TU esti propriul TĂU profesor! NOI, doar te informăm. Ţine aproape!
marți, 21 octombrie 2008
Presedinte poate face primul pas spre Modernizarea Educatiei prin promulgarea LEGII privind majorarile salariale personalului didactic
COMUNICAT DE PRESĂ AL PRESIDENTIEI(21 octombrie 2008)
Preşedintele României, Traian Băsescu, a decis să îşi asume Strategia de modernizare a educaţiei intitulată Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii.
Strategia a fost redactată de către preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, prof. Mircea Miclea, pe baza propunerilor primite din partea mai multor semnatari ai Pactului Naţional pentru Educaţie: este vorba despre trei federaţii sindicale de profil, trei partide politice parlamentare şi opt asociaţii, care au răspuns solicitării de a participa la crearea strategiei.
Strategia cuprinde măsuri concrete şi termene de realizare a modernizării sistemului de învăţământ, atât la nivel preuniversitar, cât şi la nivel superior şi în cercetare. Strategia este supusă dezbaterii publice, spre amendare şi îmbunătăţire. Ea poate fi consultată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, unde pot fi de asemenea accesate contribuţiile organizaţiilor menţionate mai sus.
Documentul propus spre dezbatere integrează principiile de bază cuprinse în Pactul Naţional pentru Educaţie încheiat în primăvara acestui an de partidele parlamentare şi peste 20 de organizaţii ale societăţii civile, sindicate, asociaţii, ONG-uri, Pact bazat la rândul său pe Raportul România educaţiei, România cercetării prezentat în vara anului trecut.