Copiii ai căror părinţi sunt angajaţi la firme cu peste 200 de salariaţi ar putea avea şansa să meargă la grădiniţele firmelor respective, conform amendamentelor aduse unui proiect de lege adoptat de Senat.
Proiectul respectiv se referea iniţial la universităţi dar, în cadrul Comisiei pentru Învăţământ din Senat sintagma a fost înlocuită cu "societăţi comerciale", iar, în urma dezbaterilor în plen, s-a adăugat şi criteriul privind cei 200 de angajaţi.
Potrivit documentului, societăţile comerciale vor avea autonomie organizatorică şi funcţională în ceea ce priveşte managamentul instituţiilor de învăţământ preşcolar şi sunt scutite de impozitul pe profitul reinvestit în grădiniţe.
Metodologia de aplicare a legii trebuie elaborată de Ministerul Educaţiei si de cel al Finanţelor, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.