sâmbătă, 11 octombrie 2008

O şcoală bună nu se face precum o maşină

Dacă în majoritatea ţărilor europene infrastructura şi profesorii sunt cât de cât puşi la punct, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în România. Ferry de Rijcke, preşedintele Standing International Conference of Inspectorates (SICI), crede că trebuie să muncim mult pentru a ne rezolva problemele. „În România, diferenţele de calitate sunt mai mari decât în celelalte ţări, dar am înţeles că se fac eforturi pentru reducerea acestor discrepanţe”, ne-a declarat preşedintele SICI. Prezent la Adunarea Generală a SICI, care s-a încheiat, ieri, la Bucureşti, acesta a spus că o şcoală bună trebuie să le asigure elevilor condiţii cât mai bune de studiu. „O şcoală bună este aceea care creează condiţii optime de studiu, îi ajută pe elevi să experimenteze şi să-şi dezvolte abilităţile. Am văzut şcoli europene care nu aveau elevi aşa buni, dar care au obţinut rezultate foarte bune cu ei. Acele şcoli sunt şcoli bune”.

Nici un sistem educaţional nu e perfect

Cât despre paşii pe care trebuie să-i facă România pentru a avea un învăţământ de calitate, Ferry de Rijcke este convins că va fi greu, dar nu imposibil. „Cea mai importantă provocare în România este să oferi educaţie de calitate tuturor elevilor, din întreaga ţară. Dezvoltarea educaţiei necesită întotdeauna timp, costă foarte mulţi bani, dar în special are nevoie de timp. Nu e ca şi cum ai construi o maşină în 6-7 ani. Trebuie să găseşti modelul care se potriveşte ţării tale şi elevilor”. Singura problema sunt schimbările rapide, pe care Ministerul Educaţiei va trebui să le aibă în vedere. Acesta ne-a asigurat însă că nici un sistem de educaţie nu este lipsit de probleme, oricât de bun ar părea la prima vedere. „Să vă dau un exemplu: la sfârşitul şcolii primare, 12-15% dintre elevi sunt analfabeţi funcţionali. Citesc cuvintele, dar nu le înţeleg. Asta se întâmplă în Danemarca, care are un sistem de educaţie foarte bun. Sunt probleme ascunse şi trebuie să învăţăm unii de la alţii”. În România, peste 40% dintre elevii de 15 ani au un nivel de alfabetizare de nivel 1, adică cel mai scăzut.

În cadrul Adunării Generale a SICI, de ieri, membri din 25 de ţări europene au stabilit că, în maximum 2 ani, vor înfiinţa Academia Internaţională a Inspectoratelor Europene. Cu sprijinul Comisiei Europene, membrii SICI, printre care se numără şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, vor putea face schimb de experienţă în domeniul asigurării calităţii în învăţământ. Aceştia vor avea şi un site, unde fiecare inspectorat îşi va putea posta documentaţia despre evaluarea şcolilor. SICI este o asociaţie europeană fondată în 1995, care are 40 de membri. Aceasta oferă servicii de dezvoltare profesională în domeniul inspecţiei şi al evaluării externe a şcolilor. (E.L.)

„O şcoală bună este aceea care creează condiţii optime de studiu, îi ajută pe elevi să experimenteze şi să-şi dezvolte abilităţile. Am văzut şcoli europene care nu aveau elevi aşa buni, dar care au obţinut rezultate foarte bune cu ei” - Ferry de Rijcke, (preşedintele SICI)

Sursa:Ziarul GANDUL