joi, 9 octombrie 2008

Profesorii ameninţă cu proteste, dacă nu li se majorează salariile


Dacă funcţionarii publici au amânat deocamdată greva generală, cadrele didactice ameninţă cu manifestaţii de amploare, dacă nu vor primi salarii majorate cu 50%, aşa cum au votat parlamentarii. Iata, reactiii din tara!

ARGES
DEDICATIE PENTRU GUVERNANTI
Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia, afiliat la FSLI, ne-a explicat însã cã mãrirea acordatã profesorilor nu a fost decît repararea unei greşeli. „Creşterea nu e de 50%, ci în medie de 38%, dacã se ţine cont de grilã. Ea îndreaptã o nedreptate fãcutã în ianuarie 2007, pentru care aveam procese pe rol, de care parlamentarii ştiau. Atunci, ceilalţi bugetari au beneficiat de reaşezarea, cu ocazia negocierii Contractului Colectiv de Muncã pe 2007- 2010, coeficientului unic de ierarhizare. Se stabilise atunci salariul minimum de 880 lei brut pentru studii superioare, dar profesorii au rãmas cu un minimum de 400 lei sau 450 lei, cu dirigenţie. Chiar şi personalul nedidactic avea altã situaţie, pentru cã el e plãtit dupã Contractul la nivel naţional - un bibliotecar avea cu 2 milioane peste un profesor debutant. În octombrie s-au mai reaşezat coeficienţii, însã doar pentru debutanţi. Noi ne luptãm în instanţã şi pentru personalul nedidactic, care are de primit sporul de periculozitate pe ultimii trei ani retroactiv. Dar profesorii sînt plãtiţi dupã o lege specialã - Statutul cadrului didactic. Am considerat cã s-a reparat o greşealã a Serviciului salarizare din Ministerul Educaţiei. Dar, dacã se va contesta legea la Curtea Constituţionalã, vom declanşa conflictul de muncã“, ameninţã liderul sindical, care nu e deloc impresionat de guvernanţi, atunci cînd aceştia spun cã nu mai rãmîn bani pentru investiţii.„Ne-am sãturat de aceste investiţii, care sînt de fapt mari afaceri clientelare. Reparaţiile se fac fãrã licitaţii, şi chiar secretarul de stat Svetlana Preoteasa s-a minunat cînd a gãsit în comunele de lîngã Cîmpulung grãdiniţe cu douã camere, pentru care
se cheltuiserã 15 miliarde. Avem organe de cercetare penalã, care trebuie sã-şi facã treaba, dar nu se autosesizeazã nimeni“, mai acuzã sindicalistul Adrian Voica.


BRASOV

Profesorii şi învăţătorii ameninţă cu proteste săptămâna viitoare, dacă salariile lor nu vor fi majorate cu cele 50 de procente promise de Parlament. Procentul de 6% din Produsul Intern Brut pentru invatamant este contestat de profesori. Liderii de sindicat sustin ca acesta este de fapt mult mai mic decat cel anuntat de Guvern si considera ca legea majorarii salariilor personalului bugetar nu poate fi aplicata tocmai din acest motiv. Mai mult, in cazul in care Curtea Constitutionala va dispune anularea legii recent adoptate de Parlament, profesorii ameninta cu un val de proteste fara precedent.

CLUJ

Sindicalistii din invatamant s-au declarat nemultumiti de refuzul guvernantilor de a mari salariile cadrelor didactice cu 50 la suta motiv pentru care sunt decisi sa proteseze.
"Noi am cerut indexarea salariilor cu 50% pentru anul 2008, in functie de rata de inflatie, insa pana acum am obtinut indexari in mai multe transe care nu ating pragul cerut de noi", a declarat Lucia Cojocaru, presedinte al FSLI Cluj.
Nemultumiti de raspunsul guvernantilor privind salariile profesorilor, sindicalistii din invatamantul preuniversitar clujean, FSLI Cluj, au hotarat sa se inalneasca intr-o sedinta pentru a decide formele de protest pe care le vor adopta in urma refuzului.

