţie, de a ne apăra ţara. La vârsta la care ei pot semna un contract pentru o perioadă limitată, nu văd un alt job în care ei să aibă atât de multe avantaje. Armatele au devenit foarte tehnologizate. Tânărul deprinde o profesie care, ulterior, atunci când nu se mai califică pentru a rămâne luptător, o poate practica în viaţa civilă", susţine Spiroiu.
Fostul ministru a mai subliniat că orice armată care participă la anumite alianţe are o conmponentă pentru Apărarea naţională şi o componentă pentru misiunile comune.
Sursa: Realitatea.net