SUCEAVA

Cadrele didactice din judeţul Suceava sunt decise să înceapă protestele care pot ajunge până la greva generală, dacă nu vor obţine o majorare a salariilor cu 50%, transmite corespondentul AMOS News.Sondajele realizate de sindicatele judeţene denotă faptul că majoritatea profesorilor doreşte declanşarea protestelor. Atât membrii Sindicatului „Sf. Andrei” din Gura Humorului, afiliaţi la FEN, cât şi cei ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au anunţat declanşarea mişcărilor de protest în învăţământ, în cazul în care mărirea salarială nu va fi aprobată. Liderul Sindicatului Judeţean „Spiru Haret”, Constantin Cernica, a declarat că „se aşteaptă până săptămâna viitoare, când proiectul va fi supus votului în Camera Deputaţilor. În cazul în care rezultatul votului nu va fi favorabil, în mod cert, se vor pregăti mişcări de protest”.

BRASOV

Legea este votata, este deja act normativ. Asteptam sa vedem daca domnul presedinte o va promulga, daca nu o vom contesta la Curtea Constitutionala. Daca instanta nu ne va da castig de cauza, vom incepe ample actiuni de protest", a spus Ligia Mara, liderul filialei locale a Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI). Aceasta sustine ca are dubii in ceea ce priveste lipsa resurselor financiare pentru aplicarea acestei legi. "As dori sa spun ca avem 6% din PIB, daca este real ceea ce se spune, iar 1% ar fi arhisuficient pentru majorare salariala. Sunt bani si pentru investitii, mai ales ca foarte multe primarii fac scoli din finantari externe. Domnul Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor, a declarat ca economia duduie. Mie mi se pare, insa, ca merge incetisor, sau ca racul, inapoi, daca suntem pusi la zid pentru ca datorita noua Romania intra in colaps. Daca se spune ca nu exista suficiente resurse pentru aceasta majorare, atunci se ridica semne de intrebare in legatura cu acest 6% din PIB, care ne-a fost acordat. Ori cei de la guvernare nu stiu sa gestioneze acesti bani, ori ei nu exista. Se prea poate ca procentajul care ne-a fost acordat sa fie mai mic de atata", a explicat liderul FSLI Brasov.

Majorare reala de 33,36%
De asemenea, Ligia Mara sustine si faptul ca "este o premiera internationala ca Guvernul sa atace astfel sistemul de invatamant", mai ales ca aceasta lege ar fi trebuit sa intre in vigoare din 1 ianuarie 2007, iar negocierile pentru cresterile salariatilor din sistemul educational au pornit tocmai din 2006. In ceea ce priveste cresterea lefurilor cu un procentaj de 50%, lucrurile stau diferit in realitate. "Subliniez faptul ca majorarea salariala este de fapt de 33,36%. Procentajul de 50% ar reprezenta cresterea cu tot cu indexarile care s-au facut pe parcurs", a explicat Ligia Mara. Totusi, daca legea va fi promulgata, aceasta va duce la cea mai mare majorare salariala facuta in sistemul de invatamant din anul 1990. Astfel, un debutant suplinitor, cu studii liceale ar castiga 897 de lei, fata de cei 617 lei pe care ii are acum, iar un profesor cu o vechime de 40 de ani, care are gradul I si doctoratul, va primi 2.926 de lei, cu 913 lei mai mult decat in momentul de fata.
In prezent in Romania exista 350.000 de cadre didactice, dintre care 300.000 in invatamantul preuniversitar. Numai in judetul Brasov profeseaza aproximativ 7.000 de profesori.

BUCURESTI

Dascalii pun lacatul pe usile salilor de clasa si ies in strada sa protesteze fata de cei care le-au marit lefurile si acum dau inapoi.
Fericirea profesorilor a durat doar doua zile. Marti, printr-o decizie a deputatilor meseria de dascal parea sa devina interesanta si din punct de vedere financiar.

Dupa aproape 19 ani de la revolutie parea ca in sfarsit efortul profesorilor de a slefui destine este apreciat, ca sindicatele din Educatie au izbandit, ca invatamantul romanesc are o sansa in plus de a se ridica din mocirla.
Un debutant de scoala generala sau liceu ar fi primit un salariu de 1.512 lei, iar un profesor cu 40 de ani vechime va ridica de la casierie, pentru o luna lucrata, 2.926 de lei.

Si cadrele didactice universitare ar avea de castigat, preparatorul urmand sa castige lunar un salariu de 1.731 lei. La impartirea cascavalului bucata cea mai mare a fost oferita din nou profesorilor universitari. Asta pentru ca multi parlamentari au pus mana si pe cate un titlul universitar de profesor. Asa ca si-au marit lor insile salariile cu peste 50%, desi acum 4 ani, si le dublasera.

Dintre cei 463 de parlamentari ai Romaniei, 64 sunt si profesori, asa ca au avut un interes personal la votul legii. Din nefericire, insa, votul senatorilor si deputatilor a fost unul in pripa, fara cifre concrete, fara ca bugetul sa permita.
Chipul invatamantului romanesc, al guvernantilor, al demnitarilor s-a stafidit insa dupa ce ministrul Economiei a aruncat prosopul si a avertizat ca daca salariile profesorilor vor creste cu 50% Romania va fi aruncata in criza.

Acum, Tariceanu este la mana presedintelui Basescu, care daca va avea curajul sa nu promulge legea va risca dusmania publica a intregii tagme a profesorilor.
Votul de marti al deputatilor a aratat inca odata inconstienta politicienilor si a Parlamentului Romaniei.
Deputatii au vandut iluzii dascalimii iar acum profesorii ameninta la randul lor cu greve in toata tara.

Oare vreunul din cei care au votat legea majorarii salariilor profesorilor cu 50% stiau ca bugetul Educatiei pe 2008 s-ar termina in doua luni? Sau macar ca bugetul Educatiei este astazi de 6% din PIB, iar pentru 2009, proiectia de buget s-a realizat tot pe 6% din PIB?
Inconstienta politicienilor a deschis cutia Pandorei si rand pe rand, functionari publici, medici, grefieri, arhivari si-au cerut drepturile si totodata, salarii mai mari. In caz contrar cu totii ameninta cu mitinguri. Primul se anunta a fi mitingul confederatiilor sindicale programat marti, 7 octombrie, si care initial avea alt scop. Urmeaza apoi functionarii, care si-au programat proteste in cursul zilei de joi.

Premierul Tariceanu a anuntat sambata ca va ataca legea salarizarii dascalilor la Curtea Constitutionala pe motiv ca, potrivit Constitutiei, nu pot fi angajate cheltuieli bugetare fara indicarea sursei de finantare.

In plus, Calin Popescu Tariceanu i-a scris oficial si presedintelui Romaniei, explicandu-i ce se va intampla daca promulga legea: "Guvernul nu este dispus sa cada in plasa acestor masuri populiste in care sa naruie ce am acumulat in acest an. Ii cer presedintelui Traian Basescu sa judece corect aceasta situatie".
Iata ca dupa trei rectificari bugetare, premierul descopera ca a umplut paharul pana la refuz. Si pentru ca nu mai are ce face, Tariceanu asteapta ca presedintele Basescu sa il salveze din focurile sindicalistilor.

ARAD

Deşi salariul profesorilor va fi majorat de la 1 noiembrie cu 9%, decizia Guvernului nu a făcut decât să provoace indignarea Sindicatelor din învăţământ. Ei consideră că salariile trebuiau majorate cu o lună mai devreme, punând tergiversarea pe seama jocurilor politice. Biroul Operativ al Sindicatului Democratic Învăţământ Arad alături de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ Bucureşti îşi exprimă nemulţumirea faţă de atitudinea Guvernului României de dispreţ la adresa personalului didactic. „În aceste condiţii, nemulţumirile membrilor noştri de sindicat se vor accentua şi este foarte posibil să ne confruntăm cu ample acţiuni de protest în perioada următoare“, declară prof. Dănuţ Ieneşescu, Preşedintele SDI Arad.